Connect with us

U.E.

Ziua Europei. PES face apel la unitate și solidaritate: Răspunsul la provocările actuale este o Uniune mai puternică, orientată spre bunăstarea cetățenilor

Published

on

Foto: Facebook/ PES

Partidul Socialiștilor Europeni (PES) a făcut apel la unitate și acțiuni comune pentru a limita efectele pandemiei de COVID-19, care a evidențiat cât de esențială este solidaritatea în astfel de vremuri tulburi.

”În aceste vremuri, în care ne confruntăm cu pandemia de COVID-19, este mai esențial ca niciodată să rămânem uniți și să acționăm împreună. Putem limita efectele pandemiei doar prin acțiune comună și solidaritate. Răspunsul nostru la această criză și la provocările actuale cu care se confruntă Europa este o Uniune mai puternică, socială, orientată spre bunăstarea oamenilor”, a precizat PES într-un mesaj publicat pe Facebook cu prilejul Zilei Europei, amintind de declarația ministrului francez de externe de la acea vreme, Robert Schuman, care a pus bazele cooperării între state ce a dus la cea mai lungă perioadă de pace și prosperitate pe care a cunoscut-o continentul european.

Înainte cu o zi de celebrarea Zilei Europei, șefii de stat sau de guvern, reuniți în cadrul Summitului social de la Porto, desfășurat sub patronajul președinției portugheze a Consiliului Uniunii Europene, au adoptat Declarația Summitului de la Porto privind problematica socială, prin care au stabilit că Pilonul European al Drepturilor Sociale reprezintă un element central al redresării, implementarea acestuia contribuind la consolidarea europeană către tranziția digitală, verde și echitabilă.

Anterior semnării Declarației, liderii principalelor instituții europene, Comisia, Consiliul și Parlamentul, și partenerii sociali din Europa au semnat Angajamentul social comun de la Porto, asumându-și trei obiective pentru 2030: 78 % dintre persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă, cel puțin 60% dintre adulți ar trebui să participe anual la cursuri de formare, iar numărul persoanelor în risc de sărăcie sau de excluziune socială ar trebui redus cu cel puțin 15 milioane, incluzând cel puțin 5 milioane de copii.

Pentru a marca această zi cu încărcătură istorică, liderii europeni lansează tot în Franța, la Strasbourg, Conferința privind viitorul Europei, prin care invită cetățenii să își lase amprenta asupra viitorului Europei și politicilor sale, la 71 de ani de la momentul în care ministrul francez de externe de la acea vreme, Robert Schuman, rostea declarația care îi poartă numele, ce a devenit stâlpul de susținere al construcției europene de astăzi.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

U.E.

UE alocă 246 milioane de euro pentru furnizarea de servicii esențiale refugiaților palestinieni

Published

on

© UNICEF, 2019/Source: EC - Audiovisual Service

Uniunea Europeană și-a confirmat astăzi rolul de partener de lungă durată, previzibil și de încredere al Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA) și drept unul dintre cei mai mari donatori ai acesteia, adoptând o contribuție multianuală în valoare de 261 de milioane de euro, care va permite asigurarea unor resurse financiare previzibile pentru agenție în vederea furnizării de servicii esențiale refugiaților palestinieni.

În conformitate cu Declarația comună UE-UNRWA 2021-2024, aceasta include finanțarea pe trei ani a UE pentru UNRWA, în valoare totală de 246 de milioane EUR, la care se adaugă o sumă suplimentară de 15 milioane EUR din Fondul pentru Alimente și Reziliență pentru a aborda insecuritatea alimentară și a atenua impactul războiului din Ucraina.

Din 1971, parteneriatul strategic dintre Uniunea Europeană și UNRWA se bazează pe obiectivul comun de a sprijini dezvoltarea umană, nevoile umanitare și de protecție ale refugiaților palestinieni și de a promova stabilitatea în Orientul Mijlociu.

La 17 noiembrie 2021, comisarul general al UNRWA, Philippe Lazzarini, ÎR/VP Joswp Borrell și comisarul Oliver Várhelyi au semnat “Declarația comună UE-UNRWA privind sprijinul UE pentru UNRWA (2021-2024)”, care marchează cea de-a 50-a aniversare a parteneriatului UE-UNRWA. În declarația comună, Uniunea Europeană se angajează să continue să sprijine UNRWA din punct de vedere politic și să asigure resurse financiare previzibile și multianuale. UNRWA se confruntă cu provocări semnificative în îndeplinirea mandatului său din cauza deficitelor financiare recurente.

