Ziua Armatei Române. Premierul Ludovic Orban: Apreciem profesionismul militarilor care astăzi întăresc capacitatea defensivă a țării, la standarde euro-atlantice și activează în misiuni desfășurate sub egida NATO, OSCE, ONU sau a UE

România este privită ca un veritabil pilon de stabilitate și securitate în regiune și joacă un rol important în apărarea colectivă aliată, nu doar prin poziția geografică strategică, ci și prin îndeplinirea obiectivelor pe care și le-a asumat pentru consolidarea arhitecturii de comandă şi control a NATO din zona Mării Negre, a transmis premierul Ludovic Orban cu prilejul Zilei Armatei Române.

”Ziua de 25 Octombrie o dedicăm, ca în fiecare an, tuturor celor care au îmbrăcat haina militară luptând în trecut pentru apărarea țării și celor care, astăzi, sunt prezenţi permanent la datorie pentru a asigura capacitatea defensivă a României la un nivel adaptat cerințelor actuale de securitate sau ne reprezintă cu cinste în teatrele de operaţiuni din afara țării. Se împlinesc astăzi 76 de ani de când armata română a eliberat și ultima localitate românească de sub ocupație străină, orașul Carei, moment care a marcat eliberarea integrală a teritoriului naţional. Cu gândul la jertfa zecilor de mii de militari morți, răniți sau dați dispăruți în ampla ofensivă desfășurată atunci, le suntem datori și recunoscători, lor și tuturor eroilor căzuți la datorie de-a lungul istoriei, pentru sacrificiul prin care au contribuit ca generațiile de astăzi să se bucure de o Românie stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, a precizat prim-ministrul țării, potrivit unui comunicat al Guvernului României.

Acesta și-a arătat aprecierea și față de ”activitatea și profesionismul militarilor care astăzi întăresc capacitatea defensivă a țării, la standarde euro-atlantice, și activează în teatrele de operațiuni internaționale sau misiuni desfășurate sub egida NATO, OSCE, ONU sau a Uniunii Europene. Sunt adevărați profesioniști, oameni devotați țării și hainei militare, care prin modul în care înțeleg să-și facă datoria întăresc credibilitatea României în plan extern”, a mai spus Orban.

Premierul a amintit că România este privită ca un pilon de stabilite şi securitate în regiune.

”Astăzi, ţara noastră este privită ca un veritabil pilon de stabilitate şi securitate în regiune şi joacă un rol important în apărarea colectivă aliată, nu doar prin poziţia geografică strategică, ci şi prin îndeplinirea obiectivelor pe care şi le-a asumat pentru consolidarea arhitecturii de comandă şi control a NATO din zona Mării Negre. Faptul că România a devenit de curând primul aliat de pe flancul estic al NATO care s-a dotat cu sistemul modern de rachete sol-aer Patriot, foaia de parcurs pe zece ani semnată cu partenerii americani privind obiectivele comune din domeniul apărării, modernizarea sectorului apărării şi securitatea în regiunea Mării Negre, exerciţiile la care au participat militarii români sau pe care le-a găzduit ţara noastă pentru îmbunătăţirea interoperabilităţii şi capacităţii de apărare pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice sunt exemple concrete în acest sens”, a afirmat Ludovic Orban.

În încheiere, șeful Executivului de la București i-a asigurat pe militarii activi că Guvernul îi va sprijini cu tot ceea ce ţine de asigurarea logisticii şi instruirii lor la standardele asumate faţă de partenerii strategici, iar militarilor răniţi în teatre de operaţii le va oferi sprijinul medical de care au nevoie.

Ludovic Orban a mai transmis că autorităţile sunt alături şi familiile militarilor care şi-au pierdut viaţa în diversele misiuni de menţinere a păcii în lume, de veteranii de război, de militarii-veterani din teatrele de operaţii, precizând că îşi doreşte ca valorile apărate de ei să fie transmise şi noilor generaţii.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare