Connect with us

RUSIA

Vladimir Putin a discutat cu Emmanuel Macron: Rusia este pregătită pentru dezvoltarea unor relații „constructive și previzibile” cu UE

Published

on

© Kremlin.ru

Rusia este pregătită pentru dezvoltarea unor relații „constructive și previzibile” cu UE dacă este manifestat un „interes sincer” în această privință, i-a transmis, vineri, președintele rus Vladimir Putin omologului francez Emmanuel Macron, în cadrul unei convorbiri telefonice în detaliu privind o gamă largă de aspecte ale cooperării bilaterale în domeniul relațiilor internaționale, informează dpa, preluat de Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Kremlinului, cei doi lideri s-au concentrat asupra problemelor de stabilitate și securitate în Europa. În acest context, s-a remarcat faptul că acordurile la care au ajuns președinții celor două țări la Bregancon, în august 2019, privind dezvoltarea cooperării în vederea creării unei noi arhitecturi pentru securitate și încredere în Europa rămân de actualitate.

Relațiile UE-Rusia

Președinții au făcut un schimb de opinii cu privire la stadiul și perspectivele de dezvoltare a legăturilor dintre Rusia și UE. În acest context, a fost remarcat faptul că dezvoltarea unor relații constructive și previzibile între Rusia și UE și revenirea la un dialog normal și respectuos ar contribui la rezolvarea unor probleme actuale și urgente, cum ar fi lupta împotriva terorismului internațional, asistența medicală, clima și soluționarea problemelor regionale.

În această privință, Vladimir Putin a subliniat că „Rusia este pregătită dacă UE va da dovadă de un interes reciproc sincer”.

Menționăm că propunerea Germaniei și Franței de la finalul lunii iunie de a avea un summit comun al liderilor UE cu președintele urs, Vladimir Putin, a fost primită cu rezerve sau chiar respinsă de unele state membre ale UE, printre acestea aflându-se țările baltice, Polonia sau Suedia, state cu un trecut îndelungat de diferende cu fosta Uniune Sovietică.

După ce președintele american Joe Biden s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin la Geneva pe 16 iunie, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că primul summit al UE cu Putin din ianuarie 2014 ar fi „un dialog pentru a ne apăra interesele”. El a insistat că UE nu poate fi doar reactivă în diplomația sa cu Rusia. 

La rândul său, cancelarul german Angela Merkel a atras atenția că o „Europă suverană” ar trebui să urmeze exemplul președintelui american, Joe Biden, și „să își protejeze interesele” discutând cu liderul de la Kremlin.

Prin propunerea lor, cuplul Macron-Merkel au vizat îmbunătățirea relațiilor glaciale ale UE cu Rusia, calificată într-o comunicare comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentat al UE drept o „provocare strategică”  care face ca perspectiva unei cooperări mai strânse să fie „îndepărtată”.

Conflictul din estul Ucrainei

În timpul unei discuții privind criza internă din Ucraina, liderii au susținut intensificarea discuțiilor în vederea punerii în aplicare consecvente a pachetului de măsuri de la Minsk din 2015, care a fost și rămâne singura bază pentru o soluționare a conflictului. În acest sens, președintele Rusiei a subliniat acțiunile distructive ale Kievului care subminează eforturile de a ajunge la o soluționare, în parte, în formatul Normandia. De asemenea, s-a pus accentul pe necesitatea ca autoritățile ucrainene să își pună în aplicare pe deplin angajamentele asumate, în primul rând în ceea ce privește stabilirea unui dialog direct cu Donbas-ul și reglementarea juridică a statutului său special.

Nagorno-Karabah

Totodată, Vladimir Putin l-a informat pe omologul francez cu privire la punerea în aplicare a acordurilor trilaterale privind Nagorno-Karabah din 9 noiembrie 2020 și 11 ianuarie 2021. În context, a fost remarcat faptul că situația din regiune rămâne stabilă în mare parte datorită prezenței forțelor ruse de menținere a păcii. Astfel, au fost create condiții pentru desfășurarea unor activități comerciale și de business normale și pentru deblocarea conexiunilor economice și de transport.

Totuși, liderul de la Kremlin a subliniat necesitatea unei implicări mai strânse a partenerilor europeni ai Rusiei, inclusiv a Franței, în rezolvarea problemelor umanitare ale populației din regiunile care au suferit pagube în urma ostilităților. Președinții și-au exprimat dorința reciprocă de a coordona eforturile privind diferitele aspecte ale soluționării problemei Nagorno-Karabah, în parte, cu participarea Grupului OSCE de la Minsk.

Pacea din Libia, Summitul Biden-Putin și cooperarea bilaterală Franța-Rusia

Nu în ultimul rând, cei doi președinți au trecut în revistă aspectele legate de eforturile de a găsi o soluționare a problemei din Libia. Ambii lideri au subliniat dorința lor de a promova în continuare procesul politic cu implicarea forțelor cheie libiene.

Mai mult, întâmpinând interesul manifestat de președintele Macron, președintele Putin i-a vorbit acestuia despre principalele rezultate ale reuniunii la nivel înalt dintre Rusia și SUA, care a avut loc la Geneva la 16 iunie.

De asemenea, președinții Rusiei și Franței au discutat în detaliu despre aspectele cooperării bilaterale, în primul rând în domeniul comerțului și al economiei, precum și în domeniul energiei și al legăturilor culturale și umanitare.

La finalul convorbirii, cei doi lideri au convenit să mențină legătura, potrivit sursei citate.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

RUSIA

Trump, după discuția cu Putin: Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile. I-am informat pe Zelenski și pe liderii europeni. Vaticanul este interesat să găzduiască negocierile

Published

on

© Official White House Photo by Daniel Torok

Președintele ameircan Donald Trump a declarat, luni, după discuția sa telefonică de două ore cu președintele rus Vladimir Putin că dialogul “a decurs foarte bine” și că Rusia și Ucraina “vor începe imediat negocierile pentru un armistițiu”, subliniind că i-a informat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și pe lideri europeni de conținutul discuției cu liderul rus și punctând că Vaticanul și-a exprimat interesul de a găzdui negocierile ruso-ucrainene.

“Tocmai am încheiat un apel telefonic de două ore cu președintele Vladimir Putin al Rusiei. Cred că a decurs foarte bine. Rusia și Ucraina vor începe imediat negocieri pentru un armistițiu și, mai important, pentru ÎNCHEIEREA războiului. Condițiile pentru aceasta vor fi negociate între cele două părți, așa cum este firesc, deoarece ele cunosc detalii ale unei negocieri pe care nimeni altcineva nu le-ar putea ști. Tonul și spiritul discuției au fost excelente. Dacă nu ar fi fost așa, aș spune acum, nu mai târziu”, a scris Trump, într-o postare pe rețeaua sa socială, Truth Social.

 

El a mai afirmat că Rusia “vrea să dezvolte un comerț de mari dimensiuni” cu Statele Unite odată ce războiul se va încheia și că și Ucraina ar putea beneficia enorm din schimburile comerciale.

“Rusia dorește să dezvolte un COMERȚ de mari dimensiuni cu Statele Unite când această catastrofă – acest „măcel sângeros” – se va încheia, și sunt de acord. Există o oportunitate imensă pentru Rusia de a crea un număr uriaș de locuri de muncă și de a genera bogăție. Potențialul său este NELIMITAT. La fel, Ucraina poate fi un mare beneficiar al comerțului, în procesul de reconstrucție a țării sale”, a continuat liderul american.

Într-o postare pe Truth Social,  Trump a adăugat că Vaticanul și-a exprimat interesul de a găzdui negocierile.

“Negocierile dintre Rusia și Ucraina vor începe imediat. L-am informat deja pe președintele Volodimir Zelenski al Ucrainei, pe Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, pe președintele Emmanuel Macron al Franței, pe premierul Giorgia Meloni al Italiei, pe cancelarul Friedrich Merz al Germaniei și pe președintele Alexander Stubb al Finlandei, într-un apel cu mine, imediat după convorbirea cu președintele Putin.

Trump a mai spus că l-a informat pe Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, precum și pe liderii UE, Franței, Italiei, Germaniei și Finlandei, imediat după apelul cu Putin.

“Vaticanul, reprezentat de Papă, a declarat că ar fi foarte interesat să găzduiască negocierile. Să înceapă procesul!”, a conchis președintele american.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele francez Emmanuel Macron, premierii polonez și britanic Donald Tusk și Keir Starmer, precum și cancelarul german Friedrich Merz, au avut și vineri, la summitul Comunității Politice Europene de la Tirana, o discuție telefonică cu președintele american Donald Trump, după finalizarea rundei de discuții ruso-ucrainene de la Istanbul.

Discuțiile dintre delegațiile rusă și ucraineană s-au încheiat după doar 90 de minute de la debut. Reuniunea a reprezentat prima întâlnire față în față a reprezentanților Rusiei și Ucrainei din 2022, imediat după începerea invaziei la scară largă a Rusiei.

