Connect with us

NEWS

Ziua Mondială a Refugiaților marcată în România. 657 de persoane vor trebui găzduite potrivit cotelor de refugiați propuse de Comisia Europeană

Published

on

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniță a participat joi, 18 iunie 2015, la evenimentul dedicat Zilei mondiale a refugiaţilor – 2015, organizat sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, Fundaţia Scheherazade şi Primăria Municipiului Bucureşti, la Muzeul Ţăranului Român, se arată într-un comunicat oficial transmis CaleaEuropeana.ro.

daniel ionita

În cadrul alocuţiunii, secretarul de stat Daniel Ioniţă a evidenţiat statutul deosebit de dificil al refugiaţilor şi persoanelor deplasate în mod forţat, precum şi amploarea şi complexitatea fenomenului global legat de fluxurile masive de refugiaţi, determinat de situaţiile de criză şi de conflict din numeroase zone ale lumii, inclusiv din vecinătatea României.

Oficialul român a subliniat angajamentul deplin al României, în calitate de stat parte la Convenţia internaţională privind refugiaţii şi de membru al Uniunii Europene, de a contribui la eforturile internaţionale cu privire la asistenţa umanitară şi asigurarea protecţiei drepturilor refugiaţilor. A menţionat, în acest context, activitatea Centrului de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara (CTU), înfiinţat în mai 2008, în cooperare cu Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi şi Organizaţia Mondială pentru Migraţie, care a oferit asistenţă unui număr de circa 1700 de refugiaţi, până în prezent. De asemenea, România susţine principalele proiecte ale agenţiei ONU pentru refugiaţi, inclusiv prin mecanismul asistenţei pentru dezvoltare.

Cu ocazia marcării Zilei mondiale a refugiaţilor, a fost lansat proiectul “Punţi către speranţă – acces la servicii sociale de calitate pentru solicitanţii de azil, refugiaţi şi alte persoane beneficiare ale unei forme de protecţie în România”, susţinut de Fundaţia Scheherazade şi finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG din România. De asemenea, programul manifestării a inclus un moment artistic prezentat de copiii de la un centru de refugiaţi.

Acţiunea, organizată sub egida Alianţei Civilizaţiilor a ONU (UNAOC), s-a înscris printre manifestările consacrate aniversării a 60 de ani de la aderarea României la ONU, în 1955. Printre participanţi s-au numărat reprezentanţi ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi ai societăţii civile şi copii de la un centru pentru protecţia refugiaţilor.

Ziua mondială a refugiaţilor, instituită prin rezoluţie a ONU, în 2001, este marcată, anual, la 20 iunie, prin evenimente culturale şi de diplomaţie publică, cu participarea unor oficiali guvernamentali, reprezentanţi ai corpului diplomatic, ai societăţii civile şi ai refugiaţilor.

Situaţia refugiaţilor, a persoanelor strămutate în plan intern şi a azilanţilor reprezintă o problemă globală majoră, cu implicaţii multiple legate de persistenţa conflictelor interne şi internaţionale, de violarea masivă a drepturilor omului şi, în acelaşi timp, de responsabilităţile şi demersurile asumate de comunitatea internaţională pentru soluţionarea acestui flagel.

România, care este parte la Convenţia internaţională privind statutul refugiaţilor (1951), s-a alăturat eforturilor europene şi internaţionale privind protecţia drepturilor refugiaţilor, inclusiv prin crearea, în 2008, a Centrului de Tranzit de Urgenţă pentru Refugiaţi (CTU), de la Timişoara.

Alianţa Civilizaţiilor (UNAOC), sub a cărei egidă a fost organizat evenimentul dedicat Zilei mondiale a refugiaţilor, este o platformă ONU, creată în 2005, în scopul atenuării tensiunilor interculturale şi inter-religioase şi al promovării unor acţiuni concrete vizând mai buna înţelegere şi cooperare dintre diversele comunităţi din întreaga lume. Alianţa Civilizaţiilor, la care a aderat România în anul 2007, include printre cele 4 axe principale un pilier privind migraţia şi refugiaţii.

FOTO: www.thetoc.gr

FOTO: www.thetoc.gr

Totodată, problema refugiaților a devenit un preocupare în continuă intensificare și în Europa, după ce Comisia Europeană a propus un plan de distribuire echitabilă a persoanelor strămutate și a fenomenului migrației dinspre Nordul Africii. Potrivit acestuia României îi revine o cotă de 3.29%, ceea ce reprezintă 657 de persoane. La ultimul Consiliu pe Justiție și Afaceri Interne statele membre au agreat asupra naturii cuprinzătoare și transversală a agendei, precum și asupra mijloacelor combinate de acțiune pentru a se adresa corespunzător crizelor. Miniștrii de interne au apreciat că aceste măsuri pe termen lung pot conduce la apariția unei politicii europene de migrație coerente și veritabile.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

INTERNAȚIONAL

Noul președinte al Ucrainei Volodimir Zelenski a convocat alegeri anticipate pe 21 iulie

Published

on

© www.president.gov.ua

Noul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, a convocat marți, a doua zi după învestirea sa în funcție, alegeri legislative anticipate pe 21 iulie, conform unui decret publicat pe site-ul președinției care oficializează dizolvarea Parlamentului, anunță AFP, citat de Agerpres.

