Connect with us

EDITORIALE

Viktor Orban, derapajul din cadrul unității europene?

Published

on

Robert LUPIȚU

Într-un moment în care Europa trebuie să își demonstreze unitatea și acțiunea comună pentru a condamna derapajele de la principiile internaționale ale Kremlin-ului, aceasta se confruntă cu un astfel de fenomen în interiorul său. Această situație este cauzată de prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, care de curând a emis o serie de declarații nedemne de un stat democratic și membru al Uniunii Europene.

422631_putin-orban_fPotrivit Ziarul Financiar, Orban a lăudat public actualul sistem politic rusesc condus de preşedintele Vladimir Putin şi l-a citat ca exemplu de urmat pentru ţara sa. Orban se opune sancţiunilor impuse de Occident Rusiei, ţară de la care a primit un împrumut ieftin de 10 miliarde de euro şi care-i va dezvolta industria nucleară. Totodată, el a promis că va încerca să continue să furnizeze economiei sute de mii de locuri de muncă în următorii ani, a stabilit că creştinătatea trebuie să fie punctul de temelie al ţesăturii sociale şi că Ungaria nu trebuie să asculte “cântecele de sirenă” care ademenesc spre liberalismul comun european.

Afirmațiile lui Viktor Orban vin, repet, în contextul unor relații regionale deosebit de tensionate și în care escaladarea conflictului ruso-ucrainean este extrem de probabilă. Plus că, toate statele membre au aderat la un model comun de economie, libertate și prosperitate, iar acum premierul maghiar pare să spună că Ungaria nu trebuie să își direcționeze eforturile spre acest scop.

De asemenea, îmi amintesc că în urmă cu câteva luni în urmă, în timpul unei dezbateri pentru președinția Comisiei Europene, candidatul PPE, Jean-Claude Juncker spunea că nu va negocia cu reprezentanți ai PE din partea grupurilor extremiste, care sunt menite să tulbure continuitatea procesului european, iar același context, contracandidatul său din partea ALDE, Guy Verhofstadt îl întreba retoric: „În raport cu domnul Orban, membru PPE, care schimbă Constituția în Ungaria după bunul plac, cum vă poziționați?”.

Solidaritatea și poziția comună pe care statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să le împartă pare să nu îl preocupe pe liderul de la Budapesta. Nu mai este cazul să subliniem că Ungaria este și stat membru NATO, iar comunitatea euro-atlantică are o poziție adversă față de comportamentul periculos al Rusiei. A face parte dintr-una din cele mai importante piețe economice ale lumii, dintr-o Europă a valorilor democratice și dintr-o comunitate de securitate al cărei scop este să apere membrii săi de amenințări de tipul celei pe care Federația Rusă o reprezintă trebuie tratat ca un real beneficiu și ca o oportunitate imensă în această lume globalizată și impredictibilă. Pare-se că domnul Orban nu gândește în asentimentul celorlalți lideri europeni și mai mult decât atât tratează Rusia ca pe un actor-model în politica internațională.

Mă surprinde și inerția liderilor UE care nu reușeșc să stăvilească astfel de derapaje (alt termen nu cred că se potrivește mai bine!), ținând seamă și de faptul că Germania a decis alături de celelalte înăsprirea sancțiunilor. Practic, poziția ajustată a Germaniei a răsturnat până și calculele lui Putin și Europa a început să dea dovadă de determinare și inflexibilitate în ceea ce privește imixtiunea Rusiei în Ucraina. Până și Finlanda, stat ce deține o importantă legătură comercială cu Rusia și este dezavantajată financiar și economic de sancțiunile impuse Moscovei, a specificat prin vocea premierului său, Alexander Stubb, ca sancțiunle trebuie să rămâne stricte. Însă domnul Orban s-a decis să sfideze valori pentru care generații înaintașe au luptat temeinic și să prejudicieze unitatea europeană care acum trebuie să fie mai solidă ca nicicând. Mă întreb cum ar putea UE să adopte o poziție comună prin care să condamne și să sancționeze acțiuni nepermise ce perturbă siguranța în regiune dacă unul dintre statele membre nu se raliază acestei inițiative?

Recentele declarații ale lui Viktor Orban ar trebui blamate cât mai curând posibil, iar o atitudine fermă din partea Comisiei Europene, a statelor membre dar și a Partidului Popular European, din care premierul maghiar face parte sunt imperios necesare. Închei prin a sublinia că deși admirația exprimată de domnul Orban față de Vladimir Putin a fost contextualizată într-o dimensiune economică, ea nu ar fi trebuit să existe din acest simplu motiv: UE este un proiect uriaș creat din nevoia de unitate pentru a preveni alte conflicte între statele membre cât și din vecinătatea sa, iar solidaritatea și coeziunea europeană trebuie să prevaleze în detrimentul altor scopuri.

Vor rămâne aceste declarații ale domnului Orban trecute cu vederea? Să sperăm că nu.

.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Patrulaterul diplomatic Geneva-Bruxelles-Viena-Brest. Câteva adnotări despre securitatea europeană și a României

Published

on

© Cătălin Crudu Photography

2022 a debutat intens pe scena securității euro-atlantice. Geneva, oraș simbol al diplomației pentru stabilitate strategică și pace. Bruxelles, teren al familiei transatlantice. Viena, platformă diplomatică a unei organizații poate insuficient întrebuințată. Brest, cel mai mare port nord-atlantic al Franței, ales să găzduiască conversațiile țărilor UE privind busola strategică a apărării europene. Toate cele patru au fost teatre ale dialogului cu și despre așa zisele garanții de securitate cerute de Rusia, pe care cred că este mai corect calibrat să le numim pretenții nefondate de securitate. Un patrulater de discuții și poziționări, deoarece este injust ca din această săptămână crucială pentru securitatea europeană să nu alăturăm dialogului SUA-Rusia, Consiliului NATO-Rusia și reuniunii OSCE și întrunirile miniștrilor apărării și de externe din Uniunea Europeană, sub auspiciile președinției franceze a Consiliului. Este injust pentru că europenii sunt îndreptățiți să își negocieze propria securitate, firește, în parteneriat solid cu SUA și NATO.

Într-un timp în care Statele Unite insistă să se concentreze pe ascensiunea Chinei, persuadând și aliații și partenerii din UE, NATO și Asia-Pacific că o concurență strategică, politică, economică, tehnologică și de model cu regimul de la Beijing este singura cale de a apăra democrația și valorile ordinii liberale, o întrebare necesită clarificări și un potențial răspuns: Poate Occidentul politic și reunit în acțiuni concertate să facă față simultan competiției sistemice cu China și imprevizibilității unei Rusii în declin, dar ale cărei singure ingrediente de superputere rămân forța militară, nucleară și diplomația ca armă redutabilă de negociere?

Europa de Est și România nu mai sunt un târg pe un șervețel al procentajelor între marile puteri

Cum s-a ajuns la acest patrulater? Pachetul de propuneri de securitate formulat de Federația Rusă la finele anului trecut, precedat de concentrările de trupe și tehnică militare la granița cu Ucraina, de retorica “sferelor de influență” și de antecedentele numite Transnistria, Osetia, Abhazia, Crimeea sau Donbas, a reprezentat cartea de intrare a Kremlinului pe lista “prioritar și urgent” a diplomației occidentale. Conținutul acestui pachet nu poate fi interpretat ca o bază de negocieri sau ca “garanții de securitate”. Tocmai din acest motiv, diplomații și liderii europeni și americani s-au ferit să numească aceste întâlniri SUA – Rusia, NATO – Rusia sau reuniunea OSCE ca reuniuni de negocieri. De garanții de securitate nu poate să încapă vorba. Așa cum sunt ele formulate, propunerile Rusiei vizează trasarea unei linii de demarcație, atât în prezent și pentru viitor, cât și în trecut. Epoca sferelor de influență a dispărut în Europa și odată cu ea și ordinea internațională bipolară. Dacă țări precum Ucraina se află încă sau vor mai rămâne un timp într-o zonă “gri” de alianțe și de influențe, în ce privește Europa de Est care astăzi este și flanc NATO și flanc UE, această regiune din care face parte și România nu mai este un târg pe un șervețel al procentajelor între marile puteri.

Rusia cunoaște aceste aspecte, cum cunoaște și faptul că în definițiile cu care relațiile internaționale operează, garanțiile de securitate nu sunt specifice actorului cu spirit revanșard. Însă, momentul ales de Rusia pentru a se angaja cu SUA și NATO nu este unul la întâmplare. 

Se teme Rusia de miza geostrategică a României – recunoașterea și mai puternică a Mării Negre pe agenda NATO?

Summitul din vara anului trecut dintre Joe Biden și Vladimir Putin de pe malul lacului Geneva a probat o apetență comună pentru un tango între diplomație și încordare a mușchilor prin sancțiuni de partea occidentală și prin build-up militar, atacuri hibride și cibernetice sau geopolitica gazului dinspre Kremlin. Conceptul Strategic la care NATO lucrează pentru a fi aprobat la summitul de la Madrid din luna iunie va consfinți despărțirea de precedentul astfel de document, perimat fie numai și prin faptul că definea Moscova drept partener. Repoziționată prin măsuri de reasigurare, descurajare și apărare față de Rusia după anexarea ilegală a Crimeei și destabilizarea estului Ucrainei în 2014, Alianța Nord-Atlantică a parcurs un drum de aproape un deceniu în care a acționat pentru a descuraja orice potențial atac rus împotriva unui stat aliat. Dar a făcut-o gradual, proporționat, defensiv și… dezechilibrat. Întărirea flancului estic al NATO s-a produs cu două unități de măsură, una mai înaintată la Marea Baltică și o alta mai adaptată la Marea Neagră, zonă unde a și izbucnit actuala stare de tensiuni între NATO și Rusia. 

Acțiunile din prezent ale Federației Ruse, de la acumulări de trupe la așezarea la aceeași masă cu NATO, pot fi și avertismente, dar și temeri că direcția pe care noul Concept Strategic al Alianței o va imprima va spori importanța pe care SUA și aliații o acordă Mării Negre, ceea ce în mod particular este o miză geostrategică și pentru România. Un prim semnal al acestei direcții s-a conturat în toamna anului trecut, când mai mulți experți americani de politică externă și de securitate au fost audiați în Congresul SUA pe tema definirii unei strategii a Statelor Unite pentru regiunea Mării Negre, în timp ce șefii diplomațiilor americană și română deschideau, la Departamentul de Stat, o rundă de dialog strategic bilateral.

O recunoaștere și mai puternică a Mării Negre pe agenda Alianței Nord-Atlantice ar avantaja în primul rând România, care este tributară împărțirii litoralului aliat al acestei regiuni cu Bulgaria, o țară cunoscută pentru dorința de a nu supăra Moscova, și cu Turcia, un stat aliat cu propriile sale ambiții și cu relații delicate cu administrațiile de la Washington sau Paris.

Încă o dată, America și-a dovedit angajamentul pentru securitatea europeană

În același interval al summitului Biden-Putin de anul trecut, marii lideri europeni, Angela Merkel și Emmanuel Macron, au încercat să facă loc unui summit UE-Rusia, blocat însă de restul țărilor membre. Între timp, nu este încă foarte clar ce fel de relație vor dezvolta Kremlinul și noua cancelarie de la Berlin, condusă de social-democratul Olaf Scholz și cu o reprezentantă a Verzilor titulară la portofoliul externelor. Pentru Emmanuel Macron, situația este diferită. Având în palmares tentative de a readuce Rusia la dialog și de resuscita concepte precum Europa “de la Lisabona la Vladivostok”, președintele francez are câteva mize politice. Prima este să recâștige fotoliul de la Elysee, așa că are nevoie să apară ca un lider național și european ferm și capabil să rezolve astfel de situații. A doua este să bifeze obiectivele președinției franceze a Consiliului UE, între acestea figurând și Busola Strategică a apărării și securității europene, un document pentru care UE are nevoie de consensul tuturor statelor membre, inclusiv al celor de pe flancul estic care își identifică securitatea și apărarea sub umbrela NATO și care resping orice fel de duplicare sau paralelism ale apărării europene cu alianța atlantică. De aici a apărut, poate, și atitudinea Rusiei de a ridiculiza Europa, inclusiv prin expulzarea unor diplomați germani, polonezi și suedezi chiar în ziua vizitei șefului diplomației UE la Moscova sau prin a recunoaște doar Statele Unite ca partener de negocieri pentru securitatea europeană.

