Omenirea este afectată de ”o furtună perfectă pe mai multe fronturi”, a atras atenția secretarul general al ONU, Antonio Guterres, într-un discurs susținut la Forumul Economic de la Davos, de unde a lansat un apel la acțiuni urgente privind o serie de provocări interconectate, precum criza economică globală, schimbările climatice, inegalitatea veniturilor și de gen, relațiile dintre SUA și China, invazia Rusiei în Ucraina și efectele persistente ale pandemiei COVID-19.
”Avem nevoie de cooperare, dar ne confruntăm cu o fragmentare. Nu mă aflu aici pentru a îndulci amploarea acestei provocări – sau starea jalnică a lumii noastre. Nu putem înfrunta problemele decât dacă le privim direct în ochi. Iar noi ne uităm în ochiul unui uragan de categoria 5. Lumea noastră este afectată de o furtună perfectă pe mai multe fronturi. Începem cu cel pe termen scurt, o criză economică globală. Perspectiva este sumbră. Multe părți ale lumii se confruntă cu recesiunea. Întreaga lume se confruntă cu o încetinire. Observăm o adâncire a inegalităților și o criză a costului vieții care se dezvoltă rapid – afectând cel mai mult femeile și fetele. Întreruperi ale lanțului de aprovizionare și o criză de energie. Prețuri în creștere. Creșterea ratelor dobânzilor și a inflației. Și niveluri de îndatorare care afectează țările vulnerabile”, este radiografia făcută de Guterres, care consideră că aceste provocări sunt interconectate.
El a avertizat că omenirea se confruntă ”cu cele mai grave niveluri de divizare geopolitică și neîncredere din ultimele generații”, scindarea Est-Vest, care poate provoca ”Marea Fisură”, și anume ”decuplarea celor mai mari două economii ale lumii”.
”O falie tectonică care ar crea două seturi diferite de reguli comerciale, două monede dominante, două rețele de internet și două strategii conflictuale privind inteligența artificială. Acesta este ultimul lucru de care avem nevoie. FMI a raportat că împărțirea economiei globale în două blocuri ar putea reduce PIB-ul global cu 1,4 trilioane de dolari”, și-a exprimat îngrijorarea oficialul Națiunilor Unite, citând analiza dată publicității de Fondul Monetar Internațional înainte de Forumul Economic de la Davos.
În egală măsură, acesta a îndemnat Statele Unite și China ”să se implice semnificativ în privind climei, comerțului și tehnologiei” pentru a evita o ”prelungire în secolul XXI a capcanei lui Tucidide”.
Pe lângă această scindare pe axa Est-Vest, Antonio Guterres a observat că ”falia Nord-Sud se adâncește”.
”Nu sunt convins că lumea mai bogată înțelege cu adevărat gradul de frustrare și furie din Sudul global. Frustrarea și furia legate de inegalitatea flagrantă a distribuției vaccinurilor. Frustrarea și furia în legătură cu redresarea post-pandemică – cu un sprijin concentrat în mod covârșitor în țările mai bogate care pot tipări bani. Frustrare și furie în legătură cu o criză climatică care paralizează țările care au contribuit cel mai puțin la încălzirea globală”, și-a exprimat nemulțumirea secretarul general al ONU.
Acesta a punctat nevoia de a ”restabili încrederea și de a depăși toate aceste diviziuni” prin reformarea și introducerea corectitudinii în sistemul financiar global, o acțiune semnificativă în domeniul climei, atât la nivel guvernamental, cât și la nivelul sectorului privat.
”Nu există soluții perfecte într-o furtună perfectă. Dar putem lucra pentru a limita pagubele și a profita de oportunități. Acum, mai mult ca oricând, este timpul să croim căile spre cooperare în lumea noastră fragmentată. Omenirea nu mai poate aștepta”, a conchis Antonio Guterres.