Înaintea reuniunii, așteptările privind un progres în negocierile de pace au fost reduse. Atunci, Donald Trump a declarat că nu vor exista progrese în această privință până când el și președintele rus Valdimir Putin nu se vor întâlni.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Primele negocieri de pace ruso-ucrainene, în Turcia, după trei ani: Putin nu participă. Zelenski merge la Istanbul, dar cere prezența liderului rus. Nici Trump nu se va deplasa în Turcia

Published

on

Președintele rus Vladimir Putin nu va participa la potențialele prime negocieri directe de pace dintre Moscova și Kiev, programate joi, după o pauză de trei ani, relatează Deutsche Welle.

Duminică, Putin a propus desfășurarea unor negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, joi, “fără nicio precondiție”, ca răspuns la cererea de încetare a focului adresată de Kiev și aliații săi europeni. În replică, președintele Ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus omologului său rus Vladimir Putin o întrevedere “în persoană”, joi, la Istanbul, o premieră de la declanșarea invaziei Ucrainei în februarie 2022, dar Kremlinul nu a răspuns ofertei. Mai mult, președintele american Donald Trump, care efectuează în această săptămână în Orientul Mijlociu primul său turneu prezidențial, afirmase că ia în calcul să facă o escală la Istanbul în cazul unei potențiale întâlniri între președinții Ucrainei și Rusiei.

Miercuri seara, Kremlinul a anunțat că delegația rusă va fi compusă din consilierul prezidențial Vladimir Medinsky și ministrul adjunct al apărării, Alexander Fomin, a punctat Deutsche Welle.

Putin, ministrul de externe Serghei Lavrov și consilierul pe politică externă al Kremlinului, Yuri Ușakov, nu au fost incluși în delegație, deși toți trei fuseseră vehiculați anterior ca potențiali principali negociatori.

După anunțul Kremlinului privind componența delegației, un oficial american a declarat că președintele Donald Trump nu va participa, în ciuda faptului că, cu doar câteva zile înainte, afirmase că ia în considerare deplasarea.

Între timp, un oficial ucrainean a confirmat că președintele Volodimir Zelenski se îndreaptă spre Turcia. Anterior, Zelenski afirmase că va participa la negocieri doar dacă Putin va fi prezent.

Deși Putin nu și-a confirmat niciodată oficial prezența, absența președinților rus și american a redus așteptările privind un progres semnificativ la discuțiile de la Istanbul.


Citiți și

Ucraina pune presiune pe Rusia: Zelenski nu se va întâlni la Istanbul cu altcineva decât Putin. Refuzul de a negocia, semnal că Moscova nu vrea să încheie războiul

Zelenski speră ca Trump să înțeleagă că Putin este adevărata piedică în calea păcii


Delegația americană, din care fac parte secretarul de stat Marco Rubio și emisarul special Steve Witkoff, alături de consilierul de securitate Keith Kellogg, este de asemenea așteptată în Turcia.

Joi dimineață, ministrul de externe ucrainean Andrii Sybiha a anunțat că s-a întâlnit cu Rubio pentru a discuta despre viziunea lui Zelenski privind pacea și pentru a coordona pozițiile în această săptămână critică.

Ultimele negocieri directe ruso-ucrainene au avut loc tot la Istanbul în martie-aprilie 2022, la o lună după lansarea invaziei ruse asupra Ucrainei.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ucraina pune presiune pe Rusia: Zelenski nu se va întâlni la Istanbul cu altcineva decât Putin. Refuzul de a negocia, semnal că Moscova nu vrea să încheie războiul

Published

on

Dacă președintele rus Vladimir Putin refuză negocierile în Turcia, acesta va fi semnalul final că Rusia nu are intenția de a pune capăt războiului declanșat în Ucraina, a declarat marți șeful cabinetului președintelui Ucrainei, Andriy Yermak, în vreme ce Mihailo Podoliak, consilierul pentru politică externă al președintelui Ucrainei, a precizat că Volodimir Zelenski nu va accepta să se întâlnească joi în Turcia cu niciun alt reprezentant al Rusiei în afară de șeful statului rus.

“Ucraina este deschisă oricărui format de negocieri cu Rusia, însă încetarea focului trebuie să fie prima și cea mai importantă condiție”, a spus Andriy Yermak, în timpul participării sale online la Summitul democrației de la Copenhaga 2025.

Sesiunea a fost moderată de Anders Fogh Rasmussen, secretar general al NATO în perioada 2009-2014 și copreședinte al Grupului internațional de lucru pentru securitatea și integrarea euro-atlantică a Ucrainei.

