Connect with us

POLITICĂ

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Klaus Iohannis: Onorarea lor este o datorie fundamentală a statului român

Published

on

Onorarea victimelor Holocaustului este o datorie fundamentală a statului român, dar, mai presus de toate, este un semn clar de normalitate care arată că România noastră a învățat din lecțiile secolului trecut, afirmă președintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis luni cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, potrivit unui comnicat remis CaleaEuropeana.ro.

În mesajul prezentat de consilierul prezidențial Andrei Muraru la ceremonia comemorativă organizată la Memorialul Holocaustului din București, șeful statului subliniază că s-a înrădăcinat deja obiceiul ca statul român să aducă, în fiecare an, în luna octombrie, un pios omagiu tuturor victimelor marii tragedii a secolului trecut — Holocaustul.

klaus iohannis discurs“Cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor, îmi îndrept și în acest an gândul către cei care au pierit în ghetouri și lagăre, secerați de gloanțe, sufocați în trenurile morții sau uciși de condiția mizeră în care au fost aduși. În același timp, îmi exprim compasiunea față de supraviețuitori, față de cei care și-au pierdut rudele — soț, soție, copii, bunici—, dar care au avut forța necesară de a merge mai departe în viață fără însă a uita”, spune Iohannis.

Urmăriți și VIDEO Klaus Iohannis: Sprijin înființarea în România a unui Muzeu al Evreilor și Holocaustului. Voi discuta cu Guvernul să avem un plan concret cât de curând

El arată că anul acesta România a mai făcut un pas extrem de important în ceea ce privește Holocaustul, indicând faptul că au fost puse bazele instituționale pentru înființarea unui Muzeu al Holocaustului și al Istoriei Evreilor la București.

“Sunt convins că autoritățile române vor duce la bun sfârșit acest demers, ceea ce demonstrează că suntem pe deplin hotărâți să devenim lideri regionali în promovarea cunoașterii Holocaustului”, precizează șeful statului.

Iohannis afirmă că muzeul trebuie să fie o instituție serioasă, un veritabil loc al memoriei, un reper în cadrul rețelei europene a muzeelor consacrate istoriei Holocaustului.

“Muzeul trebuie să devină un adevărat spațiu cultural destinat istoriei poporului evreu și istoriei evreilor din perioada celui de-al Doilea Război Mondial”, completează șeful statului.

El își exprimă speranța că viitorul muzeu și Institutul ‘Elie Wiesel’ vor dezvolta în continuare proiecte educaționale de anvergură, ceea ce presupune inclusiv extinderea programelor educaționale pentru funcționari publici, magistrați, oameni politici, diplomați, personalul din structurile de ordine și siguranță publică.

“Datorită tuturor acestor acțiuni concrete suntem apreciați de partenerii noștri ca o societate stabilă, de încredere, capabilă să își accepte trecutul și să combată, pe viitor, orice acțiuni extremiste, discriminatorii, xenofobe, rasiste sau antisemite. Despre toate aceste lucruri am vorbit și voi continua să vorbesc, întrucât ele constituie un angajament al statului român în fața memoriei victimelor Holocaustului”, conchide Iohannis.

Citiți și Klaus Iohannis: Preluarea președinției Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului de către România – o recunoaștere oficială a progreselor în asumarea lecției Holocaustului

România a preluat pe 8 martie 2016, președinția Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA) de la Ungaria, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la sediul Ambasadei României de la Berlin.
 
România exercită această înaltă responsabilitate în perioada martie 2016 – martie 2017, funcţia de preşedinte urmând a fi exercitată de ambasadorul Mihnea Constantinescu din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
 
Deținerea președinției Alianței reflectă angajamentul puternic al României față de asumarea propriului trecut, al onorării memoriei victimelor Holocaustului, combaterii manifestărilor xenofobe și antisemite.
 
Prioritățile președinției române a IHRA sunt: colaborarea cu media și social media pentru promovarea cunoașterii Holocaustului, dar și pentru combaterea negării Holocaustului, antisemitismului, rasismului, extremismului, discriminării și xenofobiei; consolidarea educației în domeniul Holocaustului în statele membre și observatoare ale organizației și promovarea cercetării academice în domeniul Holocaustului. Cele trei priorități ale președinției române susțin obiectivele fundamentale ale IHRA – memorie, educație și cercetare a Holocaustului –  contribuind astfel la soliditatea misiunii organizației.
.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

POLITICĂ

Premierul Nicolae Ciucă: Modificarea proiectului privind pensiile de serviciu, necesară pentru ca România să poată beneficia de banii din PNRR

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă anunţă amendamentele asumate de coaliţie la proiectul de lege privind pensiile de serviciu, aflat în dezbaterea Parlamentului, arătând că modificarea acestuia este necesară pentru ca România să poată beneficia în continuare de banii din PNRR.

“Pensia fiecărui cetăţean trebuie să reflecte importanţa muncii sale de o viaţă şi contribuţia la sistemul public. Modificarea proiectului de lege privind pensiile de serviciu, aflat în dezbaterea Parlamentului, este necesară pentru ca România să poată beneficia în continuare de cele aproape 30 de miliarde de euro din PNRR. Printr-o serie de amendamente pe care coaliţia de guvernare şi le asumă, corectăm aceste inechităţi şi introducem reformele asupra cărora ne-am angajat pentru ca România să beneficieze de fondurile europene disponibile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a scris Ciucă, luni, pe Facebook.

 

El arată că se corelează vârsta standard de pensionare cu sistemul public de pensii pentru a elimina excepţiile.

“Pentru diplomaţi şi personalul auxiliar din instanţele judecătoreşti vârsta standard de pensionare va creşte la 65 de ani. Acelaşi principiu se va aplica personalului militar, în mod etapizat, până în 2035. De asemenea, se majorează eşalonat, până în ianuarie 2034, vechimea minimă în specialitate la 25 de ani pentru mai multe categorii de salariaţi – diplomaţi, funcţionari parlamentari, angajaţii Curţii de Conturi”, arată premierul.

Nicolae Ciucă indică şi faptul că se reduce numărul beneficiarilor pensiilor de serviciu prin excluderea personalului asimilat, respectiv a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, angajaţilor încadraţi pe funcţii de execuţie specific în cadrul misiunilor diplomatice.

El afirmă că veniturile din pensie trebuie să fie proporţionale contribuţiei la sistemul public şi nicio pensie de serviciu nu va depăşi venitul obţinut în perioada de activitate.

“Se propune Parlamentului modificarea bazei de calcul pentru alinierea la sistemul public, începând cu anul viitor. Dacă în prezent erau avute în vedere veniturile din ultimele 12 luni, această perioadă va creşte eşalonat la 300 de luni”, adaugă premierul.

Nicolae Ciucă arată că prin aceste amendamente se reajustează procentul aferent unei baze de calcul de la 80% la 65% pentru toate categoriile de beneficiari.

“Pentru pensiile aflate în plată, se are în vedere aplicarea unui impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi excede aplicării principiului contributivităţii. Sunt prevăzute unele corelări pentru a respecta principiul contributivităţii, esenţial în legea pensiilor publice”, menţionează Ciucă.

Premierul indică faptul că printr-o altă propunere se elimină mecanismul de actualizare a pensiilor magistraţilor odată cu creşterea indemnizaţiilor brute lunare ale judecătorilor şi procurorilor aflaţi în activitate. În plus, el arată că se va iniţia la nivelul Guvernului un proiect de lege privind plafonarea veniturilor din pensie pentru magistraţi, având în vedere că celelalte pensii de serviciu au veniturile plafonate din septembrie 2017. De asemenea, se va reveni cu o iniţiativă privind recalcularea pensiilor magistraţilor, aflate în plată, pentru a elimina inechităţile generate de diferenţele de venituri.

“Aceste amendamente vin în urma discuţiilor purtate de ministrul Muncii la Bruxelles. Alături de Legea Pensiilor şi Legea Salarizării, completăm astfel pachetul de reforme pe care România trebuie să şi-l asume în acest an prin PNRR, oferind sustenabilitate şi echitate sistemului public de salarii şi pensii”, conchide Nicolae Ciucă.

Continue Reading

POLITICĂ

Marcel Ciolacu: Realegerea lui Erdogan oferă garanția dezvoltării Parteneriatului Strategic România – Turcia, în cadrul NATO

Published

on

© Guvernul României

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, afirmă că realegerea în funcţie a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan oferă garanţia dezvoltării în continuare a Parteneriatul strategic dintre România şi Turcia, în cadrul NATO.

“Turcia rămâne unul dintre cei mai importanţi parteneri strategici ai României! Realegerea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan oferă garanţia dezvoltării în continuare a Parteneriatul nostru Strategic, în cadrul NATO”, a transmis Ciolacu pe Facebook.

El afirmă că menţinerea securităţii la Marea Neagră este vitală în actualul context geostrategic tensionat.

“Mai mult, Turcia este unul dintre partenerii comerciali tradiţionali ai României şi mizăm pe stimularea relaţiilor economie şi în viitor. Firmele turceşti prezente în România au o contribuţie importantă, inclusiv în domeniul infrastructurii de transport, componentă esenţială pentru dezvoltarea economiilor noastre”, se mai arată în postare.

Autoritatea electorală turcă l-a declarat duminică, 28 mai, pe Recep Tayyip Erdoğan învingător al alegerilor care îi vor asigura un nou mandat de cinci ani în fruntea Turciei.

Erdogan, care conduce țara de douăzeci de ani, a obținut 52,1% din voturi, a precizat Yener, în timp ce rivalul său, Kemal Kilicdaroglu, a obținut 47,8%, potrivit rezultatelor preliminare.

“Singurul câștigător astăzi este Turcia”, a declarat Recep Tayyip Erdoğan, prim-ministru al Turciei între 2003 și 2014 și președinte din 2014 până în prezent.

Continue Reading

POLITICĂ

Nicolae Ciucă anunță amânarea rotativei guvernamentale: Am convenit să nu-mi depun mandatul până la soluționarea grevei din educație

Published

on

© Guvernul României

Coaliţia de guvernare a convenit ca premierul Nicolae Ciucă să nu-şi depună mandatul până la soluţionarea grevei profesorilor, a anunțat șeful Executivului.

“Am avut discuţii până aseară târziu, ne-am revăzut în această dimineaţă şi am convenit ca până la soluţionarea acestei probleme să nu-mi depun mandatul şi să-mi asum în continuare responsabilitatea de premier”, a anunţat Ciucă, vineri, la Palatul Victoria, într-o declaraţie susţinută alături de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi liderul UDMR, Kelemen Hunor.

 

“Azi, ar fi trebuit să îmi depun mandatul în condiții în care situația se menținea la un anumit echilibru. Ținând cont de faptul că așa cum până acum am găsit soluții, nu am dat înapoi în fața responsabilității, după discuțiile din coaliție am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din educație, să menținem acest dialog ca să găsim soluții pentru problemele îndreptățite ale lor și să facem ca pe baza înțelegerii și rațiunii cu ei să găsim soluții, dar ele nu se pot rezolva printr-o singură decizie. Am alocat sume considerabile, din 2022 până azi au fost alocate educației suplimentar 8 miliarde de lei de la buget. Viitorul țării trebuie să aibă predictibilitate. Toate se fac nu doar prin alocare de resurse, ci prin asigurarea unui cadru cât mai bine așezat și mai complex privind dotarea sistemului de învățământ și specializarea tuturor cadrelor didactice”, a mai adăugat liderul PNL.

 

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA6 hours ago

MAE marchează Ziua Tratatului de la Trianon printr-o expoziție dedicată rolului diplomației române la Conferința de Pace de la Paris 1919-1920

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

UE ”este foarte îngrijorată” de stabilirea unei comisii poloneze de anchetă privind influența rusă, care ”ar putea fi folosită pentru a limita posibilitatea persoanelor de a candida pentru funcții publice”

U.E.10 hours ago

UE dublează flota de stingere a incendiilor rescEU pentru vara anului 2023. România va contribui cu pompieri în Franța, Grecia sau Portugalia

EDUCAȚIE11 hours ago

Klaus Iohannis, consultări cu sindicaliștii: Șeful statului, dispus să garanteze un acord politic între Guvern și sindicate pentru reluarea procesului educațional

U.E.11 hours ago

UE solicită sârbilor și kosovarilor ”să dezamorseze tensiunile imediat şi necondiţionat”

NATO12 hours ago

Miniștrii de externe din NATO se întrunesc la Oslo pentru a găsi un numitor comun privind viitoarea aderare a Ucrainei și succesorul lui Jens Stoltenberg

ROMÂNIA12 hours ago

eMAG a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 7,1 miliarde de lei și cu un profit de 123,7 milioane de lei

U.E.12 hours ago

Banca Națională a Bulgariei: Ne aflăm pe ultima porțiune a drumului către zona euro

U.E.13 hours ago

Germania pune la îndoială capacitatea Ungariei de a exercita președinția Consiliului UE în 2024

SUA13 hours ago

SUA, ”preocupate” de înființarea comisiei poloneze de anchetă privind influența rusă, care ”ar putea fi folosită în mod abuziv pentru a interfera cu alegerile libere și corecte” din toamnă

REPUBLICA MOLDOVA17 hours ago

VIDEO Summitul CPE din R. Moldova: “Ne-am obișnuit să credem că suntem mici și că de noi nu depinde nimic, dar pe 1 iunie, Europa va veni la noi acasă”

NATO6 days ago

“Drumul către summitul de la Vilnius”: Jens Stoltenberg afirmă că aderarea Ucrainei la NATO “în mijlocul unui război nu este pe ordinea de zi”

POLITICĂ6 days ago

Ziua Eroilor. Klaus Iohannis: Prin lupta pentru desăvârșirea unității naționale, înaintașii noștri au acționat decisiv pentru conectarea României la spațiul politic european

ROMÂNIA6 days ago

Nicolae Ciucă a apreciat reiterarea de către președintele federal Steinmeier a sprijinului Berlinului pentru aderarea României la Spațiul Schengen

POLITICĂ7 days ago

Klaus Iohannis cere coaliției ca rotația guvernamentală să se desfășoare “sticlă”: Oamenii trebuie să vadă că nu este vorba de tras sfori. Numai de instabilitate nu avem nevoie

ROMÂNIA7 days ago

Steinmeier l-a asigurat pe Iohannis că Germania se va implica pentru aderarea României la Schengen: Cancelarul Scholz și miniștrii de externe și interne vor aduce argumente Austriei și Olandei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu a înregistrat în Parlamentul European petiția pentru sprijinirea satelor românești și a fermierilor români

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

Adunarea Națională “Moldova Europeană”. Maia Sandu: Calea aleasă de Moldova, calea europeană. Trebuie să aderăm la UE până în 2030

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Dorin Recean: La Chişinău încă nu cad rachete, asta datorită ucrainenilor, dar Republica Moldova este atacată hibrid

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Regiunea Mării Negre are potențialul de a deveni un centru internațional de oportunități prin extinderea și modernizarea surselor de energie

Team2Share

Trending