Acest document ”pune capăt puterii Parlamentului”, ostil noului şef al statului şi ”fixează alegeri legislative anticipate pe 21 iulie”.

Volodimir Zelenski, un neinițiat în lumea politică, în vârstă de 41 de ani, care a câștigat cu un scor răsunător în fața contracandidatululi său Petro Poroșenko, atacă astfel o clasă politică neîncrezătoare în fața unui novice care a promis să transforme o țară marcată de războiul din estul separatist și de dificultățile economice.

Partidul său ”Slujitorul poporului”, în prezent aproape inexistent, este creditat cu până la 40% din intenţiile de vot de ultimele sondaje.

Anunţându-şi decizia de a dizolva Parlamentul luni, noul preşedinte a făcut apel la miniştri să demisioneze, chiar dacă legea nu obligă guvernul să plece decât după legislative.

Premierul Volodimir Groisman, în funcţie de trei ani, şi-a anunţat imediat demisia, invocând dezacorduri cu noul preşedinte.

Anunţul dizolvării Parlamentului, procedură foarte complexă şi precis reglementată, a provocat o controversă, anumiţi experţi şi oameni politici denunţând această decizie drept una anticonstituţională şi cerându-i lui Zelenski să renunţe la idee.

Citiți și: 
Noul președinte al Ucrainei Volodimir Zelenski cere SUA să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei: Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră. Nu putem face faţă singuri agresiunii Moscovei
Ucraina are oficial un nou președinte. Volodimir Zelenski a fost învestit în funcție: Dizolv astăzi Parlamentul și convoc alegeri anticipate

Continue Reading

NEWS

Bloomberg, despre Mugur Isărescu, cel mai longeviv guvernator de bancă națională la nivel mondial: Trebuie să decidă dacă îşi va prelungi sau nu mandatul de peste un sfert de secol

Published

on

© www.bnr.ro

Jurnaliștii americani de la Bloomberg i-au dedicat un amplu material guvernatorului Băncii Naționale a României despre care spun că este văzut drept ”o ancora de stabilitate în timp ce multe guverne s-au prăbuşit. Sub conducerea sa, hiperinflaţia a fost învinsă iar creşterea economică a ajutat la reducerea sărăciei. Următorul obiectiv ar fi adoptarea monedei euro, a cărei dată ţintă a fost stabilită recent pentru 2024”.

Publicația americană punctează că se apropie momentul în care Mugur Isărescu trebuie să decidă dacă își va prelungi mandatul de peste un sfert de secol la conducerea Băncii Naționale a României, acesta fiind guvernatorul băncii centrale cu cea mai mare vechime în funcție la nivel mondial.

Ceea ce va face în luna octombrie, atunci când îi expiră actualul mandat, ar putea fi un indicator al independenţei băncilor centrale într-o eră a populismului, comentează Bloomberg.

Potrivit sursei citate, România este ultima țară care dă dureri de cap oficialilor europeni, care încearcă să răspundă amenințărilor la adresa democrației venite din alte state ale fostului bloc comunist. Comitetele de politică monetară ale băncilor centrale din Ungaria şi Polonia sunt deja alcătuite din oamenii care sunt aliaţi ai guvernelor. Mugur Isărescu ar putea fi mai înclinat să plece dacă va exista o ameninţare similară şi asupra Consiliului de Administraţie al BNR, unde toţi membri urmează sa fie realeşi sau înlocuiţi, mai scriu jurnaliștii publicației americane.

”Dacă actuala conducere este înlocuită cu oameni slab calificaţi şi loiali puterii politice, atunci randamentele pentru titlurile de stat ar putea creşte iar leul ar putea fi supus la presiuni. Mă tem că dacă nu va fi Isărescu, va fi cineva mai puţin credibil şi cu mai puţină influenţă”, spune Blaise Antin, analist la American TCW Group.

Pentru România, o astfel de schimbare nu vine într-un moment oportun, scriu jurnaliștii. După o creştere rapidă, economia dă semne de încetinire, în timp ce deficitul bugetar urmează să depăşească anul viitor limitele impuse de UE iar deficitul de cont curent este la cel mai ridicat nivel din 2008. În condiţiile în care până la finele lui 2020 vor avea loc alegeri prezidenţiale şi parlamentare, este clar că banca centrală are nevoie de o mâna fermă. Isărescu este văzut drept ”o ancora de stabilitate în timp ce multe guverne s-au prăbuşit. Sub conducerea sa, hiperinflaţia a fost învinsă iar creşterea economică a ajutat la reducerea sărăciei. Următorul obiectiv ar fi adoptarea monedei euro, a cărei dată ţintă a fost stabilită recent pentru 2024”.

Pentru România, o astfel de schimbare nu vine într-un moment oportun. După o creştere rapidă, economia dă semne de încetinire, în timp ce deficitul bugetar urmează să depăşească anul viitor limitele impuse de UE iar deficitul de cont curent este la cel mai ridicat nivel din 2008. În condiţiile în care până la finele lui 2020 vor avea loc alegeri prezidenţiale şi parlamentare, este clar că banca centrală are nevoie de o mâna fermă, scrie Bloomberg.

Isărescu este exact această mâna fermă. Bloomberg subliniază că guvernatorul BNR a jucat un rol cheie în aderarea României la Uniunea Europeana în 2007 şi a fost o ancora de stabilitate în timp ce multe guverne s-au prăbuşit. Sub conducerea sa, hiperinflaţia a fost învinsă iar creşterea economică a ajutat la reducerea sărăciei. Următorul obiectiv ar fi adoptarea monedei euro, a cărei dată ţintă a fost stabilită recent pentru 2024.

De asemenea, Isărescu a dobândit şi o recunoaştere internaţională. În cei 28 de ani a colaborat cu omologi precum Alan Greenspan şi Mario Draghi, a primit 17 titluri de onoare universitare şi este un membru al exclusivistului club Bilderberg Group.

Potrivit Bloomberg, printre potenţialii înlocuitori ai lui Mugur Isărescu ar fi Florin Georgescu, prim-viceguvernator din 2004, Aura Socol, profesor în cadrul Academiei de Studii Economice (ASE), Cristian Socol, soţul Aurei şi de asemenea profesor în cadrul ASE şi Leonardo Badea, care conduce acum Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Noul președinte al Ucrainei Volodimir Zelenski cere SUA să înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei: Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră. Nu putem face faţă singuri agresiunii Moscovei

Published

on

©www.president.gov.ua

Noul președinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, învestit luni oficial în funcție, a lansat un apel la adresa Statelor Unite să-și înăsprească sancțiunile împotriva Rusiei, în cadrul unei întrevederi cu o delegație a SUA, prezentă la Kiev pentru a participa la ceremonia învestirii, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale ucrainene, citată de Agerpres.

”SUA sunt un partener puternic şi foarte serios al Ucrainei, în primul rând, în ceea ce priveşte depăşirea agresiunii Rusiei. Nu putem face faţă singuri agresiunii Rusiei în Crimeea şi în Donbas (estul separatist al ţării). Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră. Aş dori să îndemn ca SUA să continue să înăsprească sancţiunile împotriva Federaţiei Ruse”, le-a transmis Zelenski oficialilor americani prezenţi la Kiev, conform serviciului de presă al noului şef al statului ucrainean.

©www.president.gov.ua

Totodată, Volodimir Zelenski a mulţumit Statelor Unite pentru rolul lor de lider în restabilirea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi pentru sprijinul acordat în promovarea reformelor interne.

Noul preşedinte ucrainean a mulţumit, de asemenea, SUA pentru asistenţa oferită în domeniul securităţii. De altfel, SUA au transmis luni armatei ucrainene două radare moderne din clasa AN/TPQ-36 împotriva bateriilor de artilerie, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, indicând că predarea echipamentelor s-a desfăşurat în cadrul unei ceremonii în localitatea Diviciki (regiunea Kievului), potrivit agenţiei de presă Unian. Din 2014, partenerii americani au furnizat Kievului 13 astfel de radare, conform agenţiei de presă menţionate.

Zelenski i-a mulțumit președintelui american Donald Trump pentru felicitările adresate cu ocazia învestirii sale în funcție și și-a exprimat speranța că va avea loc în curând o întâlnire bilaterală.

Noul președinte al Ucrainei, un neinițiat în lumea politică, care a câștigat cu un scor răsunător în fața contracandidatululi său Petro Poroșenko, a promis delegației americane, condusă de ministrul energiei, Rick Perry, că este pregătit să transpună în practică reforme transparente, deschise şi democratice în Ucraina. ”Avem un exemplu foarte bun – ţara dumneavoastră. Reformarea Ucrainei pe ansamblu, în toate domeniile, se va desfăşura nu după încetarea focului în Donbas, ci în paralel. Pentru că avem nevoie de aceasta.Vrem să devenim o ţară europeană în ceea ce priveşte valorile şi transparenţa”, a completat acesta.

Citiți și: 
Ucraina are oficial un nou președinte. Volodimir Zelenski a fost învestit în funcție: Dizolv astăzi Parlamentul și convoc alegeri anticipate

Continue Reading

Referendumul național din 26 mai

#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Dragi români,Cu toții ne dorim să trăim într-o țară în care hoții și corupții stau la pușcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai, să spunem răspicat DA pentru România europeană, DA pentru România pe care o iubim, țara oamenilor cinstiți și integri, în care nimeni nu este mai presus de lege. Votați DA la referendum și nu îi lăsați pe alții să decidă în locul vostru! Românii votează pentru că românii contează!#DAlaReferendum #RomaniiVoteaza #RomaniiConteaza

Publicată de Klaus Iohannis pe Joi, 16 mai 2019

”Alege-ți viitorul” – dedataastavotez.eu

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending