Connect with us

INTERNAȚIONAL

Vladimir Putin, în Crimeea la cinci ani de la anexare. Președintele rus participă la ”Sărbătoarea reunificării Crimeei și Rusiei”, în timp ce comunitatea internațională reafirmă că nu va recunoaște această anexare ilegală

Published

on

© Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin află luni în Crimeea pentru a participa la marcarea 5 ani de la anexarea acestei peninsulei de către Rusia, anexare condamnată de Kiev şi de comunitatea internaţională, dar salutată de majoritatea ruşilor, a anunţat Kremlinul.

Preşedintele Vladimir Putin se va deplasa pe 18 martie în Crimeea şi la Sevastopol”, port de ataş al Flotei ruse de la Marea Neagră, se menţionează într-un comunicat al Kremlinului, citat de AFP, relatează Agerpres.

Conform agendei anunţate, şeful statului rus urmează să participe în special la ceremonia de dare în exploatare a unei centrale electrice, se va întâlni cu reprezentanţi ai societăţii civile locale şi va asista la evenimentele dedicate marcării a cinci ani de la alipirea Crimeei la Rusia. Data de 18 martie a fost proclamată în Rusia ”Sărbătoarea reunificării Crimeei şi Rusiei”, în această zi pe teritoriul rus fiind organizate ample festivităţi.

Duminică, Uniunea Europeană şi-a reafirmat angajamentul privind suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, la împlinirea a cinci ani de la anexarea ilegală a Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol de către Federaţia Rusă.

Uniunea Europeană reiterează faptul că nu recunoaşte anexarea şi continuă să condamne această încălcare a dreptului internaţional”, a menționat șefa diplomației europene, Federica Mogherini, într-o declarație remisă CaleaEuropeană.ro.

Și România s-a raliat acestei poziții și a reafirmat, prin Ministerul Afacerilor Externe, angajamentul său pentru politica de nerecunoaştere a acestei anexări ilegale.

La 16 martie 2014, referendumul cu privire la aderarea Crimeei la Federația Rusă ce a avut loc în Republica Autonomă Crimeea s-a încheiat cu rezultatele care arătau că 95% din participanții la scrutin au votat în favoarea alipirei Crimeei la Rusia. Pe 18 martie 2014, Vladimir Putin a semnat decretul de alipire a peninsulei Crimeea la Rusia.

Totuși, rezultatele referendumului sunt sub semnul întrebării, cifrele fiind considerate „umflate”, iar legitimitatea sa nu a fost recunoscută de Ucraina și comunitatea internațională, în frunte cu Statele Unite, Uniunea Europeană, NATO, ONU și G7.

Atât nelegitimitatea referendumului, cât și nerecunoașterea internațională a acestui moment este atribuită intervenției armatei ruse în Ucraina, care a început la 24 februarie 2014 ca urmare a Revoluției ucrainene pro-europene. Atunci trupe speciale rusești, fără însemne, au preluat controlul asupra celei mai mari părți a peninsulei Crimeea din Ucraina situată pe coasta de nord a Mării Negre, inclusiv clădiri civile, aeroporturi și baze militare.

Începând cu acel moment, SUA și Uniunea Europeană au impus sancțiuni economice Federației Ruse, în timp ce NATO a declanșat procesul său de adaptare, reasigurare și, în prezent, descurajare în fața agresiunii Moscovei.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

JAPONIA

Ministrul Apărării Nicolae Ciucă: România și Japonia vor iniția negocierile pentru un acord bilateral în domeniul apărării

Published

on

© Nicolae Ciucă/ Facebook

Dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul apărării între România şi Japonia a fost discutată, joi, de ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi ambasadorul nipon la Bucureşti, Hitoshi Noda.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării remis CaleaEuropeană.ro, cu prilejul întâlnirii, ministrul Ciucă a mulţumit ambasadorului japonez pentru interesul acordat MApN, ”în special în contextul situaţiei de securitate tot mai complicată”.

Totodată, acesta a confirmat participarea unui reprezentant al MApN la primul dialog bilateral, care va avea loc la începutul lunii decembrie, la Tokio, care îşi propune să identifice domeniile de interes comun, care vor constitui baza iniţierii negocierii unui acord bilateral în domeniul apărării.

“Am apreciat de comun acord importanţa menţinerii unui nivel constant al dialogului politico-militar bilateral, având în vedere evoluţiile din mediul internaţional de securitate”, a precizat ministrul, la finalul întrevederii de la sediul MApN.

Discuțiile dintre mininistrul Apărării Naționale și ambasadorul nipon la București au avut loc în contextul în care președintele Klaus Iohannis, aflat în premieră într-o vizită în Japonia în luna octombrie, și premierul nipon Shinzo Abe au discutat, la Tokyo, despre posibilitatea strângerii ”cooperării în domeniul securității și apărării”.

 

Continue Reading

NATO

Klaus Iohannis, Donald Trump și ceilalți lideri NATO, invitați de Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham pentru a marca 70 de ani de la înființarea Alianței

Published

on

© Administrația Prezidențială

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord va găzdui pe 3 decembrie o recepţie pentru liderii statelor NATO la Palatul Buckingham cu prilejul marcării a 70 de ani de la crearea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, context în care cei 29 de lideri euro-atlantică se vor reuni la Londra.