Dar, elementul central și de neclintit al tuturor discuțiilor petrecute la Geneva, Bruxelles, Viena sau Brest a fost cureaua de transmisie transatlantică, fapt care poate încurca și determina Federația Rusă să reconsidere o invazie în Ucraine, chiar dacă posibilitatea une intervenții punctuale rămâne. Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, nu a poposit la Geneva pentru discuții cu partea rusă fără ca înainte miniștrii de externe din țările NATO să se reunească în regim extraordinar pentru a se informa și a-și armoniza pozițiile. Secretarul general al NATO nu a condus Consiliul NATO-Rusia fără ca înainte să organizeze o reuniune a Comisiei NATO – Ucraina și nu înainte de a discuta cu liderii instituțiilor UE. Președintele SUA Joe Biden a vorbit în ultimele săptămâni cu 16 lideri europeni, în timp ce șeful diplomației americane s-a consultat în format separat cu miniștrii de externe de pe flancul estic al NATO. Consiliul NATO-Rusia și reuniunea OSCE de la Viena nu s-au desfășurat decât după ce Statele Unite i-au informat pe aliații europeni și pe ambasadorii țărilor UE despre rezultatele discuțiilor cu Rusia.

Brest: piesa care închide patrulaterul diplomatic al unei săptămâni consacrate securității europene

Reciproca a funcționat. Reuniunile de la Brest ale miniștrilor apărării și de externe din UE, importante pentru că ele au avut un caracter informal și au depășit sfera punctajelor și ale “talking points” prestabilite în cadrul întrunirilor ordinare au fost urmate de conversații ale șefului diplomației UE și ale ministrului francez de externe cu secretarul de stat al SUA.

Insist asupra simbolisticii desfășurării acestor reuniuni la Brest, cel mai mare port la Oceanul Atlantic al Franței, pentru a discuta Busola Strategică a apărării europene concomitent cu situația de securitate din vecinătatea estică și complicatele raporturi între Europa și Rusia. În declarația reconcilierii pe care Joe Biden și Emmanuel Macron au adoptat-o în octombrie trecut la Roma, în marja summitului G20, SUA recunoșteau importanța eforturilor apărării europene în complementaritate cu NATO, în timp ce Franța făgăduia să țină la curent Statele Unite cu prioritățile sale pentru o Europă suverană.

2022 este preconizat să pună pe aceeași traiectorie Busola Strategică a UE, Conceptul Strategic al NATO, noua declarație comună de cooperare UE-NATO și implicarea SUA în proiectele apărării europene. Legătura dintre acestea este un proces independent discuțiilor ce au fost purtate între SUA și NATO, pe de o parte, și Rusia, pe de altă parte, sau la OSCE. Însă, această partitură comună transatlantică poate fi o formă de disuasiune a Rusiei.

Revendicările Rusiei vizează securitatea României. Cum acționează Bucureștiul?

Revendicările împachetate de Rusia în documentul ce a servit ca punct de plecare a discuțiilor de la Geneva, Bruxelles, Viena și Brest nu sunt o noutate în sine. Însă forma lor și faptul că acestea nu au mai fost pure declarații politice, articole de propagandă sau retorici agresive au pus în discuție inclusiv securitatea României. Cred că este pentru prima dată după aderarea la NATO când, dacă dăm la o parte retorica privind sistemul antirachetă de la Deveselu sau interceptările aeriene de la Marea Neagră, securitatea României este vizată de un document oficial al unui actor al cărui comportament agresiv este definit de Strategia Națională de Apărare a Țării ca o amenințare.

Solicitarea Rusiei ca NATO să își retragă prezența militară din statele care au aderat la Alianță după 1997 nu are cum să fie luată în calcul. Numai avansarea acestei propuneri trebuie însă să dea de gândit decidenților și clasei politice. De asemenea, o re-izbucnire a ostilităților în estul Ucrainei ar aduce conflictul la aproximativ 1.000 de kilometri de solul României, în timp ce distanța față de Crimeea ocupată și militarizată este de doar 400 de kilometri. Dacă adăugăm acest risc la seria de provocări interne – criza prețurilor la utilități cu efect direct asupra nivelului de trai al cetățenilor, lipsa culturii unei guvernări de mare coaliție, implementarea PNRR sau ascensiunea unui partid a cărui unealtă de popularitate o reprezintă agresivitatea – este limpede că traversăm momente delicate.

Din poziția în care se află, Bucureștiul a întreprins câteva demersuri în raport cu pretențiile Rusiei. Le-a respins prin vocea prezidențială în cadrul unui discurs concentrat pe politica externă a României și prezentat în fața ambasadorilor străini la București, deci și a reprezentantului Rusiei și a propus, la nivelul Uniunii Europene, pregătirea în avans a unui set de sancțiuni care să fie activate în cazul în care Moscova lansează o ofensivă militară la adresa Ucrainei. Separat, Bucureștiul se află pe agenda de consultări pe care Statele Unite o desfășoară constant cu aliații europeni, iar în ultima vreme ele s-au derulat și în format B9 la nivel prezidențial și pe linia miniștrilor de externe, precum și între consilierii prezidențiali pentru securitate națională sau între conducerile serviciilor de intelligence. Aceste acțiuni oferă indicii că România se pregătește împreună cu aliații pentru diferite scenarii.

Dar este nevoie de mai mult. Obiectivul României de prezervare a arhitecturii de securitate existente în Europa presupune ca Alianța Nord-Atlantică să eleveze nivelul de prioritate acordat regiunii Mării Negre. Dacă Federația Rusă renunță la diplomație sub pretextul respingerii propunerilor sale și mai face încă un pas în Ucraina, măsurile de descurajare pe dimensiunea sudică a flancului estic necesită o recalibrare, iar România în acest spirit trebuie să acționeze.

Continue Reading

EDITORIALE

Dezinteresul național pro-european

Published

on

Editorial semnat de Dan Cărbunaru

Dacă au de ales între a respecta regulile UE și ieșitul din UE, doi din trei români ar prefera să iasă, dacă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la Bruxelles. Așa arată rezultatele celui mai recent sondaj realizat în România, țara care e în UE de 14 ani. Țara în care după aderare venitul a crescut de la 43 la sută din media pe cap de locuitor la 72 la sută.

La doi ani după ce au avut președinția Consiliului UE, după ce a primit 66 de miliarde de euro – bani europeni, de trei ori mai mult decât a cotizat, la care se adaugă alte zeci de miliarde –  investiții europene private, cu cinci milioane de oameni muncind în alte state UE, beneficiind de libertatea de circulație, de munca și de studiu, azi, doi din trei români consideră că România trebuie să își apere interesele naționale când sunt în dezacord cu regulile UE, chiar cu riscul pierderii poziției de stat membru.

Aruncarea în neant, plonjonul încurajat pe față ne-ar lăsa cu mult în urma unei Ungarii sau Polonii care și-au rezolvat, deja, multe probleme de dezvoltare în interiorul UE.

Cei care ajung să creadă, nu pe baza vreunui raport de cercetare, ci pe baza consumului de mesaje suveraniste, suprapuse peste frustrări și suferințe reale prin care trec, că ne-ar fi mai bine să facem ce credem că e bine doar pentru noi, dacă regulile Uniunii din care facem parte ne-ar afecta interesele naționale merită întreaga atenție.

Nu doar a celor care se pregătesc să culeagă dividende politice tot mai grase din această stare de spirit întreținută abil, eficient și organizat.

Dar și a celor care își clamează, politic sau instituțional, roluri principale în serialul pro-european în care joacă în numele României. 

Între timp, tinerii europeni dezbat la Strasbourg viitorul unei Europe federale.

Continue Reading

EDITORIALE

Greutatea medaliei europene Carol cel Mare de la pieptul unui român pentru o Românie europeană și transatlantică

Published

on

© European Union 2021

Corespondență din Aachen

Rândurile ce urmează transcend dimensiunea personalizată a momentului în care președintele Klaus Iohannis a devenit primul lider român și abia al șaselea din Europa Centrală și de Est care este laureat al Premiului Carol cel Mare, o distincție care îl plasează pe orice posesor în galeria celor care au modelat, într-un fel sau altul, cu o intensitate și impact diferite, Europa unită.

Momentul a intrat în coliziune emoțională cu tragedia de la spitalul din Constanța. A treia din ultimele luni pentru un sistem sanitar îmbolnăvit și adesea în moarte în clinică încă din perioada pre-pandemie. Într-un stat incapabil, eșuat după cum însuși președintele și-a asumat să cuvânteze, să își protejeze cetățenii, premiul Carol cel Mare decernat indirect României prin intermediul șefului statului a făcut obiectul unor răsturnări contextuale, ironii și critici nefondate.

Decernarea Premiului Carol cel Mare 2020 a fost programată pentru data de 21 mai 2020 în urma unui anunț făcut în decembrie 2019, însă amânată succesiv din cauza pandemiei până la 2 octombrie 2021. Momentul a fost îndelung pregătit, iar situația nefericită a unei tragedii pentru care trebuie să blamăm 32 de ani de guvernări a fost, din nou, exploatată negativ. 

În schimb, dacă mulți din România nu au putut să înțeleagă importanța decernării acestui premiu unui român, Europa a înțeles prin ce trece România. Forumul European Carol cel Mare, la solicitarea președintelui Iohannis, a găzduit un moment de reculegere în memoria victimelor, iar președintele Consiliului European, care a susținut tradiționalul discurs de laudatio pentru acordarea premiului, și-a început această alocuțiune cu un mesaj de condoleanțe. Așa arată, într-o primă înfățisare, compasiunea și omagiul într-o Europă a solidarității și a valorilor democratice. Într-o a doua înfățișare revine în sarcina Guvernului să activeze, la necesitate, Mecanismul European de Protecție Civilă pentru a primi sprijin în cazul unor astfel de tragedii, dacă autoritățile naționale se dovedesc depășite.

Umbrită de evenimentul funest din România, ceremonia acordării Premiului Carol cel Mare surprinde imagologia unui popor pro-european, dar mai mereu în opoziție cu cei care dețin puterea, fie efectivă, fie de reprezentare. Un aspect de mentalitate, probabil provincială, pe care cu toții îl putem îmbunătăți atunci când deplângem potențiala influență redusă a României în cercurile decizionale europene și euro-atlantice.

Deși întreaga suită de discursuri a evocat personalitatea lui Klaus Iohannis – de la apărător al statului de drept la un creator de punți între Europa veche occidentală și Europa nouă răsăriteană -, în fapt ea a omagiat un popor care i-a incredințat actualului președinte, în două rânduri, misiunea de a conduce România.

Numai aruncând o privire succintă peste cuprinzătoarea listă de laureați regăsești personalități istorice – de la părinții fondatori ai UE la mari politicieni americani definitorii pentru relația transatlantică și la liderii europeni ai ultimelor trei decenii care au avut curajul unor decizii ce au adus și România în Uniunea Europeană – avem o primă mostră a importanței acestei distincții.

În auspiciile unor monumente sacre și politice ale Europei, cu peste 1200 de ani, respectiv peste 600 de ani de tradiție – Domul și Primăria din Aachen – Premiul Carol cel Mare este decernat anual pentru contribuția pe care un cetățean, adesea lideri politici, o aduce unității europene. Este acel tip de eveniment cu o istorie aparte din care decurge respectul și unitatea între țările membre ale Uniunii prin intermediul reprezentanților aleși sau numiți.

Argumentația care a stat la baza acestui premiu și-a produs sâmbătă efectele și este o recunoaștere a rolului pe care România l-a avut în Europa acelui moment, anul 2019, când Klaus Iohannis a fost declarat viitor laureat. 

Era capătul de linie al unui an ce: 1) debuta cu o președinție a Consiliului UE condusă de un guvern a cărui garanție parlamentară plasa România mai aproape de articolul 7 din Tratatul UE privind încălcarea valorilor europene; 2) continua cu un mandat de succes în negocieri diplomatice pe dosare cheie pentru viitorul Europei (vezi directiva gazului); 3) oferea o oază de prospețime viitorului Uniunii Europene prin summitul de la Sibiu; 4) repurta victorii electorale pentru platforma pro-europeană și pro-stat de drept a președintelui Iohannis (referendum și realegere la Cotroceni).

Cele patru rațiuni oferite mai sus erau îmbrăcate de contextul regional în care România pendula între insula de stabilitate europeană într-o mare iliberală eurosceptică și deriva spre naționalism. Iar insula de stabilitate își câștiga dreptul pentru care sute de mii de români manifestaseră în stradă, începând din 2017.

