U.E.

Ambasadorul Olandei: Semnificația Zilei Europei, mai mare decât în alți ani. Problemele europene au nevoie de răspunsuri europene

Published

on

Ambasadorul Olandei la București, Stella Ronner Grubacic, a declarat luni că Ziua Europei are, anul acesta, o semnificație mai mare decât în alți ani, având în vedere “provocările serioase” cu care se confruntă Uniunea Europeană, relatează Agerpres.ro.

Semnificația Zilei Europei este chiar mai mare decât a fost până acum de ceva vreme. Sunt de acord, sunt provocări serioase cu care UE se confruntă acum și am vrea să spunem din nou, vorbind în numele Președinției olandeze (a Consiliului UE — n.r.), că problemele europene precum cele cu care ne confruntăm acum au nevoie de răspunsuri europene. Nu putem permite ca țările să acționeze de unele singure, trebuie să venim cu răspunsuri comune. Acest lucru este astăzi mai important decât în alte situații decât până acum. Ne confruntăm nu numai cu criza migrației, ci și cu terorismul în mai multe țări și chiar trebuie să venim cu soluții comune la aceste probleme”, a declarat Grubacic, luni, potrivit sursei citate, la stația de metrou Pipera, unde Olanda a amenajat, de Ziua Europei, un spațiu cu elemente specifice culturii și tradițiilor acestei țări.

Mai multe staţii de metrou găzduiesc astăzi evenimente reprezentative pentru cultura câte unei ţări din Uniunea Europeană, luni, cu ocazia Zilei Europei (9 mai). Acestea sunt programate la Piața Victoriei 1 și 2, Gara de Nord, Crângași, Eroilor, Piața Universității, Piața Unirii 1 și 2, Piața Romană, Titan, Aurel Vlaicu și Pipera.

Evenimentele sunt organizate de Reprezentanța Comisiei Europene în parteneriat cu Metrorex, ambasadele și institutele culturale din 12 țări membre ale Uniunii Europene.

.

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version