Potrivit unui comunicat al NATO remis CaleaEuropeană.ro, monarhul britanic va găzdui recepția la Palatul Buckingham, eveniment la care vor participa, între alții preşedintele american Donald Trump şi omologul său francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel sau premierul britanic Boris Johnson, cel care va fi liderul gazdă al reuniunii liderilor aliați. România va fi reprezentată, deopotrivă la recepție și la reuniunea liderilor, de președintele Klaus Iohannis.

Aceasta va fi cea de-a patra reuniune a liderilor NATO în care președintele Klaus Iohannis reprezintă România după summit-urile de la Varșovia (2016) și Bruxelles (2018) și reuniunea specială de la Bruxelles (2017), cu prilejul inaugurării noului sediu al Alianței Nord-Atlantice.

Pe de altă parte, acesta nu este primul deniu regal britanic la care președintele Klaus Iohannis participă. Anul trecut, pe 14 noiembrie, șeful statului a fost invitat la Londra de Regina Elisabeta a II-a la aniversarea Prințului Charles, care împlinea 70 de ani.

Summit-ul aniversar al șefilor de stat și de guvern din țările NATO de anul acesta, la 70 ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, ce va avea loc la Londra, se va desfășura în perioada 3-4 decembrie. 

NATO a împlinit 70 de ani de la înființare la 4 aprilie, moment care a fost celebrat printr-o reuniune a miniștrilor de Externe din țările aliate, organizată chiar în acea zi la Washington. Acum șapte decenii, la 4 aprilie 1949, 12 state din Europa Occidentală și America Nord înființau alianța politico-militară prin semnarea, la Washington, a Tratatului Atlanticului de Nord. Londra a fost de asemenea ”prima casă a NATO”, capitala britanică găzduind primul sediu al Alianței Nord-Atlantice.

În 1949, Alianța s-a format din state independente, interesate în menținerea păcii și apărarea propriei independențe prin solidaritate politică și printr-o forță militară defensivă corespunzătoare, capabilă să descurajeze și, dacă ar fi necesar, să răspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor membre în baza articolului 5 din Tratat privind apărarea colectivă, bazat pe principiul ”un atac împotriva unuia dintre aliați este un atac împotriva tuturor”.

Aniversarea a 70 de ani de la înființarea NATO coincide și cu aniversare a 15 ani de când România a devenit membru al Alianței Nord-Atlantice, drapelul României fiind arborat la cartierul general al Alianței la 29 martie 2004.

Puteți citi pe larg despre
Aniversarea a 70 ani de la înființarea NATO
Aniversarea a 15 ani de la aderarea României la NATO

Reuniunea la nivel de șefi de stat și de guvern din țările NATO de la Londra va marca al patrulea an consecutiv în care liderii euro-atlantici se reunesc în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, după summit-urile decizionale de la Varșovia (2016) și Bruxelles (2018), precum și după reuniunea specială de la Bruxelles din 2017 cu prilejul inaugurării sediului NATO.

 

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță: ”România nu va rămâne indiferentă de soarta Republicii Moldova”

Published

on

© Guvernul Republicii Moldova

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, s-a întâlnit cu șeful Executivului de la Chișinău, iar cu această ocazie a reiterat sprijinul României, inclusiv financiar, în contextul actual pentru Republica Moldova, se arată în comunicatul oficial al Guvernului de peste Prut.

„România nu va rămâne indiferentă de soarta Republicii Moldova, pentru că avem un spațiu comun de limbă, cultură și tradiții care, cu siguranță, constituie un  fundament solid al relațiilor noastre bilaterale”, transmite acesta.

Totodată, oficialii au discutat despre nivelul de implementare a proiectelor comune și perspectivele de fortificare a relațiilor moldo-române pe segmente de interes reciproc.

În debutul întâlnirii, șeful Executivului din Republica Moldova a apreciat înalt dinamica relaţiilor bilaterale, exprimând gratitudine Guvernului român pentru susţinerea constantă  acordată în cadrul multiplelor proiecte de dezvoltare, dar și pentru sprijinul oferit în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

“România mereu ne-a fost alături prin suportul său valoros. Republica Moldova mizează în continuare pe susținerea statului român și vă asigurăm că agenda de reforme a Guvernului este orientată spre a schimba lucrurile în țara noastră în folosul cetățenilor”, a menționat premierul.

Ion Chicu a trecut în revistă prioritățile Guvernului pentru perioada următoare și a vorbit despre ultimele evoluții în implementarea reformei administrației publice. De asemenea, prim-ministrul s-a referit la activitățile Executivului în vederea sporirii implementării proiectelor bilaterale, accentuând că orice reformă necesită a fi comunicată pe larg, pentru a asigura o percepție corectă a acesteia de către cetățeni și a spori  gradul de încredere din partea societății.

De asemenea, ambasadorul român acreditat la Chișinău a mulțumit pentru susținerea acordată de autoritățile Republicii Moldova în contextul organizării alegerilor prezidențiale din România, care la primul tur s-au desfășurat fără impedimente.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending