Connect with us

INTERNAȚIONAL

Vladimir Putin îl primește astăzi la Kremlin pe John Bolton, consilierul pentru securitate națională al președintelui SUA, Donald Trump

Published

on

Consilierul pentru securitate națională al președintelui american, Donald Trump, John Bolton, va fi primit de președintele rus, Vladimir Putin, la Moscova. Oficialul american se află într-o vizită oficială în Rusia pentru a pregăti o posibilă întrevedere între cei doi președinți, informează Politico Europe, care citează The Washington Post.

FOTO: en.kremlin.ru

”Discuţiile celor doi lideri se vor axa pe “principalele probleme internaţionale”, precum şi pe “starea tristă a relaţiilor bilaterale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Bolton are prevăzută și o întâlnire oficială cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, cu consilierul pentru afaceri externe al lui Vladimir Putin, Iuri Ușanov, dar și cu responsabili ai Consiliului de Securitate al Rusiei.

Bolton se află în Rusia înaintea unui posibil summit între Vladimir Putin și Donald Trump, care este posibil să aibă loc luna viitoare, înaintea participării președintelui american la summitul NATO, dar și înaintea unei vizite în Marea Britanie, în cadrul căreia acesta se va întâlni cu regina Elisabeta a II-a.

O conferinţă a lui Bolton este prevăzută pentru orele 16:30 GMT, pentru a face un bilanţ al vizitei sale în Rusia.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

NATO

Mircea Geoană, viitorul secretar general adjunct al NATO: Vizita președintelui României la Washington consfințeste rolul României de aliat privilegiat al Americii în Europa

Published

on

© NATO

Viitorul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, salută reconfirmarea, în cadrul Declarație Comune semnată marți la Washington de președinții Donald Trump și Klaus Iohannis, a importanței strategice a zonei Mării Negre pentru securitatea transatlantică și a securității energetice 

Moment de maturitate deplină în parteneriatul strategic româno-american. Noua vizită a președintelui României la Washington consfințeste rolul României de aliat privilegiat al Americii în Europa. La 30 de ani de la prăbușirea comunismului, la 22 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic și la 15 ani de la intrarea țării noastre în NATO, transformarea în politica externă și de securitate a țării noastre este remarcabilă”, a scris Geoană, pe pagina sa de Facebook.

Deopotrivă primul român și întâiul est-european numit în funcția de secretar general adjunct al NATO, Geoană a salutat ”reconfirmarea importanței strategice a zonei Mării Negre pentru securitatea transatlantică și a securității energetice ca parte indisolubilă a securității naționale și zonale”.

”Relația țării noastre cu Statele Unite și Uniunea Europeană trebuie să rămână și pe mai departe un teren al acțiunii comune a tuturor forțelor politice și al interesului superior al națiunii române”, a conchis Mircea Geoană, cel care își va prelua noua poziție la jumătatea lunii octombrie.

Președinții României şi Statelor Unite ale Americii, Klaus Iohannis şi Donald Trump, au adoptat marţi, la Washington, o declaraţie comună care priveşte întărirea relaţiilor dintre cele două state, prima astfel de declarație la nivel prezidențial după adoptarea, în 2011, Declaraţiei Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI.

Privitor la Marea Neagră, documentul consacră ”sintagma de importanță strategică”.

”Împreună, statele noastre au depus eforturi durabile pentru modernizarea forțelor noastre armate și pentru a ne îndeplini angajamentele asumate în cadrul NATO cu privire la partajarea echitabilă a responsabilităților. Militarii noștri acționează umăr la umăr pentru apărarea libertății și în vederea consolidării posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în Marea Neagră, care este de importanță strategică pentru securitatea transatlantică”, arată declarația adoptată de Trump și Iohannis.

După anul 2014, Marea Neagră a dobândit o importanță crescândă pe agenda de securitate a NATO și ca parte a pachetului de măsuri pentru disuasiunea oricăror potențiale agresiuni dinspre Răsărit.

De altfel, anul trecut, summitul NATO a găzduit în premieră o reuniune a țărilor aliate cu partenerii din Georgia și din Ucraina dedicată exclusiv securității la Marea Neagră, în contextul în care Rusia dezvoltă și amplasează armament și forțe militare în peninsula anexată Crimeea, la mai puțin de 400 km de granița sud-estică a flancului estic al Alianței Nord-Atlantice

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Donald Trump și-a anulat vizita în Danemarca după ce premierul Mette Frederiksen a spus că vânzarea Groenlandei este o idee ”abursdă”

Published

on

Preşedintele american Donald Trump a anunţat într-o postare pe Twitter că şi-a amânat vizita programată în Danemarca la începutul lunii septembrie după ce premierul danez Mette Frederiksen a calificat interesul său de a cumpăra Groenlanda drept ”absurd”.

