Connect with us

NATO

Ziua Națională a României. SUA, Canada, Franța și mai mulți aliați NATO salută rolul de “aliat model” al României și “reziliența poporului român” în a câștiga libertate în decembrie 1918 și 1989

Published

on

© NATO/ Twitter

Opt aliați ai României din cadrul NATO – SUA, Canada, Franța, Italia, Spania, Polonia, Danemarca și Norvegia – și președintele Comitetului Militar al NATO au transmis mesaje de felicitări cu ocazia Zilei Naționale, salutând contribuția țării noastre la Alianța Nord-Atlantică și rolul de “aliat model” pe care România îl are în cadrul NATO, precum și “reziliența” poporului român de a se elibera în decembrie 1918 și în decembrie 1989 de “din greutățile opresiunii, câștigând libertate și independență pentru generațiile viitoare”.

Delegația Permanenta a României la NATO sărbătorește, anul acesta, Ziua Națională a României printr-un proiect de diplomație digitală, într-un format inedit, adaptat la provocările situației sanitare la nivel global. Astfel, reprezentanții permanenți la Consiliul Nord-Atlantic ai Canadei, Danemarcei, Franței, Italiei, Norvegiei, Poloniei, Spaniei și Statelor Unite ale Americii au transmis mesajele lor către România și poporul român.

“Canada și România sunt aliați apropiați și susținem puternic NATO (…) Canada este mândră că lucrează îndeaproape cu România pentru a menține NATO puternică”, a spus ambasadorul David Angell, reprezentantul permanent al Canadei la NATO, acesta subliniind că, în prezent, forțele aeriene ale țării sale desfășoară, pentru a cincea oară în ultimii șase ani, misiuni de poliție aeriană pentru apărarea spațiului aerian al României și al NATO la Marea Neagră.

În mesajul său, ambasadorul Liselotte Plesner, reprezentantul permanent al Danemarcei la NATO, a subliniat că “România este un aliat model” care contribuie la securitatea aliată și la apărarea colectivă.

“România a contribuit la creșterea conștientizării aliaților cu privire la situația de securitate din Marea Neagră. Și sunteți acolo în misiunile NATO cu bărbații și femeile voastre în uniformă – în Afganistan, în Kosovo și în Irak – și noi, Danemarca, suntem și noi acolo – lucrând cot la cot cu voi pentru principiile pe care a fost fondată această Alianță – astfel încât să putem continua să trăim în pace în democrații libere și deschise”, a spus Plesner.

Reprezentanta permanentă a Franței la NATO, Muriel Domenach, a evocat rădăcinile prieteniei franco-române, referindu-se la cei 140 de ani relații diplomatice, la legăturile create de francofonie, dar și la sprijinul Parisului pentru aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană. Domenach a făcut trimitere și la foaia de parcurs semnată recent, la Paris, de prim-miniștrii francez și român pentru aprofundarea parteneriatului strategic bilateral.

“Parteneri din cadrul Uniunii Europene și aliați ai NATO, dăm viață împreună valorilor democrației, libertății, respectului legii, pentru care a luptat poporul român și pe care îl sărbătorim și astăzi”, a mai spus ea.

De partea sa, ambssadorul Øystein Bø, reprezentantul permanent al Norvegiei la NATO, a precizat că “deși România și Norvegia nu sunt apropiate din punct de vedere geografic, împărtășim multe dintre aceleași provocări de securitate, fie că le întâmpinăm în regiunea Mării Negre sau în nordul îndepărtat”.

“Polonia și România cooperează foarte strâns în cadrul NATO și nu numai. Împărtășim interese și valori comune în domeniul securității și al politicii externe, ceea ce se reflectă în cooperarea noastră pentru consolidarea poziției de descurajare și apărare a Alianței, în special pe flancul său estic, inclusiv în regiunile Mării Baltice și Mării Negre. Trupele poloneze și române lucrează umăr la umăr în cadrul grupului de luptă al prezenței avansate a NATO din Polonia și al prezenței adaptate în România”, a spus și Tomasz Szatkowski, reprezentantul permanent al Poloniei la NATO.

În mesajul său, reprezentantul permanent al Spaniei la Alianța Nord-Atlantică, Miguel Fernández-Palacios M., a anunțat că, începând din luna februarie, forțele spaniole vor participa cu șase aeronave Eurofighter la misiunile de poliție aeriană ale NATO la Marea Neagră.

