INTERNAȚIONAL

Macedonia, decisă să își modifice denumirea statală pentru a pune capăt disputei cu Grecia. Ce nume ar putea avea noua țară europeană

Published

on

După douăzeci și cinci de ani de dispută politico-diplomatică, Macedonia pare hotărâtă să modifice denumirea oficială a statului – Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM) – , într-un demers menit să convingă Grecia să nu se mai opună aderării sale la NATO și la Uniunea Europeană.

După ce Nikola Dimitrov, ministrul de Externe de la Skopje, a declarat în luna iunie că va anunța oficialii NATO și UE de la Bruxelles despre această intenție, noul premier social-democrat macedonean Zoran Zaev și-a manifestat această dorință, în acest sens fiind conceput și un calendar de întâlniri bilaterale, scrie France Press, citat de Digi24 și Agerpres.

“Grecia poate rămâne pe aceeași poziție timp de două secole. Trebuie să găsim o soluție pentru deblocarea procesului de integrare în NATO și UE”, a explicat, sub rezerva anonimatului, un înalt responsabil SDSM, partidul premierului Zaev, conform surselor menționate.

Aceste precizări survin după ce, pe 14 iunie, șeful diplomației macedonene a efectuat o vizită la Atena, iar omologul său elen este așteptat la Skopje la finalul acestei luni.

France Presse notează că Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei ar putea utiliza una din următoarele denumiri: Macedonia de Nord, Noua Macedonie sau Macedonia Vardarska.

Diferendul datează de la proclamarea independenței fostei republici iugoslave Macedonia în 1991, când noul stat a început să-și revendice și istoria Macedoniei antice.

Grecia contestă denumirea oficială a Macedoniei, motivând că numele constituțional al țării vecine implică aspirații teritoriale împotriva regiunii grecești Macedonia. Totodată, Atena invocă și elemente istorice care adâncesc această ambiguitate între Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, regiunea grecească a Macedoniei și regatul antic al Macedoniei, care face parte din Macedonia grecească.

 

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version