”Danemarca este o ţară deosebită cu oameni încredibil, dar având în vedere comentariile primului-ministru Mette Frederiksen că nu o interesează deloc să discute despre vânzarea Groenlanda, îmi voi amâna vizita programată peste două săptămâni”, a scris Trump marţi seară pe Twitter.

”Primul-ministru a scutit o grămadă de cheltuială şi efort din partea ambelor ţări exprimându-se atât de direct în această chestiune. Îi mulţumesc pentru asta şi aştept cu nerăbdare să programez o altă vizită în viitorul apropiat”, a mai spus Trump.

Preşedintele american Donald Trump şi-a confirmat duminică interesul pentru achiziţionarea Groenlandei de la Danemarca, eventualitate pe care el a calificat-o drept o “mare tranzacţie imobiliară” și o idee pe care premierul danez Mette Frederiksen a calificat-o drept “absurdă”.

”Groenlanda nu este de vânzare. Groenlanda nu este daneză. Groenlanda aparține Groenlandei. Sper cu tărie că acest lucru nu este luat în serios”, a declarat, în context, premierul danez Mette Frederiksen.

Groenlanda a fost colonie daneză până în 1953, dată la care a intrat în “Comunitatea Regatului” danez. În 1979, insula a obţinut statutul de “teritoriu autonom”, însă economia sa depinde în continuare foarte mult de ajutoarele acordate de Copenhaga.

Groenlanda găzduiește baza aeriană Thule, baza cea mai nordică a armatei americane, situată la aproximativ 750 de mile deasupra Cercului Arctic și construită în 1951. Radarul și postul de interceptare din zonă au încorporat un sistem de avertizare timpurie pentru rachete balistice, cu o capacitate de detecție care se întinde pe mii de kilometri pătrați pe teritoriul Rusiei.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Donald Trump susține, din nou, revenirea la G8 prin reintegrarea Rusiei: Președintele Obama a exclus Rusia pentru că Putin l-a păcălit

Published

on

© Kremlin.ru

Președintele SUA Trump s-a declarat marţi în favoarea revenirii la formatul G8 odată cu reintegrarea Rusiei, care a fost exclusă din acest grup în 2014, pe fondul anexării ilegale a peninsulei Crimeea, iar țările occidentale au revenit la formatul G7.

Trump a făcut aceste declarații în fața presei în timpul unei întâlniri în Biroul Oval cu președintele României Klaus Iohannis, cu câteva zile înainte de a călători la Biarritz, în Franța, unde omologul său francez Emmanuel Macron va găzdui summitul G7.

Cred că este mult mai potrivit să avem Rusia. Ar trebui să fie G8, pentru că multe dintre subiectele despre care vorbim au legătură cu Rusia, aş vedea-o revenind la G8. Și dacă cineva ar susține acest lucru, voi fi dispus să mă gândesc la asta într-un mod foarte favorabil”, a spus Trump, în condițiile în care liderul american va găzdui summitul G7 din 2020.

Președintele SUA a mai făcut afirmații similare și anul trecut, înaintea summitului G7 din Canada, sugerând că Rusia ar trebui reintegrată în format.

În declarațiile de marți, Trump nu a ratat ocazia de a-l critica pe predecesorul său, Barack Obama, precizând că fostul președinte a luat această decizie pentru că ”Putin l-a păcălit”.

”Președintele Obama nu a vrut Rusia pentru că l-a păcălit. Ei bine, acesta nu este modul în care ar trebui să funcționeze cu adevărat”, a continuat Trump.

Liderul american, care a adoptat împreună cu Klaus Iohannis o declarație comună bilaterală prin care SUA și România se opun dependenței europene de gazul rusesc, a făcut aceste afirmații în contextul în care Vladimir Putin a fost primit, luni, de Emmanuel Macron la reședința de vacanță a președintelui francez de la fortul Brégançon.

Cu acea ocazie, Putin și Macron și-au etalat multiple gesturi de bunăvoință, dar și contre politice.

Macron, cel care va găzdui peste câteva zile summitul G7, format la care s-a revenit în 2014 o dată cu excluderea Rusiei pe fondul anexării Crimeei, a vorbit despre o apropiere între Rusia și Uniunea Europeană, precum și între Moscova și Paris, evocând conceptul unei Europe ”de la Lisabona la Vladivostok”, un proiect pe care președintele rus sau cancelarul german l-au promovat intens în deceniul trecut și o umbrelă de cooperare politică și economică.

Sub auspiciile acestor afirmații, Putin a replicat prin manifestarea ”recunoștinței” față de susținerea acordată de Franța pentru revenirea delegației Rusiei în Consiliul Europei.

Membrii G7 (Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit) urmează să se reunească din nou în acest weekend la Biarritz, în sud-vestul Franţei, pentru un summit care se anunţă tensionat din cauza dezacordurilor dintre Trump şi aliaţii săi pe numeroase probleme (Iran, Siria, acordul de la Paris privind schimbările climatice etc.).

De la anexarea Crimeei în 2014, Rusia a fost exclusă din G8, care a devenit astfel G7.

 

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending