Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Ziua Mondială a Mediului. Peste 3 miliarde de copaci vor fi plantați în UE până în 2030 prin strategia Comisiei Europene  privind biodiversitatea

Published

on

© greenpeace.org

 

Prin Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, propusă de Comisia Europeană la sfârșitul lunii mai, Executivul European a inclus o foaie de parcurs pentru plantarea a cel puțin alte 3 miliarde de copaci în UE până în 2030, în spiritul respectării depline a principiilor ecologice. 

”Pădurile sunt extrem de importante pentru biodiversitate, reglarea climei și a apei, furnizarea de alimente, medicamente și materiale, captarea și stocarea dioxidului de carbon, stabilizarea solului și purificarea aerului și a apei. Ele sunt, de asemenea, un centru natural de recreere și de dobândire de cunoștințe cu privire la natură. Silvicultorii au un rol esențial în asigurarea gestionării durabile a pădurilor și în refacerea și susținerea biodiversității în păduri. Pe lângă protejarea strictă a tuturor pădurilor primare și seculare din UE care mai există, UE trebuie să crească dimensiunea, calitatea și reziliența pădurilor sale, în special la incendii, secetă, dăunători și alte amenințări care ar putea spori odată cu schimbările climatice”, se arată în documetul Comisiei Europene.

Toate pădurile trebuie menținute în condiții bune de sănătate, semnalează Executivul. 

O economie mai rezilientă este influențată de sănătatea pădurilor, susține executivul european: ”Păduri mai multe și mai reziliente pot susține o economie mai rezilientă. Ele joacă și un rol important în furnizarea de materiale, produse și servicii, care sunt esențiale pentru bioeconomia circulară.”

Astfel, Comisia Europeană a hotărât să propună o Strategie a UE pentru păduri, ca răspuns la ambițiile largi privind biodiversitatea și neutralitatea climatică.

Strategia va include o foaie de parcurs pentru plantarea a cel puțin alte 3 miliarde de copaci în UE până în 2030, în spiritul respectării depline a principiilor ecologice: ”Acest lucru va crea oportunități substanțiale de locuri de muncă legate de colectarea și cultivarea semințelor, de plantarea puieților și de asigurarea dezvoltării acestora. Plantarea copacilor este deosebit de benefică în orașe, iar în zonele rurale aceasta se îmbină bine cu agrosilvicultura, cu particularitățile topografice și cu un grad mai ridicat de sechestrare a carbonului, mai susține executivul.

În același timp, Comisia va continua să colaboreze cu statele membre pentru a se asigura că UE este suficient de bine echipată pentru a preveni și combate incendiile forestiere majore, care pot dăuna în mod semnificativ biodiversității pădurilor.

Potrivit noii strategii privind biodiversitatea, ”împădurirea, reîmpădurirea și plantarea de copaci pentru a sprijini biodiversitatea și refacerea ecosistemelor vor fi promovate prin intermediul planurilor strategice PAC și al fondurilor politicii de coeziune”.

Citiți și: Comisia Europeană: Adoptarea noii strategii privind biodiversitatea și a strategiei „De la fermă la consumator” contribuie la combaterea declinului biodiversității și construirea unui sistem alimentar sănătos și durabil


Ziua Mondială a Mediului se sărbătorește, în fiecare an, la 5 iunie. Această sărbătoare este unul din principalele mijloace prin care Organizaţia Naţiunilor Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului şi, totodată, să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens. Ziua Mondială a Mediului a fost stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1972, la Stockholm, în Suedia, cu ocazia organizării primei conferinţe privind problemele de mediu.

