INTERNAȚIONAL

Anchetatorul special pentru crime de război în Ucraina cere sprijinul comunității internaționale

Published

on

© European Union 2022/Source - EC Audiovisual

Anchetatorul special pentru crime de război în Ucraina, Ghiunduz Mamedov, a cerut comunității internaționale să sprijine urmărirea penală a oricăror încălcări ale dreptului umanitar internațional în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, informează dpa, preluat de Agerpres.

Potrivit lui Mamedov, sistemele judiciare din alte națiuni pot efectua anchete dacă există motive întemeiate, cum ar fi prezența victimelor conflictului în națiuni precum Germania. De altfel, oficialul a apreciat ca exemplar modul în care justiţia germană a efectuat procedurile pentru crimele comise în războiul din Siria.

„Am documentat circa 500 de cazuri de încălcări ale legislaţiei umanitare internaţionale începând din septembrie anul trecut. Alte instituţii trebuie să participe la anchetă”, a cerut acesta.

Astfel, acesta și-a exprimat speranţa că guvernul de la Berlin „va susţine crearea unei instituţii internaţionale dedicate în întregime anchetării crimelor împotriva Ucrainei”.

Mamedov nu contestă ca partea ucraineană să fie adusă în fața justiției dacă a comis astfel de încălcări, mai informează sursa citată.

Anchetatorul special a fost din 2016 procuror al Ucrainei pentru Crimeea, peninsula anexată de Rusia în 2024 prin încălcarea legilor internaţionale, apoi adjunct al procurorului general al Ucrainei din 2019 până în 2021. În prezent, Mamedov conduce un grup de lucru care strânge dovezi despre încălcări ale legislaţiei umanitare internaţionale şi determină principiile şi regulile pentru cei implicaţi în conflicte armate.

Click to comment

Trending

Exit mobile version