Connect with us

COMUNICATE DE PRESĂ

Ziua Internaţională a Femeii. Bursa de Valori București și Corporația Financiară Internațională ”sună clopoţelul pentru egalitatea de gen”

Published

on

Corporația Financiară Internațională (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale, s-a alăturat Bursei de Valori Bucuresti – BVB, în cadrul unei iniţiative globale intitulate „Ring the Bell for Gender Equality” (Sună Clopoţelul pentru Egalitatea de Gen) — un parteneriat menit să pună în lumină modul în care sectorul privat poate stimula creşterea economică prin asigurarea participării femeilor la economia globală şi poate promova dezvoltarea sustenabilă.

Pentru al patrulea an consecutiv, bursele de valori din toată lumea, inclusiv BVB, vor „Suna Clopoţelul pentru egalitatea de gen” pentru a sărbători Ziua Internaţională a Femeii. Anul acesta, peste 60 de burse de valori din mai multe ţări din toată lumea au participat la acest demers, sunând clopoţelul de deschidere sau închidere pentru a marca Ziua Internaţională a Femeii.

Evenimentul de la Bucureşti a subliniat sprijinul pe care îl acordă IFC femeilor antreprenor din România, materializat şi prin împrumuturile acordate recent Grupului Garanti din România, cu o valoare cumulată de 32 milioane Euro, jumătate din această sumă fiind alocată pentru împrumuturi care vor fi acordate companiilor deținute sau gestionate de femei. De asemenea, IFC consolidează capacităţi, sporeşte nivelul de conştientizare şi extinde discuţia pe tema egalităţii de gen în mai multe forumuri de discuţie din toată ţara. Printre beneficii, se numără şi îmbunătăţirea performanțelor financiare şi a valorii contribuite de acţionari, precum şi îmbunătăţirea gradului de încredere al investitorilor.

În postura lor de lideri în domeniul afacerilor, de antreprenori, de angajaţi şi de consumatori, femeile au o importanţă fundamentală pentru o creştere incluzivă“, a declarat dl. Thomas Lubeck, Manager Regional IFC pentru Europa Centrală și de Sud-Est. „IFC va continua să sprijine femeile-antreprenor din România, direct sau prin intermediul băncilor partenere, iar noi rămânem şi în continuare angajaţi pe calea susţinerii concrete a ideii de diversitate de gen atât la nivelul forumurilor de discuţii, cât şi în structurile de conducere instituţionale”.

Sprijinul acordat de IFC pentru soluţiile de afaceri orientate pe egalitatea de gen implică şi colaborarea cu societăţi comerciale din toată lumea, cu scopul de a genera oportunităţi pentru femei, care contribuie de asemenea şi la generarea unor beneficii semnificative; valorificarea relaţiilor pe care le avem cu peste 1000 de instituţii financiare şi fonduri de capital privat, pentru îmbunătăţirea accesului femeilor-întreprinzător la finanţare; deasemenea promovarea unor practici de bună guvernanță corporativă, cum ar fi diversitatea în cadrul consiliilor de conducere. IFC şi-a propus să ajungă la o egalitate de gen în cadrul comitetelor de conducere din cadrul societăţilor la care deţine participaţii şi, în acest scop, 30% din reprezentanţii IFC în aceste comitete sunt acum femei.

Ring the Bell for Gender Equality” (Sună Clopoţelul pentru Egalitatea de Gen) este un parteneriat al IFC, împreună cu Iniţiativa pentru Burse de Valori Sustenabile (SSE), Pactul Global ONU (UN Global Compact), Entitatea ONU pentru egalitate de gen și emanciparea femeilor (UN Women), Organizaţia Femeilor din Fondurile de Investiţii Tranzacţionate la Bursă (Women in ETFs) şi Federaţia Mondială a Burselor de Valori (World Federation of Stock Exchanges).

Despre IFC

IFC – organizaţie-soră a Băncii Mondiale şi membră a Grupului Băncii Mondiale – este cea mai mare instituție internationala de dezvoltare focusata pe sectorul privat din piețele emergente. Colaborăm cu peste 2000 de societăţi comerciale din toată lumea şi ne valorificăm capitalul, experienţa şi influenţa pentru a crea pieţe şi oportunităţi în zone ale lumii care se confruntă cu unele dintre cele semnificative provocări. În exerciţiul financiar 2017, am oferit o finanţare-record pe termen lung în sumă de 19.3 miliarde USD acordată ţărilor în curs de dezvoltare, valorificând puterea sectorului privat pentru a contribui la eliminarea sărăciei şi pentru a susţine prosperitatea. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi www.ifc.org.

 

 

.

COMUNICATE DE PRESĂ

Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” face apel la donații pentru echipa medicală ce tratează pacienții nefrologici infectați cu COVID-19

Published

on

Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” a făcut vineri un apel la donații pentru a sprijini eforturile echipei medicale a spitalului în tratarea pacienților nefrologici cu noul coronavirus (COVID-19).

”Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” acordă îngrijiri pacienților nefrologici infectați cu coronavirusul nou (COVID-19). Vă rugăm să contribuiți la eforturile echipei medicale – medici, asistenți medicali, infirmieri – cu donații sau sponsorizări”, se arată pe site-ul spitalului.

Donațiile sau sponsorizările pot fi făcute la următoarele conturi RO96TREZ70121F370100XXXX DONATII SI SPONSORIZARI TREZORERIA SECTOR 1 și RO29BRDE410SV96714054100  SWIFT BRDEROBU  BRD SUCURSALA ACADEMIEI, ambele aparținând Spitalului Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”.

De asemenea, spitalul precizează că pot fi donate direct materiale de protecție pentru personalul sanitar, conform tabelului de mai jos:

Produs Descriere Cantitate necesara
Halate chirurgicale ranforsate Halate chirurgicale sterile, ranforsate , cu intaritura pentru rezistenta sporita in zona abdominala si maneci, marimi L, XL, XXL , culoare albastra, material 40 gr/mp, pentru sali de operatii, culoare albastra, ambalate individual, de foarte buna calitate, cu marginile cusute, 4 legaturi in talie, fara latex, din material netesut, cu inchidere la talie si la gat, cu marca CE. 2000 buc
Viziere protecție medicală Viziera protectie medicala full face cu mecanism de rabatare. Produs in UE Certificate de conformitate 2000 buc
Măști FFP3 Masca de protectie cu filtru HEPA categorie FFP3 PLIATA CU SUPAPA pentru riscuri biologice, ambalata individual, capacitare de filtrare de pâna la 50xCMA* (concentratie maxima admisa) utilizabila pentru riscuri biologice ( bacterii, virusuri) conform cu standardul EN 149:2001+ +A1:2009. 2000 buc
Mănuși chirurgicale Manusi chirurgicale latex, sterile, nepudrate. Marimi: 6 – 9
Ambalaj 1per/pachet; 50per/cut.
10000 perechi
Ochelari protecție Ochelari cu ventilaţie directă, cu vizor plat şi ramă din plastic moale, se pot folosi impreuna cu combinezonul facand un sigiliu etans. Lentile din policarbonat transparent, cu deschidere de 98% din unghiul de vedere normal. Rezistenti la impact. Usor de reglat, cu fixare completa pe fata, lentile cu strat anti-aburire. Marime: standard 200 buc
Dezinfectant suprafețe TP2 (pentru suprafețe) Amestec de glutaraldehide, didecyldimethylammonium chloride, propylene glycol, alcool izopropilic si apa. 500 litri
Dezinfectant mâini TP1 (pentru  maini si tegumente ) Amestec de glutaraldehide, didecyldimethylammonium chloride, propylene glycol, alcool izopropilic si apa. 500 litri

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

ICDE: Experții în politică internațională avertizează asupra riscurilor și amenințărilor de apariție a unor tendințe anti-europene și anti-occidentale

Published

on

Grupul de lucru „Politică Internațională” al think tankului ICDE (Inițiativa pentru cultură democratică europeană) atrage atenția, într-o declarație dată publicității vineri, asupra mutațiilor semnificative care pot apărea în perioada crizei pandemice la nivelul opiniei publice din societățile spațiului euro-atlantic, în ceea ce privește opțiunile viitoare de politică externă și relațiile internaționale ale statelor afectate.

”Italia și atașamentul față de UE este doar un exemplu, dintre cele mai vizibile în acest moment. Ar putea să apară și altele”, avertizează 11 experți din cadrul ICDE.

Potrivit acestora, nu este o noutate faptul că de câteva săptămâni se constată o intensificare a campaniei de dezinformare, panicare și fake news, precum și de decredibilizare a capacității instituțiilor occidentale de a aborda eficient criza pandemiei, asociată cu știri pozitive despre „solidaritatea” arătată de guvernele Rusiei și Chinei.

Grupul de lucru ”Politică Internațională” reamintește, în context, raportul publicat de Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) pe 16 martie a.c., precizând că este elocvent.

Citiți și Raport oficial: Uniunea Europeană a depistat peste 110 cazuri de dezinformare privind COVID-19 provenite din surse pro-ruse

În schimb, strategia, măsurile și resursele concrete implicate la nivelul UE sunt deocamdată puțin cunoscute de opinia publică. Asemenea tendințe eurosceptice, anti-occidentale, pro-Rusia și pro-China s-ar putea amplifica și agrava în lunile următoare, în detrimentul valorilor europene, al încrederii în UE, în democrațiile liberale și în alianța transatlantică (occidentală), mai ales dacă măsurile de combatere a efectelor pandemiei vor antrena o recesiune economică severă.

Experții sunt de părere că în aceste condiții dificile, cu mare impact emoțional pentru majoritatea cetățenilor, s-ar impune ca guvernele europene și occidentale să apeleze într-o măsură mai mare la parteneriate cu mediul non-guvernamental și să mobilizeze expertiză independentă de calitate confirmată, prin folosirea resurselor de cunoaștere existente la nivelul universităților, think tankurilor, societății civile, mediului antreprenorial etc.

Această lărgire a cercului de consultare, dezbatere și elaborare a politicilor publice și strategiei de comunicare ar putea să crească eficiența și încrederea în guvernele din spațiul occidental și în particular în Uniunea Europeană.

Experții ICDE atrag atenția că astfel de crize majore sunt perioadele cele mai sensibile pentru reconfigurarea percepțiilor (corecte sau eronate) ale cetățenilor și pentru dinamica opiniei publice, setând tendințe care ar putea deveni active pe termen mediu și lung.

Declarația Grupului de lucru „Politică Internațională” al think tankului ICDE este semnată de experții Valentin Naumescu, Radu Carp, Cristian Preda, Teodor Baconschi, Iulian Fota, Raluca Moldovan, Dorin Popescu, Lucian Leuștean, Vasile Popovici, Nicu Ștefănuță și Robert Lupițu.

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

Universitatea Europeană de Științe Sociale – CIVICA a fost lansată la sediul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative

Published

on

© SNSPA/Facebook

Universitatea Europeană de Științe Sociale – CIVICA a fost lansată marți, 4 februarie, la sediul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA), care găzduiește și prima reuniune de lucru a reprezentanților universităților din consorțiu, informează un comunicat

Universitatea Bocconi (Italia), Universitatea Central Europeană (Ungaria), Institutul European Universitar (Organizație europeană interguvernamentală), Hertie School of Governance (Germania), Școala Națională de Studii Politice și Administrative (România), Sciences Po (Franța) și Școala de Economie din Stockholm (Suedia) s-au aliat sub numele „CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale”, pentru a deveni una dintre universitățile-pilot europene în prima rundă a aplicațiilor pentru Erasmus+ în februarie 2019.

 Consorțiul creat de aceste universități din Europa are strategii pe termen lung și activități concrete comune, care vor fi în beneficiul studenților, al profesorilor și cu un puternic impact asupra publicului larg. CIVICA va fi prototipul universității de mâine, va genera soluții inovatoare pentru cele mai presante provocări ale lumii, inspirate de științele sociale și va promova valorile civice europene, se arată într-un comunicat al universității românești.

CIVICA își propune să unească cele șapte universități de top în științele sociale, umaniste, în managementul afacerilor și politici publice, pentru a forma un campus interuniversitar european, care va uni predarea cu învățarea, cercetarea cu inovația și societatea în ansamblul său, dincolo de granițele culturale, lingvistice și naționale. Această rețea de universități va conecta 38.000 de studenți, 7.000 de cadre didactice și 3.000 de angajați din personalul administrativ. Din CIVICA va face parte și London School of Economics, în calitate de partener asociat la multe nivele.

De asemenea, CIVICA va fi un agent activ la nivelul societății europene. Acțiunile transeuropene pentru angajament civic și incluziune vor implica Universitatea în toate Tururile Europei, în promovarea accesului la învățământul superior pentru toți și în inițiativa învățământului deschis pentru refugiați și solicitanți de azil.

Printr-o planificare coordonată strategic, prin guvernare transformațională și activități integrate, incluzând mobilitate încorporată la toate nivelurile, programe de studiu comune și flexibile, o abordare interconectată în vederea pregătirii studenților pentru carierele lor, prin angajamentul civic și informarea activă a societății, CIVICA va contribui la competitivitatea internațională a partenerilor alianței și a Spațiului European al Învățământului Superior și va genera soluții pentru provocările persistente europene și mondiale.

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020
Advertisement
Advertisement

Trending