Connect with us

INTERNAȚIONAL

Ziua Independenței SUA. Premierul Viorica Dăncilă: România a confirmat statutul său de partener de încredere pentru SUA și de aliat de nădejde în asigurarea păcii şi securităţii regionale şi globale

Published

on

Dezvoltarea, aprofundarea şi extinderea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii în domeniile politic, militar şi de securitate, economic şi social, constituie priorități ale Guvernului României, a transmis prim-ministrul Viorica Dăncilă într-un mesaj publicat cu ocazia Zilei Naționale a Statelor Unite ale Americii.

”Celebrarea Zilei Independenţei Statelor Unite ale Americii îmi oferă plăcutul prilej de a evoca relaţia strânsă și dinamică pe care România o dezvoltă cu unul dintre cei mai puternici aliați şi parteneri ai săi. Dialogul România – SUA este conturat de liniile majore de acţiune definite de Parteneriatul Strategic bilateral. Implementarea celor mai importante obiective ale Parteneriatului răspunde interesului constant al României de a-și consolida profilul şi apartenenţa la sistemul de valori comune cu Statele Unite ale Americii, de pace, prosperitate și democraţie”, este menționat în mesajul amintit mai sus publicat de Guvernul României.

Premierul Dăncilă a mai spus că ”implementarea celor mai importante obiective ale Parteneriatului răspunde interesului constant al României de a-şi consolida profilul şi apartenenţa la sistemul de valori comune cu Statele Unite ale Americii, de pace, prosperitate şi democraţie.”

”România a confirmat statutul său de partener de încredere pentru Statele Unite şi, totodată, aliat de nădejde în asigurarea păcii şi securităţii regionale şi globale, fiind cunoscută contribuția sa, a cincea ca mărime la operațiunea NATO Resolute Support, din Afganistan. Suntem, de asemenea, profund interesaţi de consolidarea relațiilor în domeniile economic, tehnologic şi de cercetare, precum şi universitar, prin fructificarea oportunităţilor mai puţin explorate. Guvernul României apreciază și salută cu multă căldură rolul comunităţii româneşti din SUA, ca element de apropiere, coeziune şi legătură solidă interumană, socială şi culturală. Contăm, ca și până acum, pe sprijinul esențial al acestei comunități pentru obiectivul României de a deveni un puternic pol de dezvoltare regional. Transmit calde felicitări Statelor Unite ale Americii, alături de urări de pace şi prosperitate tuturor cetățenilor americani!”, mai este precizat în comunicatul citat.

Statele Unite celebrează astăzi 243 de ani de la semnarea Declarației de Independență prin care cele treisprezece colonii din America de Nord își declarau la 1776 independența față de Regatul Unit al Marii Britanii.

Sărbătoarea de 4 iulie din capitala SUA va avea loc sub deviza ”Onor Americii” și va cunoaște cea mai mare concentrare de vehicule militare după încheierea primului război din Golf, din 1991. Vor defila tancuri şi vehicule blindate. Spectacolul aerian va fi asigurat de Air Force One, bombardiere B2, avioane de luptă de ultimă generaţie şi o escadrilă de acrobaţii,

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

REPUBLICA MOLDOVA

Premierul Ludovic Orban: România va coopera cu Republica Moldova numai dacă va exista ,,garanția învestirii unui guvern pro-european”

Published

on

© Partidul Național Liberal/ Facebook

România va coopera cu Republica Moldova, în sprijinul cetățenilor săi, numai dacă va exista ,,garanția învestirii unui guvern pro-european”, este mesajul transmis de premierul Ludovic Orban ca reacție la demiterea guvernului Maia Sandu, marți, prin moțiune de cenzură, potrivit Digi24.

,,O să continuăm orice program de susţinere a cetăţenilor din Republica Moldova, dar dacă nu vom avea garanţia învestirii unui guvern pro-european, care să confere garanţii serioase pentru o democraţie autentică în Republica Moldova, care să reprezinte interesele cetăţenilor Republicii Moldova, disponibilitatea noastră de cooperare cu un guvern care să nu confere aceste garanţii va fi foarte mică”, a spus premierul României, aflat în Parlament, pentru audierea Adinei Vălean, candidatul pentru funcția de comisar european pentru transporturi. 

,,Atrag atenţia iniţiatorilor moţiunii că au pornit pe un drum care nu duce spre o destinaţie benefică pentru cetăţenii Republicii Moldova şi vom privi cu extrem de mare atenţie orice fel de pas ulterior”, a mai spus Ludovic Orban. 

Mesajul transmis de premier reflectă poziția exprimată mai devreme, în aceeași zi, de către președintele Klaus Iohannis care a transmis că ,,sprijinul României, inclusiv financiar, va fi strict condiționat de continuarea reformelor esențiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova și avansarea parcursului său european”.

Citiți și Reacția UE după ce guvernul Sandu a fost demis: Trimite semnale îngrijorătoare pentru procesul de reformă din Republica Moldova

Guvernul Maia Sandu a picat, după cinci luni de la învestire, în urma moțiunii de cenzură depuse de partenerii de coaliție, socialiștii președintelui Igor Dodon. Moțiunea de cenzură depusă de PSRM a primit sprijinul deputaților din Partidul Democrat (PD), care a părăsit guvernarea în iunie, trecând cu 63 de voturi

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Reacția UE după ce guvernul Sandu a fost demis: Trimite semnale îngrijorătoare pentru procesul de reformă din Republica Moldova

Published

on

Necesitatea reformelor din Republica Moldova nu a dispărut odată cu destituirea guvernului de la Chișinău și relația cu această țară se va baza în continuarea pe respectarea statului de drept și a standardelor demcoratice, a declarat marți Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, după ce guvernul condus de Maia sandu a fost marți demis printr-o moțiune de cenzură, anunță Agerpres.

”Votul de neîncredere oferit Guvernului din Republica Moldova, cu privire la întrebările referitoare la procesul de recrutare a procurorului general trimite semnale îngrijorătoare pentru procesul de reformă din țară. Coaliţia începuse o serie de iniţiative pentru a respecta angajamentele-cheie făcute începând din iunie, mai ales cu privire la combaterea corupţiei, la independenţa justiţiei şi la anchetarea fraudei bancare. Necesitatea unor asemenea reforme nu a dispărut odată cu demiterea guvernului. Parteneriatul Uniunii Europene va rămâne concentrat pe furnizarea de beneficii tangibile pentru cetăţenii moldoveni. În acest spirit, UE este angajată să lucreze cu aceia din Republica Moldova care susţin procesul de reformă aflat în centrul Acordului de Asociere, în particular cu privire la combaterea corupţiei şi la interesele legitime indiferent de afilierea politică, la asigurarea independenţei sistemului judiciar şi la depolitizarea instituţiilor de stat. Vom continua să ne bazăm relaţia cu Republica Moldova pe principiul condiţionalităţii şi pe respectarea statului de drept şi a standardelor democratice”, relevă o declaraţie difuzată de Serviciul European de Acțiune Externă.

O reacție după înlăturarea Guvernului Sandu, demers inițiat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a venit și din partea președintelui României Klaus Iohannis.

”Sprijinul României, inclusiv financiar, va continua să urmărească cu prioritate interesele cetățenilor din Republica Moldova, realizarea proiectelor bilaterale strategice și va fi strict condiționat de continuarea reformelor esențiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova și avansarea parcursului său european”, se arată în declarația șefului statului.

Guvernul Maia Sandu a picat, după cinci luni de la învestire, în urma moțiunii de cenzură depuse de partenerii de coaliție, socialiștii președintelui Igor Dodon. Moțiunea de cenzură depusă de PSRM a primit sprijinul deputaților din Partidul Democrat (PD), care a părăsit guvernarea în iunie, trecând cu 63 de voturi.

Continue Reading

NEWS

Parlamentul României va organiza la 2 decembrie o ședință solemnă pentru celebrarea Zilei Naționale. Klaus Iohannis și Ludovic Orban vor susține discursuri de la tribuna Legislativului

Published

on

Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au decis marți organizarea unei ședințe solemne a Parlamentului pe 2 decembrie, pentru celebrarea Zilei Naționale, informează Agerpres.

Potrivit memorandumului intern aprobat de Bpr, vor susţine alocuţiuni, de la tribuna Parlamentului, şeful statului, Klaus Iohannis, preşedinţii celor două Camere, Teodor Meleşcanu (Senat) şi Marcel Ciolacu (Camera Deputaţilor), premierul Ludovic Orban şi reprezentanţii grupurilor parlamentare.

Printre cei propuşi să fie invitaţi se numără foştii şefi de stat, Custodele Coroanei, Margareta, Patriarhul BOR, Arhiepiscopii Bisericilor romano-catolice şi greco-catolice, preşedinţii Curţii Constituţionale şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, guvernatorul BNR, Avocatul Poporului, preşedintele Academiei Române, primarul general al Capitalei, directorii SRI, SIE, SPP şi STS.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending