U.E.
Viktor Orban condiționează reînnoirea sancțiunilor UE împotriva Rusiei de reluarea tranzitului de gaze rusești prin Ucraina
Published
2 months agoon

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a reiterat vineri că va bloca reînnoirea sancțiunilor europene împotriva Rusiei dacă Bruxelles-ul nu convinge Kiev-ul să restabilească tranzitul gazului rusesc către Europa Centrală. Orban a subliniat că europenii ar trebui să-și concentreze eforturile asupra Ucrainei, nu asupra Ungariei, relatează AFP, preluat de Agerpres.
„Europenii nu ar trebui să încerce să ne convingă să nu punem capăt sancțiunilor, ci să-i convingă pe ucraineni să se asigure că sancțiunile sunt menținute,” a declarat Orban la un post de radio apropiat guvernului. „Le cerem să le spună ucrainenilor să restabilească aprovizionarea cu gaz,” a adăugat el.
Ungaria, care primește cea mai mare parte a gazului rusesc prin conducta TurkStream, a criticat Ucraina pentru decizia de a întrerupe, la începutul lunii ianuarie, tranzitul gazului rusesc prin teritoriul său, după expirarea unui contract din 2019. Deși impactul asupra Ungariei este marginal, Budapesta a subliniat că această rută nu trebuie abandonată.
Orban, care și-a păstrat relațiile apropiate cu Kremlinul, a susținut că sancțiunile impuse Rusiei au contribuit la dificultățile economice ale țării sale. „Este inacceptabil să suferim consecințele economice ale sancțiunilor pentru a ajuta Ucraina și ca aceasta să ne pună în dificultate. Nu vom lăsa să se întâmple acest lucru,” a afirmat premierul maghiar.
În paralel, liderii europeni au făcut apel la unitate și la menținerea sancțiunilor împotriva Rusiei. Ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, a declarat că „sancțiunile nu au fost întreprinse pentru frumusețea gestului, ci în interesul securității europenilor,” exprimându-și încrederea că Ungaria va susține prelungirea lor. De asemenea, omologul său spaniol, Jose Manuel Albares Bueno, a subliniat că sancțiunile „sunt cea mai bună modalitate de a lucra pentru pace.”
Uniunea Europeană urmează să decidă, până la 31 ianuarie, reînnoirea sancțiunilor împotriva Rusiei, decizie care necesită unanimitatea celor 27 de state membre. O reuniune a miniștrilor de externe din UE este programată luni, în încercarea de a rezolva acest impas.
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