Ambasadorul spaniol a evocat și împlinirea a 140 de ani relații diplomatice între Spania și România, precum și contribuția celor peste un milion de cetățeni români care locuiesc în Spania la consolidarea legăturilor economice și culturale dintre cele două țări.

Un mesaj a fost transmis și de ambasadoarea Kay Bailey Hutchison, reprezentantul permanent al SUA la NATO.

În această zi specială, aș dori să urez României o zi națională fericită și să vă felicit pentru 102 ani de unitate! Oamenii din România și Statele Unite au o legătură lungă și strânsă. (…) De când România a aderat la NATO în 2004, ați fost un aliat de încredere și am lucrat împreună la multe provocări globale comune. Am lucrat cot la cot pentru a menține pacea și securitatea internațională. Forțele noastre au slujit curajos împreună în Afganistan, Balcanii de Vest și Irak. Știu că vom continua să ne extindem prietenia și să colaborăm îndeaproape pentru a promova prosperitatea reciprocă și o lume mai sigură. Le urez tuturor românilor o zi bucuroasă de Unire, o sărbătoare cu pace și prosperitate în anul care vine”, a spus ea.

Nu în cele din urmă, ambasadorul Francesco M. Talò, reprezentantul permanent al Italiei la NATO, a făcut recurs la identitatea comună latină provenită din istoria milenară și a tratat cu admirație “mândria” și “rezistența” poporului român de a se elibera în decembrie 1918 și în decembrie 1989 de “din greutățile opresiunii, câștigând libertate și independență pentru generațiile viitoare”.

Reprezentantul permanent al Italiei la Consiliul Nord-Atlantic a mai spus că țara sa este mândră să fie aliat al României și a subliniat că legăturile dintre cele două țări sunt consolidate de cei peste un milion de români care trăiesc în Italia și de cetățenii și companiile italiene care au venit în România.

 

Nu în ultimul rând, președintele Comitetului Militar al NATO, generalul Stuart Peach, a subliniat că încă de la aderarea sa la Alianță, România a fost un aliat puternic și implicat.

 

Ziua Naţională a României și marcarea celor 102 ani de la Marea Unire va fi sărbătorită marţi în ceremonii restrânse, fără public, din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemia de coronavirus, în unele cazuri evenimentele desfăşurându-se exclusiv online. Parada militară tradiţională de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf nu va mai avea loc iar ceremonia va fi restrânsă, fiind invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical. Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa, începând cu ora 11:00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf.

Potrivit MApN, pe timpul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori şi va susţine o alocuţiune.

Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfăşura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Ulterior, de la ora 18:00, președintele Klaus Iohannis va găzdui, la Palatul Cotroceni, o ceremonie de decorare a unor personalități civile din domeniul medical care au contribuit la gestionarea epidemiei de COVID-19, cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

CHINA

Emmanuel Macron îndeamnă la prudență în poziția NATO față de China: NATO este o organizație nord-atlantică, China nu are nimic de-a face cu Atlanticul de Nord

Published

on

© NATO

Corespondență din Bruxelles

Președintele francez Emmanuel Macron a îndemnat la prudență și și-a exprimat precauția față de atenția bruscă pe care NATO o acordă Chinei, la finalul summitului Alianței Nord-Atlantice, care s-a desfășurat la Bruxelles și unde liderii aliați au recunoscut concurența sistemică cu regimurile autoritare prin amenințarea reprezentată de Rusia și prin provocările care pot fi derivate din influența în creștere a Chinei.

NATO este o organizație nord-atlantică, China nu are nimic de-a face cu Atlanticul de Nord“, a declarat Macron, la finalul summitului, potrivit Politico Europe.

Declarația finală a summitului NATO de la Bruxelles, au recunoscut concurența sistemică din partea puterilor autoritare precum China și Rusia, însă abordările diferă, acțiunile agresive al Federației Ruse fiind considerate o amenințare, iar influența în creștere și politicile internaționale ale Chinei fiind privite ca potențiale provocări.

Cu toate acestea, Macron a remarcat că țările NATO păstrează relații non-militare cu China, o țară din afara teatrului nord-atlantic.

