Connect with us

CHINA

Xi Jinping, convorbire telefonică cu Angela Merkel: Liderul chinez îndeamnă Uniunea Europeană să își asigure în mod real autonomia strategică

Published

on

© Bundesregierung

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a spus miercuri cancelarului german Angela Merkel că relaţiile dintre China şi Uniunea Europeană se confruntă cu “diferite provocări” şi şi-a exprimat speranţa ca blocul celor 27 să poată face raţionamente corecte în mod “independent”, au relatat media de stat chineze citate de Reuters.

Într-o convorbire telefonică purtată cu Merkel, care conduce Germania – cea mai mare economie din UE – din 2005, Xi a insistat că Uniunea Europeană şi China trebuie să se “respecte reciproc” şi să “elimine interferenţa”, a consemnat Xinhua, potrivit Agerpres.

Nu a fost precizată sursa respectivei interferenţe, notează Reuters.

Convorbirea Merkel – XI a avut loc după ce luna trecută UE a impus primele sale sancţiuni majore din 1989 împotriva unor oficiali chinezi, în legătură cu informaţiile privind abuzuri împotriva drepturilor omului în regiunea chineză Xinjiang.

Beijingul, care a respins acuzaţiile în acest sens, a ripostat trecând la rândul său pe “lista neagră” mai mulţi eurodeputaţi şi entităţi din UE, inclusiv Subcomisia pentru drepturile omului din Parlamentul European sau Comitetul politic de securitate al Consiliului UE, care reunește ambasadorii statelor membre

Şi aliaţi ai UE cum sunt SUA, Marea Britanie şi Canada au sancţionat oficiali chinezi în legătură cu situaţia din Xinjiang, aceste divergenţe ameninţând să afecteze aplicarea pactului de investiţii convenit între UE şi China la sfârşitul anului trecut, după ani de negocieri, aminteşte Reuters.

Xi a îndemnat totodată Germania şi UE să facă eforturi comune, împreună cu China, pentru a menţine dezvoltarea viabilă şi stabilă a cooperării bilaterale, potrivit media de stat chineze. Potrivit Xinhua, el a insistat că dezvoltarea Chinei reprezintă o şansă pentru UE şi a făcut apel la Uniunea Europeană să facă “raţionamente corecte” în mod independent şi să-şi asigure în mod real autonomia strategică.

La rândul ei, Merkel a asigurat că UE susţine independenţa în afacerile sale externe, adăugând că numeroasele probleme şi provocări din lumea de azi cer cooperare între Germania şi China, precum şi între UE şi China, a mai consemnat Xinhua.

Deși sursa citată nu menționează explicit o țară anume, apelul lui Xi poate fi perceput drept un mesaj ca Europa să nu se alăture Statelor Unite în confruntarea Chinei, având în vedere că terminologia autonomiei strategiei este adesea privită cu scepticism că ar determina o decuplare de SUA și de NATO, în pofida faptului că liderii occidentali neagă această idee.

Cancelarul german a afirmat de asemenea că întărirea dialogului şi cooperării dintre UE şi China nu este doar în interesul ambelor părţi, ci şi al lumii, iar Germania este dispusă să joace un rol pozitiv în acest sens.

Din perspectivă economică, potrivit celor mai recente date Eurostat, China este principala sursă de importuri ale Uniunii Europene, iar SUA principala destinație de exporturi.

Discuția dintre cei doi lideri are loc și într-un context mai larg în care ambii au respins, la Forumul de la Davos, ideea unui Război Rece care se prefigurează între Beijing și Washington, în timp ce Statele Unite fac apel către aliații europeni să se ralieze eforturilor de contrabalansare a influenței crescânde a Chinei.

Pe de altă parte, cancelarul german Angela Merkel a recunoscut că este necesară o agendă comună transatlantică cu privire la China în cadrul discuțiilor dintre aliații occidentali și președintele american Joe Biden, atât în cadrul G7, când și în cadrul discuțiilor dintre Biden și membrii Consiliului European.

În marja acestor discuții, Statele Unite şi Uniunea Europeană au convenit să relanseze dialogul bilateral cu privire la China.

Astfel, secretarul de stat Antony Blinken şi Înaltul Reprezentant al UE Borrell au împărtăşit punctul de vedere potrivit căruia relaţiile cu China au “multiple faţete”, existând elemente de “cooperare, concurenţă şi rivalitate sistemică”, mai ales în contextul în care documentele strategice de la Washington și Bruxelles cu privire la Beijing sunt determinate de aceleași coordonate.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CHINA

Declarație comună SUA-China la Shanghai: Cei doi concurenți sistemici se angajează să coopereze în dosarul crucial al schimbărilor climatice

Published

on

© US Department of State/ Flickr

Statele Unite şi China, care se află pe poziții de concurenți sistemici pe plan global, s-au angajat sâmbătă să coopereze în dosarul crucial al schimbărilor climatice, înaintea unui summit internaţional organizat de preşedintele american Joe Biden, în cadrul unei vizite efectuate la Shanghai John Kerry, emisarul american pentru climă, primul oficial al administrației Biden care efectuează o vizită în China.

“SUA şi China se angajează să coopereze între ele şi cu alte ţări pentru aborda criza climatică, ce trebuie tratată cu seriozitatea şi urgenţa pe care ea le cer”, se arată într-un comunicat comun publicat de Departamentul de Stat ce poartă semnaturăra lui John Kerry, emisarul american pentru climă, şi a omologului său chinez, Xie Zhenhua

Textul enumeră multiplele căi de cooperare între primele două economii ale lumii care, împreună, reprezintă sursa pentru aproape jumătate din emisiile de gaze cu efecte de seră responsabile de schimbările climatice, informează Agerpres, citând AFP.

Washingtonul şi Beijingul afirmă “consolidarea acţiunilor lor şi cooperarea în procesele multilaterale, inclus în legătură cu Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice şi Acordul de la Paris”.

John Kerry este primul oficial al administraţiei preşedintelui Joe Biden care se deplasează în China. Vizita reprezintă un semnal de speranţă în legătură cu faptul că cele două părţi pot lucra împreună în faţa provocării mondiale reprezentate de schimbările climatice, în ciuda tensiunilor din alte dosare.

Cele două ţări “aşteaptă cu nerăbdare” summitul internaţional despre mediu care va fi organizat în format virtual de preşedintele Joe Biden joia şi vinerea viitoare, însă textul nu spune dacă preşedintele chinez Xi Jinping va participa la eveniment.

Preşedintele SUA Joe Biden a invitat 40 de lideri mondiali, între care omologii săi chinez Xi Jinping, rus Vladimir Putin, francez Emmanuel Macron și polonez Andrzej Duda, la un summit virtual privind schimbările climatice pe care îl organizează în 22 şi 23 aprilie, cu ocazia Zilei Mondiale a Pământului. Între cei 40 de lideri se numără și cancelarul german Angela Merkel, prim-ministrul britanic Boris Johnson, dar și președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Ursula von der Leyen și Charles Michel, fiind invitați practic toți liderii țărilor G7 și 20.

Este vorba de o reuniune de o amploare rară pentru un preşedinte aflat la putere de doar trei luni, chiar dacă ea se va desfăşura prin videoconferinţă, din cauza pandemiei.

Cei 40 de lideri mondiali au fost invitaţi la această întâlnire menită să marcheze revenirea Washingtonului în prima linie în lupta împotriva schimbărilor climatice după ce Donald Trump a decis să se retragă din acordul de la Paris din 2015 în care SUA s-au reînscris chiar din prima zi a mandatului său.

Noul preşedinte american şi-a anunţat intenţia de a organiza un summit privind schimbările climatice pe 22 aprilie care să coincidă cu Ziua Pământului, înainte de marea reuniune a ONU programată pentru noiembrie la Glasgow, în Scoţia.

Până la Summit, Statele Unite vor anunța un obiectiv ambițios de emisii pentru 2030 ca noua contribuție determinată la nivel național în cadrul Acordului de la Paris, a precizat Casa Albă.

Continue Reading

CHINA

Marina SUA: Grupul portavionului USS Theodore Roosevelt a intrat în Marea Chinei de Sud, considerată o scenă a luptei pentru influență între Beijing și Washington

Published

on

© U.S. Navy

Grupul aeronaval condus de portavionul USS Theodore Roosevelt (TRCSG) a intrat în Marea Chinei de Sud la 4 aprilie pentru a desfăşura operaţiuni de rutină, a comunicat marţi marina militară americană, transmite Reuters.

Este pentru a doua oară când acest grup naval intră în Marea Chinei de Sud în cadrul desfăşurării pe 2021 în zona de operaţiuni a Flotei a 7-a americane, precizează U.S. Navy, potrivit Agerpres.

La 25 ianuarie, aceasta anunţa că grupul aeronaval condus de portavionul USS Theodore Roosevelt a intrat în Marea Chinei de Sud, cu obiectivul declarat de a promova libertatea de navigaţie, într-un moment în care Taiwanul semnala incursiuni ale unor avioane ale forţelor aeriene chineze în partea de sud-vest a zonei sale de identificare aeriană, ceea ce a provocat îngrijorarea Washingtonului.

Exerciţiile americane de rutină constituie “o demonstraţie de forţă ce nu favorizează pacea şi stabilitatea în regiune”, a reacţionat ulterior purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

China revendică cvasitotalitatea insulelor din Marea Chinei de Sud şi denunţă în mod regulat operaţiunile americane în acest sector, scena unei lupte pentru influenţă între Beijing şi Washington.

Președintele Joe Biden a promis recent, în cursul primei sale conferințe de presă, că ambiția Chinei de a deveni prima putere a lumii nu se va întâmpla cât el va fi în funcție și a prefațat că bătălia acestui secol va fi între democrație și autocrație și că Occidentul trebuie să demonstreze că democrația funcționează.

De asemenea, Joe Biden a discutat în convorbirile sale cu prim-ministrul Japoniei, cu președintele Coreei de Sud și în cadrul unui summit virtual cu liderii QUAD, alianța formată împreună cu India, Japonia și Australia, despre importanța unei zone indo-pacifice libere și deschise.

În acest sens, secretarul apărării Lloyd Austin a înființat la Pentagon un grup de lucru privind provocarea strategică reprezentată de China. Obiectivul este de a stabili postura militară necesară în Oceanul Pacific pentru a contracara ambiţiile teritoriale ale Beijingului, de a dezvolta cooperarea cu aliaţii, dar şi de a determina tipul de relaţii pe care Statele Unite doresc să le aibă cu armata chineză sau chiar ce tipuri de armă trebuie dezvoltate.

Într-un document de 24 de pagini intitulat Instrucţiuni Strategice Interimare privind Securitatea Naţională, publicat recent, președintele Joe Biden tratează China drept singura putere globală capabilă să afecteze sistemul global prin acțiunile sale.

Totodată, conform unui document al Pentagonului din timpul administrației Trump, regiunea Indo-Pacifică reprezintă principalul obiectiv al strategiei naționale americane, acesta făcând trimitere la faptul că Strategia Națională de Apărare lansată în 2018 specifică faptul că revenirea la competiția dintre marile puteri cu China și cu Rusia constituie principalul pericolul pentru SUA și întreaga lume. Potrivit documentului Departamentului american al apărării, în regiunea indo-pacifică China pune în primejdie principiile soluționării pașnice a disputelor, libertatea de navigație și aranjamentele comerciale reciproce, echitabile și de liber schimb.

Continue Reading

CHINA

Capacităţile de producţie a energiei regenerabile existente la nivel mondial au înregistrat anul trecut o creştere record datorită Chinei și Statelor Unite

Published

on

© European Communities, 2001/ Source: EC - Audiovisual Service

Capacitățile de producție a energiei regenerabile existente la nivel mondial au înregistrat anul trecut o creștere record cu 260 de Gigawaţi, sau 10,3%, până la 2.799 de Gigawaţi, în principal datorită investiţiilor făcute de China şi SUA, a anunţat luni Agenţia Internaţională pentru Energie Regenerabilă (IRENA), transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Conform estimărilor IRENA, energiile regenerabile, cu precădere cele eoliană și fotovoltaică, au fost responsabile pentru 82% din noile capacități de producție a energiei electrice instralate în 2020.

Astfel, anul trecut, China, cel mai mare poluator mondial, dar și cea mai mare piață pentru energia verde, a construit capacităţi de producţie a energiei eoliene de 75 Gigawaţi şi capacităţi de producţie a energiei fotovoltaice de 49 de Gigawaţi, se arată în raportul publicat luni de IRENA.

În egală măsură, SUA au instalat în 2020 capacităţi de producţie a energiei regenerabile de 29 Gigawaţi, cu aproape 80% mai mult decât în 2019.

