COMISIA EUROPEANA

Reuniune de urgență a țărilor UE la Bruxelles: Președinția croată a Consiliului UE a convocat o reuniune extraordinară a miniștrilor de interne după ce Turcia a deschis frontierele cu UE pentru refugiați și migranți

Published

on

© Council of the European Union

Președinția croată a Consiliului Uniunii Europene a decis convocarea unei reuniuni extraordinare a Consiliului Justiție și Afaceri Interne, a anunțat premierul croat Andrej Plenkovic, în cursul unei conferințe comune de presă organizată la granița greco-turcă împreună cu cu omologul grec Kryiakos Mitsotakis și cu liderii instituțiilor Uniunii Europene, Ursula von der Leyen, Charles Michel și David Sassoli.

”L-am adus cu mine pe ministrul de interne, care va prezida mâine o reuniune extraordinară a miniștrilor afacerilor interne din țările UE. Este semnalul clar că acționăm la timp și că vom transmite mesajele corecte, mesaje de sprijin, inclusiv cu echipele rapide care pot fi desfășurate prin contribuția Frontex și a Biroului European de Asistență pentru Azil, despre care Ursula (n.r. – președinta Comisiei Europene) a spus că este deja disponibilă”, a spus Plenkovic.

Premierul croat a precizat, totodată, că țările UE vor transmite și un mesaj către Turcia. ”Buna relație între Turcia și Uniunea Europeană depinde de ambele părți. Vom căuta o soluție politică și diplomatică care va contribui la dezescaladarea”, a mai declarat Andrej Plenkovic.

Situația de la frontierele Greciei și Bulgaria cu Turcia riscă să capete cote dramatice și să se transforme într-o nouă criză a refugiaților, după ce președintele turc Recep Tayyip Erdogan a decis vinerea trecută să deschidă frontierele cu Uniunea Europeană și să lase refugiații și migranți să treacă. Luni, liderul de la Ankara a amenințat Uniunea Europeană cu ”milioane” de migranți care se vor deplasa ”în curând” spre Europa, sugerând că europenii vor primi ”partea lor de povară.

Turcia și-a deschis frontierele în încercarea de a obține mai mult sprijin pentru a obține o încetare a focului în Siria.

Drept răspuns la decizia Ankarei, premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis a anunțat duminică seara că țara sa nu va mai accepa nicio cerere de azil timp de o lună. De asemenea, guvernul a solicitat asistență tehnică din partea agenţiei europene de control al frontierelor Frontex, care a dispus deja desfăşurarea unor întăriri şi ridicarea nivelului său de alertă la graniţa greco-turcă. Aproximativ 13.000 de migranţi şi refugiaţi, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, sunt comasaţi de-a lungul celor 212 km ai frontierei terestre turco-greceşti, aşteptând să intre în Grecia.

Un apel către Turcia au făcut și liderii instituțiilor UE prezenți la frontiera greco-turcă.

Dând și un semnal de solidaritate prin prezența în Grecia, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reluat de altfel mesajul că provocarea cu care se confruntă Grecia în faţa afluxului de refugiaţi este una ”europeană” și a dat asigurări că Atena beneficiază de întregul sprijin al Uniunii Europene. În același timp, șefa executivului european a precizat că, la solicitarea Greciei, a fost lansat Mecanismul de Protecție Civilă al UE.

Pe de altă parte, cancelarul german Angela Merkel și cel austriac, Sebastian Kurz, au criticat puternic atitudinea președintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Merkel a declarat luni că este “inacceptabil” ca Turcia să facă presiuni asupra Uniunii Europene “pe spatele refugiaţilor”, deschizând frontierele sale cu Grecia. Marți, Kurz a acuzat Turcia de ”atac asupra UE” prin organizarea ”deliberată” a exodului refugiaților comasați la granița cu Grecia.

Cu toate acestea, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate a UE, Josep Borrell, și comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, se vor afla la Ankara în următoarele două zile pentru discuții despre situația în provincia Idlib din nord-vestul Siriei și despre consecințele umanitare pentru populația civilă pe teren, precum și despre situația refugiaților sirieni în Turcia.

Click to comment

Trending

Exit mobile version