Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat luni cererea de aderare a țării sale la Uniunea Europeană.
“Astăzi am semnat o cerere de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Sunt destul de sigur că este real”, a scris Zelenski, pe Facebook.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni Uniunii Europene o procedură de urgență extraordinară pentru aderarea Ucrainei la UE.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a exprimat duminică în favoarea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. Ideea aderării Ucrainei la UE a fost evocată și de președintele Poloniei, Andrzej Duda, în timp ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat luni că va avea loc o dezbatere privind o viitoare aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Extinderea reprezintă procesul prin care o țară aderă la Uniunea Europeană, explică Consiliul Uniunii Europene într-un material informativ.
Orice țară europeană care respectă valorile UE menționate în Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și care se angajează să promoveze aceste valori poate solicita să devină membră a UE. Valorile Uniunii sunt menționate la articolul 2 din tratat, care stipulează că “Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați”.
Primul pas este îndeplinirea de către țara în cauză a criteriilor de aderare. Aceste criterii au fost definite în cadrul unei reuniuni a Consiliului European, la Copenhaga în 1993, fiind adesea numite „criteriile de la Copenhaga”.
Criteriile de la Copenhaga stabilesc o serie de condiții democratice, economice și politice pentru țările care doresc să adere la UE:
- instituții stabile, care să garanteze democrația, statul de drept, drepturile omului și respectarea și protecția minorităților
- o economie de piață funcțională, precum și capacitatea de a face față concurenței și forțelor pieței în UE
- capacitatea de a-și asuma și de a implementa în mod eficace obligațiile aferente statutului de membru, inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice și monetare
La rândul său, UE trebuie să aibă capacitatea de a integra noi membri.