Nu ar trebui să fim părtinitori în relația cu China – este mult mai mare decât cea militară. Nu ar trebui să distragem atenția de la numeroasele provocări pe care le avem în cadrul NATO“, a continuat el.

Comunicatul final al summitului a inclus o secțiune robustă despre China – o schimbare semnificativă față de acum câțiva ani, după ce Beijingul a fost inclus pentru prima oară în declarația unui summit aliat, la Londra, în 2019. În document, aliații se referă la ambițiile declarate ale Chinei care reprezintă provocări sistemice, la cooperarea în plan militar cu Rusia, la extinderea arsenalului nuclear, însă liderii salută și oportunitățile de relaționare cu China.

“Ambițiile declarate ale Chinei și comportamentul asertiv al acesteia reprezintă provocări sistemice la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, precum și pentru arii relevante pentru securitatea Alianței. Suntem preocupați de aceste politici coercitive, care sunt în contrast cu valorile fundamentale înscrise în Tratatul de la Washington. China își extinde în mod rapid arsenalul nuclear, prin creșterea numărului de focoase nucleare și a sistemelor sofisticate de lansare, pentru a constitui o „triadă nucleară”. Beijing este lipsit de transparență în implementarea programului de modernizare militară, respectiv a strategiei de fuziune civil-militară, strategie declarată public. De asemenea, cooperează în plan militar cu Rusia, inclusiv prin participarea la exerciții rusești derulate în spațiul euroatlantic. Rămânem îngrijorați de frecventa lipsă de transparență a Chinei și acțiunile sale de dezinformare. Solicităm Chinei să respecte angajamentele internaționale și să acționeze responsabil în sistemul internațional, inclusiv în spațiu, în domeniul cibernetic și maritim, în conformitate cu rolul său de putere majoră, NATO menține un dialog constructiv cu China acolo unde este posibil. În funcție de interesele noastre, salutăm oportunitățile de relaționare cu China în domenii de relevanță pentru Alianță, precum și cu privire la provocări comune, cum ar fi schimbările climatice. Considerăm că schimbul de informații asupra politicilor și activităților acesteia este important pentru creșterea gradului de conștientizare și discutarea potențialelor divergențe. Aliații îndeamnă China să se implice consistent în dialog, precum și în oferirea de măsuri de creștere a încrederii și transparenței privind capabilitățile sale nucleare, respectiv doctrina chineză. Transparența reciprocă și înțelegerea comună vor aduce beneficii atât NATO, cât și Chinei”, se arată în comunicatul final.

Continue Reading

NATO

Angela Merkel a pledat pentru coordonare politică transatlantică la ultimul său summit NATO: Vedem o cooperare foarte bună între Rusia și China

Published

on

© NATO/ Flickr

Corespondență din Bruxelles

Cancelarul german Angela Merkel a subliniat luni, la finalul ultimului său summit NATO, că a devenit “foarte clar” în timpul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic “că Rusia, mai presus de toate, este provocarea majoră” pentru alianța militară și a evocat existența unei legături între Beijing și Moscova.

“China joacă un rol din ce în ce mai important, la fel ca întreaga regiune Indo-Pacific”, a recunoscut ea, dar a precizat că acest lucru se datorează în principal faptului că “Statele Unite (…) sunt, de asemenea, o națiune din Pacific”, într-o poziție aparent similară cu cea a președintelui francez Emmanuel Macron, care s-a arătat prudent și reluctant la ideea ca NATO să adopte o poziție dură privind China.

Cu toate acestea, “nu cred că ar trebui să supraestimăm importanța acestui lucru”, a mai spus Merkel, potrivit Politico Europe, în ceea ce privește concluziile mai dure ale NATO cu privire la China cuprinse în declarația finală a summitului

În comunicatul summitului de la Bruxelles, liderii aliați au recunoscut concurența sistemică din partea puterilor autoritare precum China și Rusia, însă abordările diferă, acțiunile agresive al Federației Ruse fiind considerate o amenințare, iar influența în creștere și politicile internaționale ale Chinei fiind privite ca potențiale provocări.

Vorbind despre provocările pe care le reprezintă China, Merkel a susținut că există o legătură între Beijing și Moscova.

“În ceea ce privește politica externă, vedem o cooperare foarte bună și coordonată între China și Rusia – mă gândesc, de exemplu, la Consiliul de Securitate al ONU și la operațiunile militare comune”, a spus Merkel.

