Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Von der Leyen l-a asigurat pe Netanyahu că Europa este ferm alături de Israel în această perioadă de criză, subliniind că țara are dreptul și datoria de a-și apăra cetățenii

Published

on

European Union, 2023

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a denunțat vineri, alături de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, actele brutale de terorism comise de Hamas și a subliniat sprijinul neclintit al Europei pentru statul Israel.

„Am fost astăzi în Kfar Azza. Ceea ce am văzut și ceea ce am auzit îmi frânge inima”, a afirmat președinta von der Leyen la începutul declarațiilor sale. Aceasta a continuat prin a descrie scenele devastatoare la care a asistat, soldate cu vărsarea sângelui unor oameni nevinovați și cu viețile distruse ale multor familii. „Peste 1.300 de ființe umane au fost ucise de teroriștii barbari ai Hamas care luptă împotriva Israelului”, a mai spus aceasta., făcând referire la actele odioase care au zguduit lumea.

Șefa Comisiei Europene și premierul Netanyahu au condamnat împreună Hamas, subliniind că acțiunile grupării merg dincolo de orice aspirație legitimă a poporului palestinian.

„Acesta este terorism. Acesta este un act de război”, a declarat cu fermitate Ursuka von der Leyen, reiterând că nimic nu poate justifica atrocitățile comise de organizația militantă.

De asemenea, aceasta a precizat că Europa este ferm alături de Israel în aceste momente de criză, reiterând dreptul și datoria Israelului de a se apăra.

Președinta Executivului european a continuat, făcând o paralelă cu istoria: „Acesta este cel mai atroce atac împotriva evreilor de la Holocaust încoace. Am crezut că acest lucru nu se va mai putea întâmpla niciodată, și totuși s-a întâmplat.”

Cuvintele sale au fost o rememorare a gravității situației și a nevoii de unitate internațională împotriva forțelor terorii. În special, Ursula von der Leyen a dezvăluit că a fost în contact cu regele Abdullah al Iordaniei și cu președintele El-Sisi al Egiptului, subliniind importanța menținerii stabilității regionale și a promovării păcii în Orientul Mijlociu. Liderii au fost de acord că acțiunile Hamas ar putea pune în pericol apropierea istorică dintre Israel și vecinii săi arabi, îndemnând la o colaborare mai strânsă cu Israelul și partenerii regionali.

În plus, președinta Comisiei Europene și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea numărului de incidente antisemite la nivel mondial, inclusiv în Europa, ca urmare a conflictului în curs de desfășurare. Aceasta a subliniat că „nu există loc și toleranță este zero pentru ură în Europa, atât online, cât și offline, împotriva oricui”, angajându-se să colaboreze cu platformele de socializare pentru a reduce răspândirea discursului instigator la ură și a știrilor false. În cele din urmă, von der Leyen a subliniat angajamentul Uniunii Europene de a lupta împotriva antisemitismului și de a sprijini comunitățile evreiești din Europa.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au sosit vineri, cu puțin înainte de prânz, în Israel, pentru a-și exprima solidaritatea cu această țară în urma atacurilor teroriste comise sâmbătă de Hamas. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

COMISIA EUROPEANA

Comisarul Adina Vălean face demersuri pe lângă guvernele din România și Bulgaria pentru depunerea proiectului Fast Danube 2 pentru navigabilitate permanentă pe Dunăre: „UE și-l dorește foarte mult”

Published

on

© caleaeuropeana.ro

Comisarul european pentru transport, Adina Vălean, a declarat, joi, în cadrul unui briefing cu jurnaliștii, la București, că face demersuri pe lângă guvernele din România și Bulgaria pentru depunerea proiectului Fast Danube 2 pentru navigabilitate permanentă pe Dunăre.

Răspunzând la o întrebare adresată de caleaeuropeana.ro cu privire la proiectele depuse de România pentru consolidarea infrastructurii de transport de-a lungul coridoarelor de solidaritate UE-Ucraina, în urma apelului pentru propuneri, în valoare de 7 miliarde de euro, lansat la finele lunii septembrie, prin intermediul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE), oficialul european a precizat că nu are „o evaluare a proiectelor depuse deja în momentul de față”, termenul limită al apelului fiind la finele lunii ianuarie 2024, însă a subliniat că „România ar trebui, cu siguranță, să depună Fast Danube 2, faza doi a proiectului de navigabilitate permanentă pe Dunăre”. 

„Dunărea rămâne un coridor esențial pentru că este sustenabil pentru portul Constanța, pentru statele care nu au acces la mare din interiorul UE, dar care se confruntă cu această problemă a navigabilității, care nu este asigurată tot timpul anului. Acest proiect, Fast Danube 2, ar fi esențial pentru România și trebuie depus cu Bulgaria. Și fac și eu, la rândul meu, demersuri pe lângă cele două guverne sa-l accelereze”, a explicat comisarul pentru transport. 

Adina Vălean a spus, de asemenea că există un grup de experți care consiliază și România, și Bulgaria pe proiectele de infrastructură, și „care este foarte activ în discuțiile pe acest proiect cu Dunărea, pe care și UE și-l dorește foarte mult”. 

Referitor la apelul pentru propuneri de proiecte de transport, lansat în septembrie, oficialul european a precizat că „este pentru prima dată când este un apel de proiecte la care participă ca membri cu drepturi depline ai Mecanismului Ucraina și Republica Moldova, iar Comisia încearcă, pentru că și pentru ea este un instrument nou, să sfătuiască cât mai bine cele două țări pentru a putea participa singure”.

Aceasta a explicat că, până acum au fost, într-adevăr, proiecte pe care Ucraina și Republica Moldova le-au depus împreună cu statele de frontieră, România inclusiv, în alte tipuri de finanțări. „Am avut pentru trecerile de frontieră de pe culoarele solidarității proiecte de până la 300 milioane de euro numai contribuție din fonduri europene, pentru această conectivitate cu Ucraina și Republica Moldova. România are trei astfel de proiecte”, a adăugat Adina Vălean.

Comisarul european a precizat, totodată, că „așteptăm cât mai multe proiecte” în cadrul apelului finanțat de MIE.

„Majoritatea statelor membre face o pregătire minuțioasă pentru a le depune, pentru că este o competiție foarte mare la nivel european pe aceste fonduri și atunci, calitatea proiectului și utilitatea lui pentru piața de transport europeană sunt două criterii foarte importante și toată lumea încearcă să îmbunătățească cât mai mult. Dar așteptăm cât mai multe proiecte”, a încheiat Adina Vălean.

 

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

”Uniți în diversitate”: Comisia Europeană dă forță mottoului UE printr-un apel la acțiune împotriva tuturor formelor de ură, în contextul proliferării discursurilor și infracțiunilor motivate de ură

Published

on

© European Union, 2022/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate au dat publicității o comunicare intitulată ”Nu există loc pentru ură: O Europă unită împotriva urii”, prin care cer tuturor europenilor să se pronunțe în favoarea toleranței și a respectului.

Îndemnul vine în contextul în care, în ultimele săptămâni, Europa a fost martora unor scene pe care spera că nu le va mai vedea vreodată. Europa se confruntă cu o creștere alarmantă a discursurilor și a infracțiunilor motivate de ură, iar dovezile arată că comunitățile evreiești și musulmane sunt deosebit de afectate.

Prin comunicarea de miercuri, Comisia și Înaltul Reprezentant își intensifică eforturile de combatere a urii sub toate formele sale, consolidând acțiunile într-o serie de politici, inclusiv în domeniul securității, al tehnologiei digitale, al educației, al culturii și al sportului. Aceasta include fonduri suplimentare pentru protejarea lăcașurilor de cult și va fi susținută de desemnarea unor trimiși cu un mandat explicit de a maximiza potențialul politicilor UE de combatere a urii.

”Europa este un loc în care sunt onorate diversele identități culturale și religioase. Respectul și toleranța sunt valorile fondatoare ale societăților noastre. Prin urmare, trebuie să ne ridicăm împotriva antisemitismului și a urii contra musulmanilor ori de câte ori le întâlnim. Demnitatea și siguranța fiecărui individ din Uniunea noastră sunt primordiale”, a subliniat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

”În mod tragic, istoria se repetă. Conflictele și dezinformarea la nivel mondial sădesc semințele urii. Toate persoanele trebuie să fie protejate și respectate, indiferent de religie sau convingeri, naționalitate, sex, rasă sau orice alt pretext folosit în mod abuziv pentru a incita la discriminare, ură sau violență. Pe măsură ce ne apropiem de cea de-a 75-a aniversare a Declarației universale a drepturilor omului, nu putem face aceleași greșeli din trecut. Îndemn comunitatea internațională să ni se alăture în susținerea drepturilor omului pentru toată lumea, oriunde și să lupte împotriva intoleranței și a prejudecăților”, a evidențiat, la rândul său, Înaltul Reprezentat al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Josep Borrell.

Protejarea oamenilor și a locurilor

Protecția oamenilor și a spațiilor publice este o prioritate. Comisia va devansa până în 2023 cererea de propuneri în cadrul Fondului pentru securitate internă, programată inițial pentru 2024, punând un accent deosebit pe lăcașurile de cult evreiești. Programul PROTECT va fi consolidat în 2024 cu o finanțare suplimentară pentru protecția spațiilor publice și a lăcașurilor de cult ale tuturor cultelor, inclusiv o creștere de 5 milioane de euro pentru a aborda amenințările reprezentate de antisemitismul în creștere.

Pentru a se proteja împotriva amenințărilor online, Comisia va depune eforturi pentru a finaliza un cod de conduită consolidat privind combaterea discursului ilegal de incitare la ură din mediul online înainte de februarie 2024, pentru a se baza pe noile obligații ce revin platformelor online prevăzute în Legea privind serviciile digitale. De asemenea, Comisia își va consolida cooperarea cu organizațiile societății civile, experții, avertizorii și autoritățile publice pentru a detecta discursul instigator la ură online.

Implicarea societății în ansamblul ei

Coordonatorii Comisiei pentru combaterea rasismului, combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești, precum și pentru combaterea urii împotriva musulmanilor au jucat în trecut un rol important în implicarea comunităților și a cetățenilor. În prezent, această activitate va fi consolidată și mai mult, iar coordonatorii vor fi transformați în trimiși, care vor avea un mandat specific de a aprofunda coordonarea, inclusiv prin intermediul unor proiecte specifice finanțate de UE, și de a maximiza potențialul politicilor UE de combatere a urii, online și offline.

Cunoașterea și conștientizarea sunt esențiale pentru respectul reciproc și toleranță. Cei mai puternici vectori ai acestor valori sunt integrați în viața de zi cu zi – mass-media, educația, cultura și sportul.

În acest scop, Comisia va sprijini cursuri de formare pentru jurnaliști cu privire la respectarea standardelor mass-media și la recunoașterea discursului instigator la ură și va continua proiectele care vizează promovarea incluziunii și a diversității în educație, cultură și sport.

De asemenea, Uniunea Europeană va intensifica sprijinul acordat verificatorilor de fapte, atât în cadrul UE, cât și în lumea arabă.

Combaterea urii este o preocupare globală, iar cooperarea internațională este o necesitate, consideră Comisia Europeană. Colaborarea strânsă cu cei responsabili de promovarea drepturilor la nivel mondial, regional și național consolidează credibilitatea și eficacitatea acțiunii UE în interiorul și în afara Uniunii: Comisia și Înaltul Reprezentant își vor consolida angajamentul și rețelele la toate nivelurile, valorificând activitatea diplomatică a UE, acțiunile concrete și parteneriatele externe.

La începutul anului 2024, Comisia va organiza o conferință la nivel înalt împotriva urii, cu participanți de profil înalt implicați în lupta împotriva urii și a discriminării. Aceasta va fi urmată de dialoguri europene pentru conciliere, care vor reuni cetățeni din întreaga UE, în special tineri, împreună cu factori de decizie, experți și membri ai celor mai afectate comunități. Acest proces va culmina cu recomandări privind modul în care se pot construi punți între comunitățile fracturate și va da viață mottoului UE de a trăi ”Uniți în diversitate”.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Liderii instituțiilor UE fac un apel la “pornirea” apărării europene pentru a reflecta nivelul de ambiție al “Uniunii geopolitice”

Published

on

© European Union 2023

Președintele Consiliului European, Charles Michel, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au făcut joi un apel la “pornirea apărării europene și la “o apărare europeană” care să reflecte nivelul de ambiție al “Uniunii noastre geopolitice”.

Cei doi lideri instituționali s-au adresat reuniunii anuale a Agenției Europene de Apărare.

“Liderii vor să le transmită clar cetățenilor lor că vom fi alături de ei pentru a le asigura siguranța și securitatea. Avem nevoie de o adevărată apărare europeană pentru mai multă securitate. Trebuie să construim un triunghi virtuos – de obiective comune și capacități operaționale îmbunătățite”, a spus Charles Michel, într-un discurs.

Șeful Consiliului European consideră că a sosit momentul să creăm o adevărată uniune a apărării, însoțită de o “veritabilă piață unică a apărării”.

Această piață unică a apărării ar trebui să se concentreze asupra a două obiective în viitor, și anume sprijinul militar pentru Ucraina și clădirea apărării europene.

În ceea ce o privește, Ursula von der Leyen, șefa Comisiei, a indicat în discursul ei că pentru pregătirea industrială în domeniul apărării este necesar “un reflex european mai puternic”, de la planificare la achiziții.

“Strategia industrială europeană în domeniul apărării va sprijini acest reflex pe patru direcții”, a spus ea, enumerându-le: concentrare strategică, reguli mai bune, dublă utilizare și finanțare.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
POLITICĂ15 hours ago

PNL a aderat, la Washington, la Uniunea Democrată Internațională, fondată de Margaret Thatcher, George Bush sr., Jacques Chirac și Helmut Kohl

U.E.15 hours ago

Germania a adoptat pentru prima dată o strategie cuprinzătoare în domeniul politicii externe privind schimbările climatice

COMUNICATE DE PRESĂ15 hours ago

Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Institutul Francez și Mushuroi Creative Hub organizează o nouă ediție “EuroFabrique Cluj”, laboratorul de proiecte educaționale și artistice

U.E.16 hours ago

Cu gândul la alegerile europene de anul viitor, UE împărtășește îngrijorarea serioasă a Regatului Unit și ”condamnă cu fermitate activitățile cibernetice malițioase care vizează instituțiile democratice”

GENERAL16 hours ago

Investițiile în contextul procedurii de deficit excesiv, motivul pentru care Franța și Germania întârzie reforma fiscală a UE

INTERNAȚIONAL17 hours ago

De la Atena, Recep Tayyip Erdogan își exprimă speranța deschiderii unei ”noi ere” în relațiile cu Grecia. Kyriakos Mitsotakis evidențiază importanța ca legăturile dintre cele două țări să ”evolueze pe o cale pașnică”

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

Comisarul Adina Vălean face demersuri pe lângă guvernele din România și Bulgaria pentru depunerea proiectului Fast Danube 2 pentru navigabilitate permanentă pe Dunăre: „UE și-l dorește foarte mult”

ROMÂNIA18 hours ago

Ministerul Dezvoltării susține și finanțează investițiile în mobilitatea urbană durabilă, subliniază ministrul Adrian Veștea: Contribuim la creșterea calității vieții cetățenilor și a atractivității comunităților

ROMÂNIA18 hours ago

Cooperarea în domeniul cultural între România și Franța reprezintă una dintre temele de referință ale Parteneriatului Strategic, o dovadă în plus a unei relații privilegiate, subliniază ministrul Raluca Turcan la Paris

G719 hours ago

Liderii G7 au convenit să interzică importurile de diamante rusești începând cu anul viitor. Ei vor pune la punct un sistem de trasabilitate pentru a fi siguri că măsurile punitive nu sunt eludate

ROMÂNIA3 days ago

Cătălin Predoiu, la reuniunea JAI: Astăzi nu se votează procesul de extindere a spațiului Schengen. Discutăm aspectele de progres sau de vulnerabilități în toate statele membre

ROMÂNIA4 days ago

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniază că ”viitorul nostru este în UE şi în NATO” și îndeamnă la reflecție pentru că ”deciziile de azi vor deveni istoria de mâine a României”

ROMÂNIA7 days ago

Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru sprijinul acordat națiunii: O economie solidă, investiții și securitatea cetățenilor nu ar fi fost posibile dacă nu am fi avut o guvernare stabilă, fără blocaje toxice

ROMÂNIA7 days ago

Klaus Iohannis, discurs către români de Ziua Națională: Maratonul electoral din 2024 va fi decisiv pentru viitorul României, la 35 de ani de la Revoluție

NATO2 weeks ago

Înaintea reuniunii miniștrilor de externe NATO, Stoltenberg reafirmă sprijinul aliaților pentru Ucraina: România a deschis un centru de pregătire F-16 pentru piloții ucraineni. Germania și Olanda au promis sprijin de 10 miliarde de euro

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Mediului îndeamnă „să începem hora reciclării”: Lansarea sistemului de garanție-returnare, „o investiție care folosește cele mai noi tehnologii”

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Lansarea sistemului de garanție-returnare va poziționa România pe o poziție de leadership european în protecția mediului și gestionarea ambalajelor, fiind al doilea cel mai mare astfel de sistem după cel din Germania

ROMÂNIA2 weeks ago

Rareș Burlacu, președintele ARICE, constată o schimbare a paradigmei economice în rândul investitorilor: Se observă o îngemănare între acțiunile unui guvern și forța economică degajată de sectorul privat

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la finalul turneului politico-diplomatic în Africa: Am repus România pe radarul african. Neglijarea relației cu Africa, o eroare strategică în politica externă românească

PARLAMENTUL EUROPEAN2 weeks ago

Eurodeputata PPE Pernille Weiss evidențiază potențialul României de a atrage investiții în domeniul farmaceutic prin crearea unui mediu propice pentru inovatori și IMM-uri

Trending