Există o nevoie urgentă ca UNRWA să se reformeze și să identifice modalități inovatoare de a menține furnizarea de servicii pentru refugiați. UE sprijină UNRWA în continuarea acestor eforturi de reformă internă pentru a asigura o bază financiară solidă și sustenabilă, care include concentrarea asupra serviciilor de bază pentru cei mai vulnerabili.

În plus, UE continuă să facă tot posibilul pentru a ajunge la donatorii existenți și potențiali pentru a plasa agenția pe un model fiscal sustenabil și pentru a asigura o repartizare mai echitabilă a contribuțiilor.

 

Continue Reading

RUSIA

Estonia, Finlanda și Letonia fac front comun și solicită UE să-și închidă granițele pentru turiștii ruși

Published

on

© European Union 2022

Estonia s-a alăturat Finlandei și Letoniei și a îndemnat Uniunea Europeană să-și închidă granițele pentru turiștii ruși, reluând astfel apelul președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, informează Politico Europe.

”Nu mai eliberați vize turistice pentru ruși. Vizitarea Europei este un privilegiu, nu un drept al omului”, a fost mesajul publicat pe Twitter de premierul Estoniei, Kaja Kallas.

Cu o zi în urmă, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a îndemnat Occidentul să introducă o interdicție de călătorie pentru ruși.

”Cele mai importante sancțiuni sunt închiderea granițelor – pentru că rușii iau pământul altcuiva”, a declarat Zelenski într-un interviu pentru Washington Post publicat luni, adăugând că rușii ar trebui ”să trăiască în propria lor lume până când își vor schimba filosofia”.

Kallas a subliniat că majoritatea intră în UE prin granița estică a UE cu Rusia, ceea ce reprezintă o povară pentru Estonia, Letonia și Finlanda, acestea fiind ”singurele puncte de acces”.

Premierul finlandez Sanna Marin a declarat luni că ”poziția sa personală este că turismul ar trebui să fie restricționat” și că se așteaptă ca această problemă să fie discutată la următoarele summituri ale liderilor UE.

”Nu este corect ca, în timpul în care Rusia duce un război de agresiune, brutal, în Europa, rușii să poată duce o viață normală, să călătorească în Europa, să fie turiști. Nu este corect”, a declarat ea pentru postul public național de televiziune din Finlanda, Yle.

La rândul său, ministrul leton de externe, Edgars Rinkevics, și-a exprimat sprijinul pentru o astfel de măsură, declarând într-un interviu anterior pentru Politico că țările UE ar trebui să limiteze eliberarea de vize pentru ruși, cu excepția cauzelor de natură umanitară.

Uniunea Europeană a impus deja o serie de sancțiuni împotriva Rusiei pentru că a invadat Ucraina, printre aceste măsuri restrictive numărându-se și închiderea spațiului aerian al UE pentru toate aeronavele ruse și înmatriculate în Rusia, dar nu și închiderea căii rutieră. Astfel, turiștii ruși pot călători în UE cu ajutorul mașinii sau autocarului. 

Continue Reading

Daniel Buda

Comisia Europeană răspunde la interpelarea eurodeputatului Daniel Buda cu privire la scumpirea utilajelor agricole: Luăm măsuri pentru a ajuta industriile europene să atenueze impactul războiului

Published

on

© colaj foto: European Union 2021 - Source : EP / European Union, 2021

Comisia Europeană ia diverse măsuri pentru a ajuta industriile europene să atenueze consecințele negative ale invadării Ucrainei de către Rusia, a fost răspunsul acordat de comisarul european pentru piață internă, Thierry Breton, în urma unei interpelări înaintate de eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European.

Acesta din urmă și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea prețurilor pentru utilajele agricole ca urmare a creșterii prețului oțelului.

Buda relatează într-o postare pe Facebook că McAree Engineering, companie de inginerie, a anunțat că prețurile produselor sale vor crește cu 20 % din cauza scumpirii oțelului.

Astfel, unii producători irlandezi sunt obligați să-și revizuiască ofertele pentru echipamentele și utilajele agricole. Această companie produce și furnizează echipamente de producție a furajelor pentru fermierii din Marea Britanie și Irlanda.

”În al doilea trimestru al acestui an, costul oțelului a crescut cu 540 euro pe tonă față de primul trimestru. Pe parcursul anului 2021, prețul angro al acestuia a crescut cu peste 400 %, un record. Din cauză că Rusia și Ucraina furnizează majoritatea materiilor prime, precum minereul de fier și cocsul, iar Rusia este un exportator major de oțel în sine, costurile producției de oțel sunt la cote maxime. Prețul altor metale necesare pentru producția de oțel, precum nichelul, de asemenea a crescut”, detaliază eurodeputatul.