You may like
Premierul Danemarcei cere UE să-și schimbe „mentalitatea specifică vremurilor de pace”: Sunt complet în favoarea reînarmării Europei pentru a descuraja „o Rusie foarte agresivă”
Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene explicații privind adoptarea unei strategii a UE pentru fuziunea nucleară
Bolojan și Ciolacu s-au pus de acord privind poziția României la Consiliul European axat pe competitivitate, simplificare, apărare și Ucraina
De la Berlin, Macron salută “votul istoric” al Bundestagului privind investițiile în apărare: “O veste bună pentru Germania și o veste bună pentru Europa”
Macron, Scholz și Starmer salută “progresul lui Trump către o încetare a focului”, dar cer ca Ucraina să fie la masa discuțiilor: Ucraina poate conta pe Europa. Nu vom dezamăgi Kievul
Zelenski acceptă armistițiul de 30 zile convenit de Trump cu Putin, dar apreciază că este “corect să știm în detaliu ce au oferit rușii americanilor sau ce au oferit americanii rușilor”
U.E.
Premierul Danemarcei cere UE să-și schimbe „mentalitatea specifică vremurilor de pace”: Sunt complet în favoarea reînarmării Europei pentru a descuraja „o Rusie foarte agresivă”
Published
10 seconds agoon
March 19, 2025
Europa trebuie să-și consolideze rapid capacitățile de apărare în următorii trei până la cinci ani pentru a descuraja o Rusie „foarte agresivă”, care altfel ar putea ataca un stat al Uniunii Europene, a declarat marți premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, într-un interviu pentru Politico.
„Sunt complet în favoarea reînarmării Europei și vreau să stabilim un obiectiv foarte ambițios, afirmând că, în trei până la cinci ani, trebuie să fim complet capabili să ne apărăm singuri în Europa”, a declarat Frederiksen. Ea a subliniat că amenințarea persistentă din partea Rusiei face ca această consolidare a apărării să fie „cea mai importantă provocare” pentru blocul european, avertizând că Moscova ar putea încerca să atace „într-o perspectivă foarte scurtă” dacă statele europene nu acționează pentru a o descuraja.
Frederiksen a evidențiat o serie de tactici utilizate de Rusia pentru a destabiliza Europa, inclusiv acte de sabotaj, atacuri hibride, folosirea migranților și răspândirea dezinformării. „Disponibilitatea Rusiei de a intra într-un conflict cu Europa este destul de mare”, a spus ea. „Nu sunt sigură că acest lucru se va schimba, din păcate.”
Declarațiile premierului danez vin în contextul în care președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin au discutat telefonic marți despre o posibilă încetare a focului în Ucraina. Deși nu s-a ajuns la un acord, cei doi lideri au afirmat că intenționează să continue negocierile. Frederiksen și-a exprimat însă scepticismul cu privire la dorința reală a Rusiei de a pune capăt războiului.
„Nu sunt foarte optimistă în privința Rusiei pentru că, atunci când mă uit la comportamentul lor, este atât de îndreptat împotriva umanității și împotriva Europei și a tot ceea ce credem noi, încât trebuie să ne demonstreze că vor să ducă o viață normală de vecinătate cu noi în Europa”, a spus ea.
Întrebată despre amenințările lui Trump privind anexarea Groenlandei, un teritoriu autonom aflat sub coroana daneză, Frederiksen a avut o reacție fermă: „Groenlanda face parte din teritoriul Regatului Danemarcei, punct”, a spus ea. „Mă aștept ca toată lumea să respecte suveranitatea, integritatea teritorială și granițele noastre. Nu este de vânzare.”
Comentariile sale au fost făcute la scurt timp după ce președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut – în cadrul unei vizite la Copenhaga – ca statele membre ale UE să își coordoneze achizițiile de armament până în 2030. Aceasta a subliniat că „dacă Europa vrea să evite războiul, Europa trebuie să se pregătească pentru război” deoarece „Rusia se află pe o cale ireversibilă către crearea unei economii de război”.
Uniunea Europeană intenționează să lanseze un plan de 800 de miliarde de euro pentru a consolida industria de apărare a blocului. Danemarca, unul dintre cei mai fermi susținători ai Ucrainei, sprijină ideea de a achiziționa mai multe arme din statele membre ale UE, dar dorește să mențină și parteneriate cu alte țări, precum Norvegia și Regatul Unit. Frederiksen a atras însă atenția asupra ritmului lent al procesului de reînarmare.
„Potenițialul în Europa este foarte mare, dar unele bariere trebuie eliminate pentru că, în prezent, nu producem suficient. Încă avem această mentalitate de pace… și nu cred că mai avem câteva luni pentru a lua decizii.”
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene explicații privind adoptarea unei strategii a UE pentru fuziunea nucleară
Published
31 minutes agoon
March 19, 2025By
Andreea Radu
Europarlamentarul Dan Motreanu a solicitat Comisiei Europene explicații în legătură cu adoptarea unei strategii a UE pentru fuziunea nucleară, printr-o întrebare semnată alături de mai mulți deputați europeni.
„Fuziunea nucleară reprezintă o oportunitate deosebit de importantă pentru Europa de a-și consolida independența energetică și de a asigura aprovizionarea sigură cu energie pentru generațiile viitoare”, a scris eurodeputatul, pe Facebook.
Potrivit acestuia, Comisia Europeană se angajează, în cadrul actualului mandat, să prezinte o strategie a UE privind fuziunea, potrivit răspunsului primit de la Dan Jørgensen, Comisarul european pentru Energie și Locuințe.
„În 2024, Comisia a înființat un grup de experți dedicat, format din reprezentanți ai statelor membre interesate. Acest grup de experți are rolul de a oferi consiliere cu privire la măsurile care trebuie luate în vederea dezvoltării unui cadru de reglementare specific. De asemenea, consilierea vizează opțiunile de stimulare a inovării industriale prin cercetarea și dezvoltarea în domeniul fuziunii”, a adăugat Dan Motreanu.
De asemenea, Dan Motreanu a subliniat că Executivul european colaborează cu industria fuziunii și organizațiile de cercetare pentru a identifica modalități de implicare a sectorului privat și pentru a dezvolta o platformă europeană dedicată tehnologiei și inovației.
„Comisia colaborează cu industria europeană a fuziunii și cu organizațiile de cercetare pentru a explora modalități de implicare a industriei private, precum și de a crea o platformă europeană pentru tehnologie și inovare”, a mai spus europarlamentarul.
U.E.
De la Berlin, Macron salută “votul istoric” al Bundestagului privind investițiile în apărare: “O veste bună pentru Germania și o veste bună pentru Europa”
Published
2 hours agoon
March 19, 2025
În cadrul unei vizite efectuate marți la Berlin, președintele francez Emmanuel Macron a salutat pachetul “istoric” de cheltuieli al Germaniei pentru apărare și infrastructură, calificându-l drept “o veste bună pentru Europa”, relatează AFP, potrivit The Guardian.
La capătul unei întâlniri cu cancelarul german în exercițiu Olaf Scholz, Macron l-a felicitat pe acesta într-o conferință de presă “pentru votul istoric al Bundestagului, care este o veste bună pentru Germania și o veste bună pentru Europa”.
La Berlin, Macron s-a întâlnit și cu liderul conservator Friedrich Merz, viitorul cancelar al țării și artizanul acestui acord.
Heute Abend in Berlin.
Deutschland und Frankreich gehen gemeinsam voran – heute und für morgen. Für Europa. pic.twitter.com/l7T78pJnl3
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) March 18, 2025
Bundestagul, camera inferioară a Parlamentului german, a adoptat marți mai multe amendamente la Constituția țării care ar permite viitoarelor guverne federale și de stat să își asume mai multe datorii în domeniul apărării, deblocând astfel așa numita “frână constituțională a datoriei”, Votul pentru această reformă istorică a reprezentat ultimul punct de pe agenda celui de-al 20-lea Bundestag înainte de a-și încheia mandatul. Cel de-al 21-lea Parlament al Germaniei, ales în urma alegerilor din 23 februarie, își va începe mandatul la 25 martie. Votul în favoarea modificărilor îi oferă viitorului cancelar Friedrich Merz mână liberă și un “cec în alb” când vine vorba de cheltuielile pentru apărare, acesta invocând acordul drept un pas major către o nouă comunitate europeană de apărare. Planul de reformă a datoriei, prezentat în comun de conservatori și social-democrați, ar excepta cheltuielile de apărare de la rigorile frânei constituționale a datoriilor țării (de la o,35% din PIB la 1%) și va crea un fond special extra-bugetar de 500 de miliarde de euro pentru finanțarea proiectelor de infrastructură.
Ziua de marți în care întreaga atenție internațională a fost îndreptată spre convorbirea telefonică dintre președinții Statelor Unite și Rusiei, Donald Trump și Vladimir Putin, privind un posibil acord de pace, a fost martora unor evenimente politice majore pe continentul european, votul din Bundestag fiind precedat de un discurs al președintelui francez Emmanuel Macron privind înarmarea Franței și continuat de un discurs similar al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Academia Militară Regală Daneză.
Emmanuel Macron a declarat marți, într-un discurs la baza aeriană Luxeuil-Saint-Sauveur din estul țării, că această bază din apropiere de Germania și care a găzduit soldați americani în Primul Război Mondial va fi dotată, până în 2035, cu avioane de luptă Rafale care vor transporta rachetele de croazieră hipersonice cu armament nuclear ASN4G de nouă generație ale Franței, întărind postura nucleară a principalei puteri militare din UE.
Tot marți, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a schițat cele patru priorități pentru reînarmarea Europei sub denumirea “Readiness 2030“. Într-un discurs susținut la Academia Militară Regală a Danemarcei cu o zi înainte să publice Carta Albă a Apărării, șefa executivului european a afirmat că “până în anul 2030 Europa trebuie să aibă o postură de apărare europeană puternică”.
Carta Albă a Apărării va reprezenta o bază de discuție la summitul Consiliului European din 20-21 martie, axat pe competitivitate economică, o uniune a investițiilor și economiilor, apărare, sprijinul pentru Ucraina și o primă discuție privind viitorul buget pe termen lung 2028-2034.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Premierul Danemarcei cere UE să-și schimbe „mentalitatea specifică vremurilor de pace”: Sunt complet în favoarea reînarmării Europei pentru a descuraja „o Rusie foarte agresivă”

România și Bulgaria își consolidează cooperarea în Schengen pentru a garanta mobilitatea ”în siguranță” a cetățenilor

Eurodeputatul Dan Motreanu solicită Comisiei Europene explicații privind adoptarea unei strategii a UE pentru fuziunea nucleară

ICI București, prezent la Cybersecurity Forum pentru a promova securitatea cibernetică și dezvoltarea de soluții pentru protejarea infrastructurii critice și a datelor

Premierul Canadei anunță un acord cu Australia pentru întărirea securității în Arctica: Prioritățile SUA, altădată strâns aliniate cu ale noastre, încep să se schimbe

MIPE și Camera de Comerț și Industrie Franceză în România vor organiza grupuri de lucru tematice pentru accelerarea absorbției fondurilor europene

Bolojan și Ciolacu s-au pus de acord privind poziția României la Consiliul European axat pe competitivitate, simplificare, apărare și Ucraina

De la Berlin, Macron salută “votul istoric” al Bundestagului privind investițiile în apărare: “O veste bună pentru Germania și o veste bună pentru Europa”

Gabriela Firea a organizat în Parlamentul European o dezbatere privind egalitatea de gen la nivelul UE: Nu vrem să lăsăm generațiilor viitoare un sistem injust

Macron, Scholz și Starmer salută “progresul lui Trump către o încetare a focului”, dar cer ca Ucraina să fie la masa discuțiilor: Ucraina poate conta pe Europa. Nu vom dezamăgi Kievul

V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

OCDE anticipează o încetinire a creșterii economice globale în contextul tensiunilor tarifare: Este esențial să se mențină piețele deschise și un sistem comercial internațional bazat pe norme

Înaltul Reprezentant al UE se îndoiește de intenția Rusiei de a face pace în Ucraina: Condițiile prezentate ridică un mare semn de întrebare

Planurile “coaliției de voință” pentru un acord de pace în Ucraina trec la “faza operațională”, anunță Starmer: Putin și Rusia să lase “armele să tacă în Ucraina”

Premierul Marcel Ciolacu: Livrarea primelor automobile complet electrice fabricate de Ford Otosan este o realizare ce subliniază puterea unui parteneriat solid

Zelenski denunță manipularea Rusiei privind un armistițiu: Lui Putin îi este teamă să îi spună direct lui Trump că dorește să continue acest război

Extremismul și populismul nu aduc bani și nu construiesc spitale, subliniază vicepreședintele PE Victor Negrescu, prezentând eforturile depuse pentru a aduce mai multe fonduri UE în România

Președintele Consiliului Județean Cluj, după sosirea celor 34 de microbuze electrice achiziționate cu fonduri de redresare: Facilitează accesul tinerilor la școală, asigurându-le dreptul la educație

Vicepreședintele BEI, Thomas Östros, subliniază importanța parteneriatelor pentru a răspunde nevoii universale de acces echitabil la servicii medicale: Provocările în acest domeniu nu cunosc granițe

Ilie Bolojan: Semnarea acordului SUA-Ucraina privind mineralele, o “bază bună” pentru dialog transatlantic aprofundat către o soluție de pace

Nu putem vorbi de securitate la Marea Neagră fără Turcia, afirmă Ilie Bolojan într-un semnal al susținerii României pentru rolul Turciei în securitatea europeană
Trending
- NATO7 days ago
Moment istoric: România are oficial două escadrile de avioane de vânătoare F-16, după înzestrarea completă a Escadrilei 48 Vânătoare de la Câmpia Turzii
- REPUBLICA MOLDOVA1 week ago
Maia Sandu, în vizită luni și marți la Paris la invitația lui Macron, după ce liderul francez a avertizat asupra amenințărilor Rusiei la adresa R. Moldova
- EVENIMENTE1 week ago
Construction & Infrastructure Summit – Conference & Networking, eveniment de elită care reunește liderii din construcții, proiectare și infrastructură (13 martie, Cluj-Napoca)
- EDITORIALE1 week ago
Recuperarea
- INTERNAȚIONAL1 week ago
“Taci, om mărunt”, i se adresează Elon Musk lui Sikorski. Ministrul polonez de externe a sugerat înlocuirea sistemului Starlink în Ucraina după ce Musk speculase că l-ar putea dezactiva