Fiecare Zi Mondială a Mediului este găzduită de o altă țară, în care au loc sărbători oficiale. Anul acesta gazda este Columbia, în parteneriat cu Germania. Prin Inițiativa Internațională Climatică a Ministerului Federal german pentru Mediu, Conservarea Naturii și Securitatea Nucleară, programul Națiunilor Unite pentru Mediu finanțează Campania „Ziua Mondială a Mediului 2020 #ForNature”. Campania globală evidențiază modul în care natura oferă servicii vitale umanității și nevoia urgentă de a opri distrugerea acesteia.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

COMISIA EUROPEANA

Eurobarometru: Cetățenii din zona euro sprijină puternic moneda unică, programul SURE și Mecanismul de Redresare și Reziliență

Published

on

© European Union, 2018/ Source: EC - Audiovisual Service

Conform celui mai recent sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană, sprijinul publicului pentru moneda euro este puternic și stabil. Majoritatea respondenților (78%) din întreaga zonă euro consideră că moneda euro este benefică pentru UE. În plus, 69% dintre aceștia consideră că moneda euro este pozitivă pentru propria lor țară.

De asemenea, 82% dintre respondenți consideră că euro facilitează comparațiile de preț între statele membre, iar 79% sunt de părere că moneda facilitează desfășurarea afacerilor. 

Mai mult, 53% dintre respondenți consideră că euro a facilitat călătoriile și le-a făcut mai puțin costisitoare, iar 44% sunt de părere că a redus taxele bancare în timpul călătoriile. 

Rezultatele arată, de asemenea, un sprijin puternic pentru instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj în caz de urgență (SURE), 82% dintre respondenți fiind de acord cu relevanța acordării de împrumuturi pentru a ajuta statele membre să mențină persoanele pe piața forței de muncă.

De asemenea, sprijinul financiar oferit de Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) a fost perceput pozitiv de 77% dintre respondenți.

În ceea ce privește coordonarea politicilor economice și realizarea de reforme, 64% dintre respondenți sunt de părere că este nevoie de mai multă coordonare, în timp ce 80% dintre aceștia consideră că sunt necesare reforme semnificative pentru îmbunătățirea performanței economice. De asemenea, 53% sunt de părere că reformele de succes din alte țări ale zonei euro au facilitate reforme în propriile lor țări. 

În cele din urmă, 65% dintre respondenți au fost în favoarea eliminării monedelor de un cent și doi cenți prin rotunjirea obligatorie a sumei finale a cumpărăturilor la cei mai apropiați cinci cenți.

Aceste rezultate indică al doilea cel mai mare sprijin pentru euro de la începutul sondajelor anuale, în 2002. Acest sondaj Eurobarometru a fost realizat în rândul a aproximativ 17 600 de respondenți din cele 19 state membre ale zonei euro, în perioada 25 octombrie – 9 noiembrie 2021.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană prelungește programul de monitorizare a dezinformării privind COVID-19 pentru încă șase luni

Published

on

© euvsdisinfo.eu

Comisia Europeană a anunțat vineri prelungirea programului său de monitorizare a dezinformării cu privire la COVID-19 pentru încă șase luni, până în iunie 2022, odată cu publicarea celor mai recente rapoarte ale platformelor online privind acțiunile întreprinse de acestea în perioada septembrie-octombrie, conform unui comunicat de presă. 

„Pandemia nu s-a încheiat încă, iar de aceea dorim ca platformele să își intensifice eforturile pentru a aborda dezinformarea privind COVID-19, inclusiv cu privire la vaccinuri. Ne așteptăm, de asemenea, ca platformele să transpună lecțiile învățate din programul de monitorizare într-un cadru mai puternic pentru noul Cod de combatere a dezinformării”, a transmis Věra Jourová, vicepreședintele pentru valori și transparență.

Cele mai recente rapoarte arată că YouTube și-a extins politica de dezinformare medicală pentru a include afirmații despre vaccinuri care contrazic consensul autorităților locale de sănătate sau al OMS. TikTok a mărit numărul de cuvinte-cheie / hashtag-uri care pot declanșa tag-uri și bannere legate de COVID-19 și de vaccinuri.

Twitter și-a actualizat politica privind informațiile înșelătoare despre vaccinuri. Facebook și-a actualizat politicile la nivel mondial privind vaccinarea COVID-19 pentru copii, de exemplu conținutul fals care susține că vaccinurile sunt nesigure și netestate.

Google a anunțat că lucrează cu autoritățile pentru a se asigura că în căutare apar informații suplimentare despre disponibilitatea vaccinului COVID-19 atunci când utilizatorii caută informații legate de vaccinuri. Pe lângă faptul că le oferă utilizatorilor mai multe informații despre disponibilitatea generală a vaccinului, această funcție, disponibilă acum în Franța, permite accesul ușor la rezervarea vaccinării.

Recent, 26 de noi potențiali semnatari s-au alăturat procesului de redactare pentru consolidarea Codului de bune practici privind dezinformarea, care este așteptat până la sfârșitul lunii martie 2022.

„Semnatarii actuali și cei potențiali trebuie să colaboreze eficient și să realizeze un cod solid. Așteptările sunt mari, având în vedere mizele, iar timpul presează. Acest cod va schimba în mod clar regulile jocului pentru a adapta responsabilitatea platformelor online, asigurând măsuri oportune, adecvate și eficiente de combatere a dezinformării în UE. Spațiul informațional nu ar trebui să fie un vest sălbatic care să expună cetățenii la un flux de dezinformare neîmblânzit”, a declarat Thierry Breton, comisarul  european pentru piața internă.

Termenul prelungit va permite semnatarilor să elaboreze un instrument solid, cu angajamente adaptate. Comisia Europeană îndeamnă semnatarii să efectueze rapid revizuirea, respectând orientările acesteia, și să își intensifice eforturile în ceea ce privește programul de monitorizare, ținând seama de recomandările recente ale Grupului european al autorităților de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale (ERGA).

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Consiliul UE, pregătit să înceapă negocierile cu Parlamentul European pentru a consolida securitatea cibernetică și reziliența în Uniunea Europeană

Published

on

© European Union, 2021/ Source: EC - Audiovisual Service

Consiliul Uniunii Europene este pregătit să înceapă negocierile cu Parlamentul European cu privire la măsurile pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în UE, după ce a convenit asupra poziției sale.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, odată adoptată, noua directivă, denumită ”NIS2”, va înlocui actuala Directivă privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice (Directiva NIS).

UE depune eforturi constante pentru a consolida reziliența la amenințări cibernetice din ce în ce mai mari și pentru a menține siguranța și securitatea societății și economiei noastre digitale.

”Am constatat o creștere rapidă a numărului de atacuri cibernetice asupra sectorului public și privat și asupra cetățenilor noștri și am remarcat impactul semnificativ pe care aceste atacuri îl au asupra societății noastre, mai ales pentru că trăim într-o lume din ce în ce mai digitalizată. Miza este mare, iar noua Directivă NIS va juca un rol foarte important în consolidarea securității noastre cibernetice. Va arăta, de asemenea, că Europa este lider în ceea ce privește legislația în materie de securitate cibernetică”, a transmis Boštjan Koritnik, ministrul sloven al administrației publice, a cărui țară deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

O mai bună cooperare în materie de riscuri și incidente și o mai bună gestionare a acestora

NIS2 va stabili nivelul de referință pentru măsurile de gestionare a riscurilor în materie de securitate cibernetică și pentru obligațiile de raportare în toate sectoarele reglementate de directivă, cum ar fi energia, transporturile, sănătatea și infrastructura digitală.

Directiva revizuită vizează eliminarea divergențelor privind cerințele în materie de securitate cibernetică și punerea în aplicare a măsurilor de securitate cibernetică în diferite state membre. Pentru a realiza acest lucru, directiva stabilește norme minime pentru un cadru de reglementare și mecanisme pentru o cooperare eficace între autoritățile relevante din fiecare stat membru. Aceasta actualizează lista sectoarelor și a activităților care fac obiectul obligațiilor în materie de securitate cibernetică și prevede căi de atac și sancțiuni pentru a asigura punerea în aplicare.

Directiva va institui în mod oficial Rețeaua europeană a organizațiilor de legătură în materie de crize cibernetice, EU-CyCLONe, care va sprijini gestionarea coordonată a incidentelor de securitate cibernetică de mare amploare.

Un domeniu de aplicare mai larg al normelor, astfel cum au fost modificate de Consiliu

În temeiul vechii directive NIS, statele membre erau responsabile de stabilirea entităților care îndeplinesc criteriile pentru a se califica drept operatori de servicii esențiale. În schimb, noua directivă NIS2 introduce o regulă privind plafonarea după criteriul de dimensiune. Aceasta înseamnă că toate entitățile mijlocii și mari care își desfășoară activitatea în sectoarele reglementate de directivă sau care furnizează servicii reglementate de directivă vor intra în domeniul de aplicare al acesteia.

Poziția Consiliului menține această regulă generală, dar include dispoziții suplimentare pentru a asigura proporționalitatea, un nivel mai ridicat de gestionare a riscurilor și criterii clare privind nivelul critic pentru stabilirea entităților vizate.

Textul Consiliului clarifică, de asemenea, faptul că directiva nu se va aplica entităților care desfășoară activități în domenii precum apărarea sau securitatea națională, siguranța publică, asigurarea aplicării legii și sistemul judiciar. Parlamentele și băncile centrale sunt, la rândul lor, excluse din domeniul de aplicare.

Dat fiind că administrațiile publice sunt adesea ținta atacurilor cibernetice, NIS2 se va aplica entităților administrației publice din cadrul administrațiilor centrale. În plus, statele membre pot decide ca aceasta să se aplice și entităților la nivel regional și local.

Alte modificări introduse de Consiliu

Consiliul a aliniat textul la legislația sectorială, în special la Regulamentul privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar (DORA) și la Directiva privind reziliența entităților critice (REC), pentru a oferi claritate juridică și a asigura coerența dintre NIS2 și aceste acte.

Un mecanism voluntar de învățare reciprocă va spori încrederea reciprocă și învățarea din bune practici și experiențe, contribuind astfel la atingerea unui nivel comun ridicat de securitate cibernetică.

De asemenea, a raționalizat obligațiile de raportare pentru a evita raportarea excesivă și crearea unei sarcini excesive pentru entitățile vizate.

Statele membre vor avea la dispoziție doi ani de la intrarea în vigoare a directivei pentru a transpune dispozițiile în legislația lor națională.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA11 mins ago

Eurobarometru: Cetățenii din zona euro sprijină puternic moneda unică, programul SURE și Mecanismul de Redresare și Reziliență

COMISIA EUROPEANA36 mins ago

Comisia Europeană prelungește programul de monitorizare a dezinformării privind COVID-19 pentru încă șase luni

MAREA BRITANIE58 mins ago

UE, Regatul Unit, SUA și Canada adoptă noi sancțiuni împotriva regimului Lukașenko, acuzându-l de abuzuri continue la adresa drepturilor omului și instrumentalizarea migranților

ROMÂNIA2 hours ago

Virgil Popescu, în cadrul Consiliului Energiei de la Bruxelles: România susține utilizarea celor mai adecvate tehnologii pentru a asigura accesul la prețuri accesibile la energie

REPUBLICA MOLDOVA2 hours ago

Vicepremierul RM, Nicu Popescu, întrevedere cu Antony Blinken: Am primit un puternic mesaj de susținere din partea SUA pentru agenda de reforme inițiate de autorități

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Consiliul UE, pregătit să înceapă negocierile cu Parlamentul European pentru a consolida securitatea cibernetică și reziliența în Uniunea Europeană

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisia Europeană anunță câștigătorii premiilor RegioStars, care recompensează cele mai bune proiecte din UE întocmite în cadrul politicii de coeziune

ROMÂNIA3 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

UE și alți 67 de membri OMC încheie un acord istoric pentru reducerea birocrației în comerțul cu servicii

CHINA4 hours ago

Declarație comună UE-SUA: Suntem profund îngrijorați privind „acțiunile problematice și unilaterale” ale Chinei în Marea Chinei de Sud și de Est

ROMÂNIA3 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA2 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE2 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ2 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.4 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA5 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

Team2Share

Trending