În contextul dat, Daniel Buda a adresat Comisiei Europene o întrebare cu privire la măsurile luate de instituție pentru a sprijini producția utilajelor agricole.

”În martie 2022, Comisia a adoptat un cadru temporar de criză  care permite statelor membre să acorde ajutoare în sume limitate pentru întreprinderile afectate de criza actuală sau de sancțiunile și contra-sancțiunile aferente, să asigure faptul că întreprinderile dispun în continuare de lichidități suficiente și să despăgubească întreprinderile pentru costurile suplimentare suportate ca urmare a prețurilor excepțional de ridicate la gaze și energie electrică”, i-a răspuns comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton.

Acesta a dat asigurări că instituția din care face parte va intensifica ”activitățile privind materiile prime critice și va pregăti o propunere legislativă, așa cum s-a anunțat în planul REPowerEU”.

”La 18 mai 2022, ca răspuns la dificultățile și la perturbările pieței mondiale a energiei cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia, Comisia a prezentat Planul REPowerEU . REPowerEU este un plan de economisire a energiei, de accelerare a producției și implementării de energie curată și de diversificare a surselor noastre de energie. Pentru a spori reziliența industriei și a-i mări competitivitatea, Comisia își va intensifica activitățile privind materiile prime critice și va pregăti o propunere legislativă, așa cum s-a anunțat în planul REPowerEU. În plus, Comisia este conștientă de problema coordonării eforturilor statelor membre pentru asigurarea aprovizionării cu energie la prețuri accesibile a actorilor din industria europeană”, a detaliat Breton.

În încheierea răspunsului său, comisarul european a amintit de platforma pentru reziliența lanțului de aprovizionare, care ajută ”întreprinderile să păstreze, să restructureze sau să înlocuiască lanțurile de aprovizionare existente, să găsească noi parteneri în Europa și să se aprovizioneze cu materiile prime, piesele, componentele și/sau produsele (semi)finite sau serviciile de care au nevoie pentru a-și menține activitatea de producție”.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA11 hours ago

Ambasadorul României în SUA salută introducerea în Senatul american a proiectului de lege privind securitatea Mării Negre

ROMÂNIA11 hours ago

România ”condamnă ferm acțiunile militare nesăbuite ale forțelor ruse din apropierea centralei nucleare de la Zaporojie”

U.E.12 hours ago

UE alocă 246 milioane de euro pentru furnizarea de servicii esențiale refugiaților palestinieni

RUSIA13 hours ago

Estonia, Finlanda și Letonia fac front comun și solicită UE să-și închidă granițele pentru turiștii ruși

Daniel Buda14 hours ago

Comisia Europeană răspunde la interpelarea eurodeputatului Daniel Buda cu privire la scumpirea utilajelor agricole: Luăm măsuri pentru a ajuta industriile europene să atenueze impactul războiului

euro bani moneda
COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Comisia Europeană aprobă României o schemă de ajutor de stat în valoare de 358 mil. de euro pentru sprijinirea întreprinderilor afectate de pandemie 

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Comisia Europeană și Moderna au ajuns la un acord pentru a răspunde mai bine necesităților statelor membre în materie de vaccinuri anti-COVID-19 pentru sezonul rece

COMISIA EUROPEANA15 hours ago

Politica antitrust: Comisia Europeană solicită feedback cu privire la efectele exceptării de care beneficiază consorțiile de transport maritim de linie

ROMÂNIA15 hours ago

Eurostat: România, pe primul loc în UE în ceea ce privește ponderea cheltuielilor pentru protecție împotriva incendiilor. În 2020, țara noastră a alocat 690 de milioane de euro pentru aceste servicii

ROMÂNIA17 hours ago

INS: Deficitul balanței comerciale a urcat la 15 miliarde de euro în primele șase luni, fiind mai mare cu aproape 5 miliarde de euro față de aceeași perioadă a anului trecut

INTERNAȚIONAL6 days ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA7 days ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA7 days ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.1 week ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Republica Moldova dorește ”să cumpere gaze din România”. Președinta Maia Sandu: Acest lucru este critic pentru a ne asigura că oamenii noștri nu vor îngheța la iarnă

NATO2 weeks ago

Polonia a semnat contracte de achiziții de arme din Coreea de Sud: Învăţăm lecţia din ceea ce se întâmplă în Ucraina invadată de Rusia

Team2Share

Trending