“Am confirmat că președintele Zelenski este pregătit și va fi prezent în Turcia. Ieri, președintele Trump a făcut o declarație foarte puternică și clară că se așteaptă ca ambii lideri să fie prezenți în Turkiye. De asemenea, el ia în considerare o vizită acolo. Cred că dacă Vladimir Putin refuză să vină în Turcia, acesta va fi semnalul final că Rusia nu dorește să pună capăt acestui război – că Rusia nu dorește și nu este pregătită pentru nicio negociere”, a declarat șeful Biroului președintelui, potrivit unui comunicat al președinției de la Kiev.

La rândul său, Mihailo Podoliak a precizat că Zelenski nu se va întâlni cu nimeni altcineva din partea Rusiei decât cu Vladimir Putin.

“Nu, desigur, că nu (…) Nu acesta este formatul”, a afirmat Podoliak, întrebat despre posibilitatea ca președintele ucrainean să accepte să se întâlnească cu un lider rus de rang inferior, potrivit publicației ucrainene Kyiv Independent, scrie Agerpres.

“Noi înțelegem structura puterii în Rusia. Și este puțin probabil că persoane chiar și cu statut formal de miniștri să fie autorizate să ia anumite decizii. Numai Putin poate lua decizia cu privire la continuarea sau oprirea războiului”, a spus Podoliak.

Citiți și Trump ia în calcul o escală la Istanbul pentru potențiala întâlnire Zelenski-Putin. Europa, SUA și Ucraina se coordonează, iar Zelenski consideră “foarte ciudată” tăcerea Rusiei, care continuă atacurile

De altfel, președintele american Donald Trump, care efectuează în această săptămână în Orientul Mijlociu primul său turneu prezidențial, ia în calcul să facă o escală la Istanbul în cazul unei potențiale întâlniri între președinții Ucrainei și Rusiei, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, sub auspiciile președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, cu scopul unor negocieri directe ruso-ucrainene pentru un acord de pace după mai bine de trei ani de război.

Volodimir Zelenski i-a propus omologului său rus Vladimir Putin o întrevedere “în persoană”, joi, la Istanbul, o premieră de la declanșarea invaziei Ucrainei în februarie 2022. Kremlinul nu a răspuns ofertei, deși și-a exprimat disponibilitatea pentru negocieri “directe” ca răspuns la cererea de încetare a focului adresată de Kiev și aliații săi europeni.

Ucraina și liderii europeni au convenit sâmbătă asupra unei încetări necondiționate a focului pentru 30 de zile începând cu 12 mai, cu sprijinul președintelui american Donald Trump, amenințându-l pe președintele Vladimir Putin cu noi sancțiuni “masive” dacă nu se conformează.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
S&D6 minutes ago

Vicepreședintele PE interpelează Comisia Europeană: Un mecanism european pentru reducerea inegalităților de acces la servicii de sănătate, necesar

INTERNAȚIONAL9 minutes ago

Doi angajați ai ambasadei Israelului în SUA au fost uciși în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington: „Un act odios de terorism antisemit”

ROMÂNIA14 minutes ago

Șeful diplomației române a promovat parteneriatul România–Africa la reuniunea ministerială UE-UA de la Bruxelles

PARLAMENTUL EUROPEAN22 minutes ago

Propunerile lui Dan Motreanu pentru bugetul UE 2028-2034, susținute de PPE: România va beneficia în continuare de fonduri europene consistente pentru dezvoltare și agricultură

INTERNAȚIONAL26 minutes ago

Friedrich Merz temperează așteptările privind o încheiere rapidă a războiului din Ucraina: Germania trebuie să joace un rol ”activ, de susținere, puternic” în eforturile de pace

PARLAMENTUL EUROPEAN43 minutes ago

Președinta Sloveniei face apel la o mai mare autonomie strategică a UE în fața crizelor multiple și subliniază responsabilitatea Uniunii de a susține ordinea mondială multilaterală

ROMÂNIA44 minutes ago

ICI București a participat la conferința de deschidere a „Bucharest Leaders’ Summit: The Path to 5.0. From Vision To Reality”

INTERNAȚIONAL1 hour ago

„Fără presiune asupra Moscovei, nu poate exista o pace justă”, a subliniat Volodimir Zelenski într-o convorbire cu secretarul general al NATO

SUA1 hour ago

80 de senatori republicani și democrați propun noi sancțiuni contra Rusiei: Lupta Ucrainei pentru libertate este lupta noastră

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Tusk îl asigură pe Zelenski că va depune ”eforturi personale” pentru deblocarea procesului de aderare a Ucrainei la UE

U.E.2 days ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

EDUCAȚIE3 days ago

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

ROMÂNIA1 week ago

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

ROMÂNIA1 week ago

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

ROMÂNIA1 week ago

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

U.E.2 weeks ago

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

ROMÂNIA2 weeks ago

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

ROMÂNIA3 weeks ago

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară

Trending