Aceste evoluții au făcut posibil momentul din 2 octombrie 2021, când Klaus Iohannis a devenit primul român laureat al Premiului Carol cel Mare. Nu putem prezuma dacă România ar fi primit acest premiu dacă nu Klaus Iohannis ar fi fost destinatarul, dar Klaus Iohannis a arătat în discursurile sale de la Aachen că nu ar fi putut purta cu mândria unui patriot român și european medalia Carol cel Mare dacă nu îi avea alături pe românii pro-europeni.

Semnificația acestei medalii nu este deci una exclusiv personală – un jalon într-o eventuală carieră europeană post-Cotroceni -, ci oferă un nou prilej de reafirmare românească în Europa și de a conta în circuitul deciziilor de la Bruxelles. De aceea, nu au fost întâmplătoare nici pledoariile lui Klaus Iohannis pentru aderarea României la Schengen, respingerea unei Europe cu mai multe viteze sau mustrarea atitudinii revizioniste a Ungariei privind Trianonul.

Deloc coincidente au fost și inserțiile lui Charles Michel, autor al discursului de laudatio, privind “2022 – anul apărării europene” sau înscrierea autonomiei strategice a UE în “spiritul de la Sibiu” al Declarației Summitului din 9 mai. Bruxelles-ul cunoaște afinitatea transatlantică a României, iar “rolul de constructor de punți” între Europa de Vest și de Est pentru care a fost celebrat Iohannis este la fel de potrivit pentru puntea dintre țărmurile americane și europene ale Atlanticului de Nord.

În fond, semnificația Premiului Carol cel Mare nu este îndreptată spre prețuirea și omagierea rolurilor trecute, ci un îndemn pentru acești “arhitecți politici” să continue modelarea Europei viitorului. Când cancelarul federal Konrad Adeunauer (1954) era distins cu această medalie încă nu pusese bazele Tratatului de reconciliere franco-germană de la Elysee (1963). Când cancelarul federal Helmut Kohl și președintele francez Francois Mitterand primeau în comun premiul (1988), Germania încă nu fusese reunificată și Europa extinsă. Iar când lideri precum Angela Merkel (2008), Donald Tusk (2010) sau Emmanuel Macron (2018) intrau în galeria marilor oameni de stat ai Europei, erau la începutul unei promițătoare/ prodigioase cariere în slujba cauzei Europei unite.

Fie și numai din această ultimă incursiune cu istoria premiului care poartă numele celui supranumit “Pater Europae” este necesar să înțelegem că rolul României europene și transatlantice este într-atât de mare pe cât îl dorim noi să fie.

Continue Reading

Facebook

COMISIA EUROPEANA1 min ago

Noua Agenție a UE pentru Azil își începe activitatea. 500 de experți vor asista țările care au nevoie de asistență

PARLAMENTUL EUROPEAN2 mins ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

COMISIA EUROPEANA5 mins ago

Ursula von der Leyen contează pe președinția franceză a Consiliului UE și pe noua președintă a PE în ceea ce privește promovarea femeilor în funcții de conducere

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI40 mins ago

Rareș Bogdan îi cere lui Emmanuel Macron să nu abandoneze România în afara spațiului Schengen: “Deveniți avocatul românilor pentru aderarea la Schengen”

CONSILIUL UE40 mins ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

COMISIA EUROPEANA43 mins ago

Maros Sefcovic a pledat, în plenul PE, pentru dezvoltarea producției de semiconductori în Europa: Trebuie să ne făurim propriul destin

CONSILIUL EUROPEAN1 hour ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.1 hour ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Manfred Weber, către președintele Franței: Nord Stream 2 va trebui oprit, dacă va exista o escaladare militară în Ucraina

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

PARLAMENTUL EUROPEAN2 mins ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE40 mins ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN1 hour ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.1 hour ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

CONSILIUL UE2 hours ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.2 hours ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

CONSILIUL EUROPEAN3 hours ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

RUSIA23 hours ago

Annalena Baerbock îi transmite lui Serghei Lavrov în prima vizită la Moscova că Germania este pregătită să apere regulile comune, chiar dacă va plăti ”un preț economic ridicat”

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

După 20 de ani, conducerea Parlamentului European este preluată de o femeie: Roberta Metsola, a treia femeie din istorie aleasă președinte al PE

Advertisement

Team2Share

Trending