Adina Vălean

Eurodeputatul Adina Vălean (PNL, PPE), întâlnire cu un grup de studenți de la Universitatea pentru Științe Aplicate din Munchen

Published

on

Adina Vălean, președintă a Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European, s-a întâlnit la Bruxelles cu un grup de studenți de la Universitatea pentru Științe Aplicate din Munchen cu care a discutat despre rolul Uniunii Europene într-o lume aflată în schimbare.

Într-o postare pe contul său de Instagram, Vălean a scris: ”În această dimineață am discutat cu 30 de studenți de la Universitatea pentru Științe Aplicate din Munchen despre UE, piața internațională digitală, comerț și cum văd eu negocierile în cadrul noului Parlament European și relațiile cu China și cu Statele Unite”.

 

Adina Vălean (PNL, PPE) este membru al Parlamentului European încă din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, a ocupat poziția de vicepreședinte al PE în prima parte a acestei legislaturi (2014-2017). Eurodeputatul a fost în perioada 2017-2019 primul român președinte al unei Comisii a Parlamentului European, cea pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară. Adina Vălean, co-lider al delegației române din grupul PPE, a fost aleasă ”Europarlamentarul Anului 2015” la categoria Energie și a fost inclusă de Politico Europe în lista celor mai influenți 40 de membri ai Parlamentului European. 

De asemenea, de curând, Adina Vălean a fost inclusă în topul celor mai influenți eurodeputați pentru activitatea sa din Parlamentul European, fiind al patrulea cel mai influent membru al instituției europene, potrivit unui top al celor mai puternici 100 de eurodeputați realizat de VoteWatch Europe.

Click to comment

Trending

Exit mobile version