ROMÂNIA

Boardul FMI va discuta noul acord cu România pe 27 septembrie

Published

on

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional va discuta vineri, 27 septembrie, scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile române privind noul acord stand-by pe o perioadă de doi ani, cu o valoare de circa 2 miliarde de euro.

„Solicităm aşadar aprobarea unui nou Acord Stand-By (ASB) pentru 24 de luni, cu o valoare totală de 1.751,34 milioane DST (aproximativ 2 miliarde de euro, 170 procente din cotă), pe care intenţionăm să îl tratăm ca preventiv. Noul program ASB (stand-by – n.r.) va susţine programul nostru economic cuprizător pentru perioada 2013-2015 de menţinere a politicilor macroeconomice sănătoase şi a stabilităţii sectorului financiar şi de continuare a reformelor structurale într-un context marcat de incertitudini externe semnificative“, se arată în scrisoarea de intenţie transmisă FMI şi aprobată săptămâna trecută de Guvern, citată de Mediafax.

Premierul Victor Ponta a declarat marţi în Parlament că cere parlamentarilor acordul pentru ca Guvernul să încheie cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană un nou acord de tip preventiv, cu o finanţare de 4 miliarde euro aflată la dispoziţie, arătând că speră ca acesta să fie ultimul acord încheiat de România cu FMI.

Surse: Adevarul.ro, Mediafax.ro

Foto: gov.ro

Click to comment

Trending

Exit mobile version