Ziua Internațională a Pământului: SUA anunță măsuri contra schimbărilor climatice

Președintele SUA, Barack Obama, care are în programul din această săptămână mai multe acțiuni menite să sublinieze ‘efectele reale’ ale schimbărilor climatice și eforturile sale de combaterea a acestui fenomen, va vizita miercuri, cu ocazia Zilei Internaționale a Pământului, un parc natural din statul Florida, scrie EFE, potrivit Agerpres.

obama-speechParcul Everglades este ‘unul dintre cele mai speciale și mai apreciate din SUA’ și, pe măsură ce nivelul apei mărilor și oceanelor crește din cauza încălzirii globale, sunt amenințate ‘rezervele subterane care alimentează cu apă locuitorii din Florida’, a explicat consilierul prezidențial Brian Deese, într-un mesaj electronic difuzat de Casa Albă. Everglades este cea mai mare rezervație naturală subtropicală din SUA și primește peste un milion de vizitatori.

O listă de patru rezervații naturale asupra cărora administrația americană intenționează să-și concentreze atenția în vederea adaptării lor la modificările climatice ar urma să fie dată publicității la Washington, iar guvernul va aloca noi fonduri pentru protejarea parcurilor naturale, a menționat sursa citată.

Totodată, se vor anunța o serie de măsuri pe care Ministerul Agriculturii le va implementa cu ajutorul agricultorilor, crescătorilor de animale și al proprietarilor de păduri în vederea reducerii efectului de seră al emisiilor de CO2, a mai informat Brian Deese.

‘Schimbările climatice nu mai pot fi nici tăgăduite, nici ignorate. Lumea privește către SUA pentru ca să-și asume conducerea în această privință. Și tocmai asta facem’, a spus șeful de la Casa Albă, pledând pentru ‘energiile curate’ și pentru eficiența energetică a vehiculelor și clădirilor.

SUA s-au angajat la ONU, la finalul luni martie, să-și reducă până în 2025 cu 25-28 % față de 2005 emisiile de gaze cu efect de seră și au cerut celorlalte state să-și fixeze obiective la fel de ambițioase.

De asemenea, Barack Obama a semnat recent un ordin pentru diminuarea, în următorul deceniu, cu 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră produse de entități ale guvernului federal, amintește EFE. Această măsură a fost precedată, în iunie 2014, de un plan de reducere a emisiilor de la termocentralele din SUA cu 30 % până în 2030 prin comparație cu nivelul din 2005.

 

 

.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.