“Bineînțeles, urmărim și acțiunile hibride atât ale Rusiei, cât și ale Chinei, și vedem noi provocări și în acest sens. De aceea este important să ne coordonăm mai mult din punct de vedere politic”, a conchis ea.

Comunicatul final al summitului a inclus o secțiune robustă despre China – o schimbare semnificativă față de acum câțiva ani, după ce Beijingul a fost inclus pentru prima oară în declarația unui summit aliat, la Londra, în 2019. În document, aliații se referă la ambițiile declarate ale Chinei care reprezintă provocări sistemice, la cooperarea în plan militar cu Rusia, la extinderea arsenalului nuclear, însă liderii salută și oportunitățile de relaționare cu China.

“Ambițiile declarate ale Chinei și comportamentul asertiv al acesteia reprezintă provocări sistemice la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, precum și pentru arii relevante pentru securitatea Alianței. Suntem preocupați de aceste politici coercitive, care sunt în contrast cu valorile fundamentale înscrise în Tratatul de la Washington. China își extinde în mod rapid arsenalul nuclear, prin creșterea numărului de focoase nucleare și a sistemelor sofisticate de lansare, pentru a constitui o „triadă nucleară”. Beijing este lipsit de transparență în implementarea programului de modernizare militară, respectiv a strategiei de fuziune civil-militară, strategie declarată public. De asemenea, cooperează în plan militar cu Rusia, inclusiv prin participarea la exerciții rusești derulate în spațiul euroatlantic. Rămânem îngrijorați de frecventa lipsă de transparență a Chinei și acțiunile sale de dezinformare. Solicităm Chinei să respecte angajamentele internaționale și să acționeze responsabil în sistemul internațional, inclusiv în spațiu, în domeniul cibernetic și maritim, în conformitate cu rolul său de putere majoră, NATO menține un dialog constructiv cu China acolo unde este posibil. În funcție de interesele noastre, salutăm oportunitățile de relaționare cu China în domenii de relevanță pentru Alianță, precum și cu privire la provocări comune, cum ar fi schimbările climatice. Considerăm că schimbul de informații asupra politicilor și activităților acesteia este important pentru creșterea gradului de conștientizare și discutarea potențialelor divergențe. Aliații îndeamnă China să se implice consistent în dialog, precum și în oferirea de măsuri de creștere a încrederii și transparenței privind capabilitățile sale nucleare, respectiv doctrina chineză. Transparența reciprocă și înțelegerea comună vor aduce beneficii atât NATO, cât și Chinei”, se arată în comunicatul final.

Continue Reading

NATO

Joe Biden și Recep Tayyip Erdogan, încrezători că relațiile SUA-Turcia vor progresa, după prima lor întâlnire bilaterală la summitul NATO

Published

on

© Turkish Presidency/ Twitter

Corespondență din Bruxelles

Președintele american Joe Biden s-a declarat încrezător că relațiile dintre Statele Unite și Turcia vor progresa după o întâlnire bilaterală pe care a avut-o cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, la finalul summitului NATO de la Bruxelles.

“Tocmai am încheiat o întâlnire cu președintele Erdoğan al Turciei. Am avut o întrevedere pozitivă și productivă, în mare parte una individuală. Am avut discuții detaliate despre cum să procedăm în legătură cu o serie de chestiuni”, a spus Biden, într-o conferință de presă.

Cele două țări ale noastre au agende importante. Echipele noastre vor continua discuțiile și sunt încrezător că vom face progrese reale cu Turcia și Statele Unite.

La rândul său, și preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că a avut o întâlnire ”foarte productivă şi sinceră” cu omologul său american Joe Biden, pe care l-a întâlnit pentru prima dată în marja summitului NATO de la Bruxelles.

”Trebuie să spun că am avut o întrevedre foarte productivă şi sinceră”, a declarat Erdogan într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, adăugând că ”nicio problemă în relaţiile dintre Turcia şi SUA nu este insurmontabilă”, informează Agerpres.

Preşedintele turc a menţionat că în cadrul ”discuţiilor extinse” cu omologul său american au fost abordate aspecte legate de cooperarea pe probleme regionale şi a subliniat anii îndelungaţi de prietenie cu liderul de la Casa Albă, notează Reuters.

El pledase anterior ca Washington-ul și Ankara să își rezolve împreună problemele din trecut. SUA au anulat vânzarea a 100 de avioane F-35 către Ankara după achiziţia de către Turcia a unor rachete S-400 ruseşti în 2019. Erdogan a acuzat Washingtonul că nu şi-a respectat promisiunile privind rachetele alternative Patriot americane.

La summitul NATO, președintele turc a avut întâlniri bilaterale și cu președintele francez Emmanuel Macron și cu prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis, doi lideri cu care a avut raporturi tensionate în ultimii doi ani, îndeosebi pe fondul forajelor din Marea Mediterană, în cazul Greciei, și pe fondul dezacordurilor privind Siria și Libia, zone unde acțiunile Ankarei au fost criticate de Paris.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
INTERNAȚIONAL13 hours ago

Summitul SUA-Rusia: Joe Biden și Vladimir Putin au convenit să înceapă consultări privind securitatea cibernetică și ca ambasadorii celor două țări să revină la post

ROMÂNIA14 hours ago

Klaus Iohannis, vizită de stat la Tallinn: Am invitat Estonia să participe la Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR15 hours ago

Delegația Comitetului European al Regiunilor, pregătită să reprezinte 1 milion de aleși locali și regionali în plenul Conferinței privind viitorul Europei

Daniel Buda15 hours ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să pună capăt diferențelor ”impardonabile” de plăți directe între fermierii din Estul Europei și cei din Vest

Dacian Cioloș16 hours ago

Summitul SUA-Rusia. Dacian Cioloș afirmă că “Vladimir Putin nu ar trebui să aibă nicio îndoială cu privire la forța alianței dintre UE și Statele Unite”

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a discutat cu comisarul european de resort despre reforma asistenței sociale, creșterea gradului de ocupare și formarea forței de muncă calificate

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Comisia Europeană a dat undă verde PNRR-ului Portugaliei de 16,6 miliarde de euro. Începând de luna viitoare, Lisabona ar putea demara investițiile și reformele cu prefinanțarea de 2,2 miliarde de euro

SĂNĂTATE17 hours ago

ARPIM: Industria farmaceutică, un domeniu cheie pentru progresul medical și economia europeană

POLITICĂ17 hours ago

Liderul PMP Cristian Diaconescu salută decizia NATO de a cere Rusiei să-și retragă trupele din Transnistria, susținând integritatea teritorială a Republicii Moldova

COMISIA EUROPEANA17 hours ago

În timpul summitului SUA-Rusia, Comisia Europeană propune o nouă cale în relațiile UE-Rusia pentru a face față “provocării strategice” reprezentate de Moscova

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Summitul SUA-Rusia: Joe Biden și Vladimir Putin au convenit să înceapă consultări privind securitatea cibernetică și ca ambasadorii celor două țări să revină la post

Daniel Buda15 hours ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să pună capăt diferențelor ”impardonabile” de plăți directe între fermierii din Estul Europei și cei din Vest

S&D2 days ago

With Courage. For Europe: Partidul Socialiștilor Europeni organizează pe 26 iunie o nouă conferință la nivel înalt dedicată viitorului Europei

NATO3 days ago

Klaus Iohannis anunță că România și-a îndeplinit obiectivele la Summitul NATO: Prin deciziile luate, securitatea României și a cetățenilor săi este mai bine asigurată

NATO3 days ago

Începe summitul NATO: Ce decizii majore vor lua astăzi Joe Biden, Klaus Iohannis și ceilalți 28 de lideri aliați la un summit crucial pentru viitorul Alianței și securitatea celor 30 de națiuni aliate

Marian-Jean Marinescu6 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE7 days ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

MAREA BRITANIE2 weeks ago

Ambasadorul României la Londra le amintește cetățenilor români din Regatul Unit că se apropie termenul limită de 30 iunie până la care pot solicita statut de rezident

ROMÂNIA2 weeks ago

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Bicicletei: Trebuie să dăm oraşele înapoi oamenilor

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Premierul Florin Cîțu: Strategia noastră fiscal-bugetară, cu revenirea deficitului bugetar sub 3% în 2024, a fost acceptată ca strategie principală de Comisia Europeană

Team2Share

Trending