”Aceste cifre spun o poveste impresionantă. În pofida unei perioade dificile, 2020 marchează începutul unui deceniu al regenerabilelor. Costurile scad, pieţele de tehnologie curată sunt în creştere şi niciodată până acum nu au fost atât de clare beneficiile tranziţiei energetice”, a declarat directorul IRENA, Francesco La Camera.

În paralel, a avut loc o scădere a capacităţilor de producţie a energiei pe baza combustibililor fosili în Europa şi America de Nord, în state precum Rusia şi Turcia. Noile capacităţi construite în 2020 au scăzut la 60 de Gigawaţi, de la 64 de Gigawaţi în 2019, ceea ce dovedeşte o continuare a tendinţei de scădere a expansiunii combustibililor fosili.

În pofida creşterilor înregistrate în ultimii ani, energiile regenerabile sunt în continuare în urma altor forme de producţie a energiei, ponderea lor în capacitatea totală urcând cu doar puncte procentuale, comparativ cu 2019, până la 36,6%, a precizat IRENA.

Agenţia adaugă că mai sunt multe lucruri de făcut. Procesul de decarbonizare, destinat limitării efectelor schimbărilor climatice, va necesita o expansiune de zece ori a energiilor regenerabile până în 2050, adică investiţii de aproximativ 4.400 miliarde de dolari pe an.

Pentru a deveni neutră climatic până în 2050, Europa trebuie să își transforme sistemul energetic, care generează 75 % din emisiile de gaze cu efect de seră din UE.

În acest sens, Uniunea Europeană a adoptat la 8 iulie 2020 strategiile privind integrarea sistemelor energetice și pentru hidrogen, care vor deschide calea către un sector energetic mai eficient și mai interconectat, impulsionat de dublul obiectiv al unei planete mai curate și al unei economii mai puternice.

Citiți și:
Președinții Comisiei Europene și BEI pledează pentru un pact ecologic global: Trebuie să ne unim forțele pentru a ”face față provocărilor climatice”. Europa are instrumentele și abilitățile de a conduce prin exemplu

Strategia UE privind integrarea sistemului energetic va furniza cadrul pentru tranziția către o energie verde. Actualul model, în care consumul de energie în sectorul transporturilor, al industriei, al gazelor și al clădirilor are loc în diferite compartimente – fiecare cu lanțuri valorice, norme, infrastructură, planificare și operațiuni separate – nu poate asigura neutralitatea climatică până în 2050 într-un mod eficient din punctul de vedere al costurilor; costurile schimbătoare ale soluțiilor inovatoare trebuie să fie integrate în modul în care ne exploatăm sistemul energetic. Este necesar să se creeze noi legături între sectoare și să se valorifice progresele tehnologice.

Integrarea sistemului energetic înseamnă că sistemul este planificat și exploatat ca un întreg, conectând diferiți purtători de energie, infrastructuri energetice și sectoare de consum al energiei. Acest sistem conectat și flexibil va fi mai eficient și va reduce costurile suportate de societate.

Strategia se bazează pe trei piloni principali:

  • În primul rând, un sistem energetic mai ”circular”, având în centru eficiența energetică. Strategia va identifica acțiuni concrete pentru punerea în practică a principiului ”eficiența energetică înainte de toate” și va utiliza mai eficient sursele locale de energie în clădirile sau comunitățile noastre. Există un mare potențial de reutilizare a căldurii reziduale din zonele industriale, din centrele de date sau din alte surse, precum și a energiei produse din deșeuri biologice sau din stațiile de epurare a apelor uzate. Inițiativa ”Valul de renovări ale clădirilor” va fi o parte importantă a acestor reforme.
  • În al doilea rând, o mai mare electrificare directă a sectoarelor de utilizare finală. Întrucât sectorul energiei electrice are cea mai mare pondere de surse regenerabile de energie, ar trebui să utilizăm din ce în ce mai mult energia electrică, acolo unde este posibil: de exemplu, în cazul pompelor de căldură din clădiri, al vehiculelor electrice în transporturi sau al cuptoarelor electrice din anumite industrii. O rețea de un milion de puncte de încărcare a vehiculelor electrice se va număra printre rezultatele vizibile, alături de extinderea energiei solare și eoliene.
  • Pentru sectoarele în care electrificarea este dificilă, strategia promovează combustibili mai puțin poluanți, inclusiv biocombustibili durabili și biogaz, precum și hidrogen regenerabil. Comisia va propune un nou sistem de clasificare și de certificare a combustibililor din surse regenerabile și cu emisii scăzute de carbon.

