Connect with us

ROMÂNIA

Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene. În urmă cu 109 ani, Aurel Vlaicu efectua primul zbor complet cu un aeroplan de concepţie proprie pe teritoriul României

Published

on

© Forțele Aeriene Române/ Fotograf: Bogdan Aaron Pantilimon

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților. În aceeași lună, în urmă cu 109 ani, Aurel Vlaicu efectua primul zbor complet cu un aeroplan de concepţie proprie pe teritoriul ţării noastre.

Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, vor participa la ceremonia dedicată Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, care va avea loc sâmbătă, 20 iulie, de la ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului, din Piaţa Aviatorilor, potrivit comunicatului MAPN.

Cu acest prilej vor fi depuse coroane de flori în memoria eroilor aviatori, iar monumentul va fi survolat de aproximativ 25 de aeronave militare de tip F-16 Fighting Falcon, MiG-21 LanceR, IAR-99 Şoim, IAR-99 Standard, C-27J Spartan şi IAR-330 Puma aparţinând Forţelor Aeriene Române, două aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, șase elicoptere tip EC-135 și Mi-17 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, trei elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii şi patru aeronave tip Extra 300 aparţinând Aeroclubului României. 

Detașamentul italian format din aproximativ 130 de militari (piloţi și personal tehnic) cu aeronave Eurofighter Typhoon, dislocat pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, participă la executarea unor misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, alături de aeronavele F-16 Fighting Falcon, MiG-21 LanceR și militari ai Forțelor Aeriene Române.

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ROMÂNIA

Custodele Coroanei, Margareta: În momentul în care am ajuns în România, în urmă cu 30 de ani, pentru prima dată în viaţa mea m-am simţit o persoană întreagă, până atunci am fost ca o persoană fără umbră

Published

on

© Familia Regală a României

Custodele Coroanei Române, Margareta, a declarat sâmbătă că înainte să ajungă prima data în România, în urmă cu 30 de ani, se simțea ”ca o persoană fără umbră”, nefiind întreagă departe de țara sa, informează Agerpres.

”Îmi amintesc foarte bine momentul în care am ajuns în România, în urmă cu 30 de ani – pentru prima dată în viaţa mea m-am simţit o persoană întreagă, până atunci am fost ca o persoană fără umbră şi când am pus picioarele aici, am devenit o persoană întreagă”, a spus Majestatea Sa Margareta la finalul unui eveniment aniversar organizat la Teatrul Naţional, organizat de Fundaţia Regală Margareta a României, pentru a sărbători 30 de ani de la înfiinţarea organizaţiei.

Aceasta a vorbit și despre proeictele de viitor ale Fundației, printre acestea numărându-se crearea a peste o sută de Centre ”Generații”, care reunesc personae din mai multe generații.

”Este emoţionant şi sunt foarte mândră şi mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat, pentru că singură nu se poate, dar ce este important este că am avut un semnal pentru viitor şi (…) vrem să creăm sute de centre inter-generaţionale şi mergem înainte. Avem nevoie de susţinere pentru asta”, a afirmat Custodele Coroanei.

La evenimentul aniversat, la care a participat și Principele Radu Duda, au venit pe scenă voluntari și membri implicați în activitatea Fundației Regale Margareta a României, în vreme ce un duet a interpretat mai multe piese clasice la violoncel.

De asemenea, a fost proiectat un film documentar dedicat activității Principesei Margareta în România.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Ministrul de externe Bogdan Aurescu participă mâine la reuniunea ministerială a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, defășurată la Bruxelles

Published

on

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa duminică la reuniunea ministerială a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), desfășurată la Bruxelles, unde va susține o intervenție și va participa la un schimb de opinii cu omologii săi pe tema creșterii numărului manifestărilor de antisemitism şi discriminare, dar şi a modalităţilor concrete de contracarare a acestor tendinţe.

Conform unui comunicat al MAE, evenimentul este organizat de Preşedinţia luxemburgheză a organizaţiei şi are drept obiectiv principal adoptarea unui mesaj politic semnificativ prin care să fie reafirmate principiile Declaraţiei de la Stockholm, documentul fondator al IHRA din anul 2000.

Ministrul român al afacerilor externe va susține o intervenție în deschiderea evenimentului și va participa la un schimb de opinii cu omologii săi pe tema creșterii numărului manifestărilor de antisemitism și discriminare, precum și despre modalitățile concrete de contracarare a acestor tendințe. Reuniunea ministerială se va încheia prin semnarea unei Declarații ministeriale.

Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA) este o organizație internațională cu sediul la Berlin, care numără 31 de state membre, 11 state observator și 7 parteneri internaționali permanenți.

IHRA a fost fondată în anul 1998 și își desfășoară activitatea pe baza Declarației de la Stockholm, acționând în scopul consolidării memoriei, cercetării și educației despre Holocaust.

România a deținut în perioada martie 2016 – martie 2017 Președinția-în-exercițiu a IHRA. Cele trei priorități ale României au fost consolidarea educației despre Holocaust, încurajarea cercetării academice și combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei și discriminării.

Cel mai semnificativ rezultat obținut de Alianță pe durata Președinției României a constat în adoptarea Definiției de lucru a antisemitismului, în cadrul reuniunii plenare a organizației de la București, din luna mai 2016.

Continue Reading

ROMÂNIA

Fonduri europene: 4,7 milioane de pachete cu produse de igienă vor ajunge, până în 2021, la persoanele defavorizate din România

Published

on

© Ministerul Fondurilor Europene

Ministerul Fondurilor Europene a demarat procesul de distribuire a pachetelor conținând produse de igienă destinate persoanelor defavorizate, prin proiectul cu fonduri europene „Acordarea de produse de igienă în cadrul POAD 2018-2020”, informează un comunicat

Scopul acestui proiect, a cărui valoare este de 141,2 mil. lei alocați prin FEAD și implementat la nivel național, este acordarea de sprijin persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

„Până anul viitor vom asigura, în etape, distribuirea a peste 4,7 milioane pachete conținând produse de igienă personală și produse de curățenie și îngrijire a locuinței. La finalul acestei luni, vom avea deja peste 1 milion de pachete distribuite în toată țara, adaptate beneficiarilor direct vizați, mulți dintre ei copii. Vorbim despre un program care contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind incluziunea socială și reducerea sărăciei”, a declarat ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș

Categoriile de persoane care vor beneficia de asistență materială de bază acordate în cadrul proiectului finanțat din POAD sunt:

– persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

– persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, în anumite condiții.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending