Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat joi Germania să dărâme noul zid ridicat în Europa împotriva libertăţii odată cu declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, într-un discurs emoționant în care s-a adresat direct cancelarului german Olaf Scholz, iar prin folosirea termenului “zid”, liderul de la Kiev a parafrazat discursul președintelui american Ronald Reagan din fața Zidului Berlinului.
Discursul său din plenul Parlamentului german reprezintă a cincea astfel de alocuțiune istorică, după alocuțiuni similare pe care le-a rostit în plenul Parlamentului European de la Bruxelles, în Camera Comunelor de la Londra, în Parlamentul Canadei și în Congresul american.
În ovațiile Bundestagului german, Zelenski s-a adresat direct cancelarului german Olaf Scholz, spunând: “Dragă domnule Scholz, dărâmați acest zid”.
El a rostit cuvinte dure la adresa guvernului german în legătură cu interesele economice ale acestuia față de Rusia.
“Am putut vedea dorința dumneavoastră de a continua să faceți afaceri cu Rusia, iar acum suntem în plin război rece. Și, din nou, acest lucru este ceva ce nu ați reușit să vedeți. Încă vă protejați în spatele unui zid care nu vă permite să vedeți prin ce trecem noi”, a punctat Zelenski.
“Dragă domnule cancelar Scholz, distrugeţi acest zid, daţi-i Germaniei rolul de lider pe care îl merită”, a declarat liderul ucrainean într-un discurs difuzat în faţa Camerei Inferioare a Parlamentului german, citat de Deutsche Welle.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost ovaţionat în Bundestag joi dimineaţa în picioare, înainte de intervenţia sa video în faţa deputaţilor germani.
Prin folosirea termenului “zid”, președintele ucrainean a făcut o referire istorică directă la discursul din 12 iunie 1987 al președintelui american Ronald Reagan, ținut lângă Zidul Berlinului în 1987, în fața Porții Brandenburg.
Atunci, fostul președinte american l-a implorat în mod faimos pe Mihail Gorbaciov să “dărâme acest zid”, un apel pe care Zelenski l-a făcut către Olaf Scholz.
Totodată, prin întrebuințarea unui moment istoric de referință din istoria Germaniei și a Europei, liderul ucrainean a făcut un gest similar celor din Camera Comunelor și Congresul SUA.
Când s-a adresat Camerei Comunelor de la Londra, Zelenski a parafrazat discursul de referință al lui Winston Churchill – “We shall fight on the beaches” – privind lupta Națiunilor Unite împotriva Germaniei naziste, susținut de Churchill la 4 iunie 1940 în Parlamentul britanic.
În timpul alocuțiunii din Congresul SUA, președintele ucrainean a cerut americanilor să își amintească de atacul de la Pearl Harbor comis de Japonia în 1941, care a dus la intrarea Statelor Unit în cel de-al Doilea Război Mondial, dar și de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra SUA. Pentru a genera un impact în apelul său, Zelenski a făcut referire la discursul istoric al liderului pentru drepturile civile Martin Luther King Jr. “I have a dream”, rostit în 1963 la Washington DC, într-o pledoarie împotriva rasismului sistemic. “Am o nevoie”, a spus el, aceea de a apăra spațiul aerian al țării sale.
Într-un mesaj pe Twitter, cancelarul german Olaf Scholz i-a mulțumit lui Zelenski “pentru cuvintele sale puternice din Bundestag”.
“Rusia își continuă războiul crud în fiecare zi, cu pierderi teribile. Ne-am angajat să facem tot ce putem pentru a da o șansă diplomației și a pune capăt războiului”, a spus Scholz.
Ich danke @ZelenskyyUa für seine eindringlichen Worte im #Bundestag. Wir sehen: Russland treibt seinen grausamen Krieg jeden Tag weiter, mit schrecklichen Verlusten. Wir fühlen uns verpflichtet, alles zu tun, damit die Diplomatie eine Chance hat und der Krieg beendet wird.
— Bundeskanzler Olaf Scholz (@Bundeskanzler) March 17, 2022
În fața Bundestagului, Zelenski şi-a reluat apelul adresat Germaniei de a trimite ajutor militar suplimentar în Ucraina.
“Mă adresez dumneavoastră după numeroase întâlniri, negocieri, declarații și solicitări. După demersuri de susținere, dintre care unele cu întârziere. După sancțiuni, care, în mod evident, nu sunt suficiente pentru a opri războiul. Și după ce am văzut câte legături lasă companiile dumneavoastră cu Rusia. Cu o țară care nu face decât să se folosească de dumneavoastră și de alte câteva țări pentru a finanța războiul”, a mai adăugat Volodimir Zelenski.