Strategia stabilește 38 de acțiuni pentru crearea unui sistem energetic mai integrat. Printre acestea se numără revizuirea legislației existente în domeniul energiei, sprijinirea financiară sau cercetarea și utilizarea de noi tehnologii și instrumente digitale, orientări pentru statele membre cu privire la măsurile fiscale și eliminarea treptată a subvențiilor pentru combustibilii fosili, reforma guvernanței pieței și planificarea holistică a infrastructurii, precum și o mai bună informare a consumatorilor.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

Dacian Cioloș3 hours ago

Dacian Cioloș, mesaj pentru Vladimir Putin: Lumea privește. Aveți obligația morală și umanitară să îi acordați asistență medicală lui Aleksei Navalnîi

SUA4 hours ago

UE solicită Rusiei să-i acorde lui Aleksei Navalnîi acces la îngrijiri medicale. SUA avertizează că “vor exista consecințe dacă Navalnîi moare”

CONSILIUL UE6 hours ago

Bogdan Aurescu, înainte de reuniunea miniștrilor de externe din UE: România este preocupată pentru desfășurarea de trupe militare ale Rusiei în Marea Neagră

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Papa Francisc, îngrijorat de intensificarea activităților militare din Ucraina: “Sper că putem evita o amplificare a tensiunii”

S&D8 hours ago

Social-democrații din Parlamentul European au lansat platforma #Progressives4Europe pentru participarea cetățenilor la Conferința privind viitorul Europei

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Liderii europeni care s-au vaccinat cu AstraZeneca: De la președintele și cancelarul Germaniei la prim-miniștrii Marii Britanii, Franței și Italiei

MAREA BRITANIE10 hours ago

Regatul Unit trimite două nave de luptă în Marea Neagră și are pregătite avioane de luptă F-35 pe fondul mișcărilor masive de trupe ale Rusiei

CHINA12 hours ago

Declarație comună SUA-China la Shanghai: Cei doi concurenți sistemici se angajează să coopereze în dosarul crucial al schimbărilor climatice

NATO12 hours ago

Ministrul german al apărării: Rusia generează o “amenințare imediată” pentru securitatea Europei. Moscova se definește drept un ”contrapunct iliberal și antidemocratic faţă de Occident”

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Emmanuel Macron pledează pentru “linii roșii clare cu Rusia” din partea Occidentului: După un comportament inacceptabil, trebuie să sancţionăm

PARLAMENTUL EUROPEAN2 days ago

Ratificarea acordului comercial între UE și Regatul Unit de către Parlamentul European, tot mai aproape. Comisiile AFET și INTA din PE recomandă aprobarea acestui tratat

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Comisia Europeană preconizează că adeverința electronică verde va intra în vigoare la sfârșitul lunii iunie

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Marian-Jean Marinescu, în dialog cu tânăra generație: Reducerea emisiilor de carbon trebuie făcută într-un mod realist, ținând cont de competitivitatea economică, de locurile de muncă

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Charles Michel explică lipsa sa de reacție cu privire la gafa de protocol din Turcia la adresa șefei Comisiei Europene: Am decis să nu facem o scenă, ci să ne concentrăm pe esența discuțiilor politice

INTERNAȚIONAL1 week ago

Președintele american, Joe Biden, cere Congresului să adopte planul de investiții: Este absolut necesar ca SUA să rămână ”prima putere mondială”

ROMÂNIA2 weeks ago

Guvernul mandatează Ministerul Investițiilor să negocieze Planul Național de Redresare și Reziliență la nivelul Comisiei Europene

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

UE și Turcia sunt pregătite să-și revitalizeze relațiile în mod constructiv: Cooperarea economică, migrația și mobilitatea, pilonii unei agende „concrete și pozitive”

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: În lunile aprilie și mai vor ajunge în România 8,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă: Institutul ”Cantacuzino” din Capitală va fi relansat cu bani din procentul anual de 2% de la Apărare

ROMÂNIA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Institutul ”Cantacuzino” va pune în valoare capacitatea și expertiza pe care le are în cadrul mecanismului european de creștere a capacității de producție a vaccinului anti-COVID-19

Advertisement
Advertisement

Trending