Yoshihide Suga, un aliat vechi al premierului în exercițiu Shinzo Abe, a câștigat luni, cu o majoritate covârșitoare alegerile interne din Partidul Liberal Democrat (LDP), aflat la conducere în Japonia, ceea ce îi deschide calea pentru a deveni viitorul prim-ministru, în urma unui vot în parlament programat pentru această săptămână, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.
Suga, în vârstă de 71 de ani, a obținut 377 de voturi, față de contracandidații săi, Fumio Kishida, fost ministru de externe, care a obținut 89 de voturi, și Shigeru Ishiba, fost ministru al apărării, care a obținut 68 de voturile parlamentarilor și reprezentanților LDP din cele 47 de regiuni ale țării.
În contextul în care Partidul Liberal Democrat deține majoritatea în camera inferioară a Legisativului, este sigur că Suga va deveni premier în urma votului parlamentar, care va avea loc miercuri. Așadar, acesta va asigura conducerea LDP până în septembrie 2021, când se încheie mandatul vacantat de Abe.
Fiu al unui cultivator de căpşuni din nordul Japoniei care şi-a început cariera politică în calitate de consilier local, Suga deţine din 2012 postul cheie de şef de cabinet, activând ca purtător de cuvânt al guvernului, coordonând politicile executivului şi activitatea funcţionarilor.
Fost şef de cabinet în timpul mandatului de aproape opt ani al lui Abe, Suga a spus că va continua strategia ”Abenomics” a predecesorului său, care prevede o politică monetară ultrarelaxată, cheltuieli guvernamentale şi reforme, şi va urma o linie diplomatică centrată pe alianţa de securitate cu SUA.
Acesta va avea de gestionat provocări interne imediate precum pandemia de coronavirus și dificultăți economice, dar și provocări pe termen lung precum îmbătrânirea populației sau rata scăzută a natalității.
Pe plan extern, Suga va trebui să facă faţă unor provocări precum construirea relaţiilor cu învingătorul alegerilor prezidenţiale din SUA de la 3 noiembrie şi găsirea unui echilibru între contracararea agresivităţii maritime a Chinei şi interdependenţa economică dintre Tokyo şi Beijing.
Shinzo Abe, cel mai longeviv premier al Japoniei, a anunțat la finalul lunii august că demisionează din motive de sănătate, după șapte ani și opt luni la conducerea Executivului de la Tokyo.
Shinzo Abe a fost reales premier al Japoniei în 2012, după brusca demisie din același post, în 2007. Acesta a fost o figură dominantă a politicii nipone, reușind să obțină un nou mandat de prim-ministru în 2017, în pofida multiplelor scandaluri care i-au afectat popularitatea. Acesta este cunoscut ca fiind un conservator și naționalist, încercând pe perioada mandatului său să elimine clauza pacifistă din Constituția Japoniei care interzice țării să aibă o armată non-defensivă.
Sub conducerea lui Abe, Partidul Liberal Democrat (LDP) a cunoscut numeroase succese, premierul nipon, această formațiune politică bucurându-se de o majoritate confortabilă în camera inferioară a Dietei Japoniei, Camera Reprezentanților.
De asemenea, sub mandatul său, Japonia și Uniunea Europeană au încheiat la 17 iunie 2018 cordul de parteneriat economic, care a creat o zonă de comerţ cu o populaţie de 600 de milioane de locuitori şi care produce o treime din PIB-ul global şi aproximativ 40% din comerţul global.
La 1 februarie 2019 acordul istoric de liber-schimb, cel mai amplu acord bilateral negociat vreodată de Uniunea Europeană, a intrat în vigoare.
Mai mult, după un an și jumătate de la acest moment, Comisia Europeană și Japonia au semnat la 23 iunie 2020 un acord privind siguranța aviației civile, menitu să stimuleze și mai mult cooperare deja stânsă între Uniunea Europeană și Japonia și să consolideze competitivitatea industriei aviatice a Uniunii.