La 23 iunie 2016, cu exact 10 ani în urmă, un referendum foarte strâns a făcut ca puțin peste jumătate dintre britanici să voteze pentru ieșirea din Uniunea Europeană (UE), după ani de campanie în care li s-a spus că Marea Britanie ar fi într-o situație mai bună în afara blocului european.
La un deceniu distanță, promisiunile făcute în timpul campaniei pentru referendum nu s-au materializat în mare măsură. Cercetările sugerează că economia Regatului Unit este mai mică decât ar fi fost în absența Brexitului, migrația este mai ridicată, iar comparativ cu alte state similare, Regatul Unit rămâne în urmă.
Marile agenții internaționale de presă, de la AFP la Al Jazeera, au trecut în revistă situația Regatului Unit la un deceniu de când a devenit prima țară din istorie care a votat în favoarea retragerii din UE.
Ce a fost Brexitul?
Pentru a înțelege Brexitul, trebuie să ne întoarcem cu mult înainte de referendum și să urmărim modul în care a evoluat relația Regatului Unit cu Europa.
În 1973, confruntată cu o creștere economică lentă, Marea Britanie a aderat la Comunitatea Economică Europeană (CEE), un bloc economic și comercial format din șase membri. Potrivit datelor Centrului pentru Cercetare în Politici Economice (CEPR), PIB-ul pe cap de locuitor al Marii Britanii era cu aproape 30% mai mare decât cel al statelor CEE în 1950, însă până în 1973 ajunsese să fie cu aproximativ 10% mai mic.
Scepticismul față de o integrare mai profundă în Europa nu a dispărut niciodată în deceniile care au urmat și nu a fost limitat doar la dreapta politică. Manifestul electoral al Partidului Laburist din 1983 cerea retragerea din CEE, reflectând perspectiva stângii potrivit căreia blocul european reprezenta un obstacol în calea socialismului. Partidul și-a schimbat ulterior poziția după înfrângerea severă suferită la alegerile din acel an.
La începutul anilor 2010, presiunile venite din partea parlamentarilor eurosceptici din propriul Partid Conservator al premierului David Cameron, amplificate de ascensiunea electorală a Partidului Independenței Regatului Unit (UKIP) condus de Nigel Farage, l-au determinat pe Cameron să facă un pariu politic: promisiunea organizării unui referendum privind apartenența la UE dacă va fi reales.
La 23 iunie 2016, referendumul a avut loc, însă rezultatul nu a fost cel anticipat.
Rezultatele au fost următoarele:
- Per total: 51,9% au votat pentru ieșire, 48,1% pentru rămânere;
- Anglia: 53% pentru ieșire;
- Țara Galilor: 53% pentru ieșire;
- Irlanda de Nord: 44% pentru ieșire;
- Scoția: 38% pentru ieșire.
Orașele mici și zonele rurale au votat în general pentru Brexit, în timp ce marile centre urbane au votat pentru rămânerea în UE.
Cine l-a susținut și cine i s-a opus?
Referendumul a împărțit politica britanică aproape în mod egal și a provocat diviziuni vizibile chiar în interiorul cabinetului lui Cameron. Acesta a condus campania pentru rămânerea în UE alături de ministrul de finanțe George Osborne, fiind susținut de majoritatea Partidului Conservator, de Partidul Laburist, Liberal-Democrați și Partidul Național Scoțian.
În tabăra Brexitului s-au aflat figuri conservatoare importante precum Boris Johnson și Michael Gove, ambii membri ai cabinetului. Nigel Farage, al cărui partid a promovat organizarea referendumului, a desfășurat o campanie intensă pentru Brexit și a fondat ulterior Partidul Brexit, devenit Reform UK în 2018.
După victoria taberei Leave, David Cameron și-a dat demisia, iar Theresa May a preluat sarcina implementării Brexitului. Ea nu a reușit însă să obțină aprobarea parlamentară pentru acordul de retragere în 2019. Boris Johnson i-a succedat și a supervizat ieșirea oficială a Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020.
Ce s-a întâmplat cu economia?
În ultimul deceniu, PIB-ul real pe cap de locuitor – valoarea totală a bunurilor și serviciilor produse în Regatul Unit, ajustată cu inflația și raportată la populație – a evoluat mai slab decât cel al celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.
Până în 2025, Regatul Unit se situa cu cinci puncte de indice în urma blocului comunitar, raportat la aceeași bază de referință din 2016. Economiștii estimează o creștere economică medie anuală de numai 1,3% în perioada 2026-2030, reflectând efectele persistente ale barierelor comerciale și ale schimbărilor structurale.
Investițiile companiilor britanice oferă o imagine similară. După referendumul din 2016, firmele din Regatul Unit și-au redus semnificativ investițiile. Unele studii estimează că nivelul investițiilor este cu 12-18% mai mic decât ar fi fost într-un scenariu fără Brexit. Diferența este atribuită în mare măsură anilor de incertitudine politică și de reglementare, care au întârziat deciziile de afaceri.
Potrivit Office for Budget Responsibility, Brexitul a redus productivitatea economiei britanice cu aproximativ 4%.
Ieșirea din UE a însemnat și ieșirea dintr-un sistem în care bunurile circulau liber peste granițe, fără controale, certificate sau întârzieri.
În baza actualului Acord de Comerț și Cooperare dintre UE și Regatul Unit (TCA), companiile britanice care exportă în Europa trebuie să demonstreze originea produselor, să recertifice bunuri deja aprobate în Regatul Unit și să gestioneze documente administrative inexistente înainte de 2021. Exportatorii de produse alimentare trebuie să respecte inspecții fizice la frontieră, iar firmele care gestionează date trebuie să respecte simultan regulile UE și pe cele britanice.
Potrivit HSBC Global Investment Research, numai controalele la frontieră au costat Regatul Unit 4,7 miliarde de lire sterline (5,9 miliarde de dolari) până în 2024. Controalele sanitare pentru comerțul cu produse alimentare costă comercianții aproximativ 54 de milioane de lire sterline (71,5 milioane de dolari) anual. În timp ce companiile mari au reușit să suporte aceste costuri, multe firme mici nu au putut și, în unele cazuri, au încetat complet să mai vândă pe piața UE.
Are Regatul Unit relații comerciale mai bune?
Potrivit Office for Budget Responsibility, comerțul cu Europa este pe cale să fie cu aproximativ 15% mai redus pe termen lung, iar acordurile comerciale încheiate cu state din afara UE nu compensează în mod semnificativ această pierdere.
Ce s-a întâmplat cu valoarea lirei sterline?
La doar câteva ore după ce rezultatul referendumului a devenit clar, lira sterlină s-a depreciat cu peste 10% față de dolar, coborând de la 1,48 dolari la aproximativ 1,32 dolari. La acea vreme, aceasta a reprezentat cea mai mare scădere într-o singură zi din istoria modernă a monedei britanice, atingând niveluri nemaiîntâlnite din 1985.
O liră mai slabă a făcut importurile mai scumpe, contribuind la creșterea prețurilor pentru consumatorii britanici. Cum Regatul Unit are un deficit comercial important – importă mai mult decât exportă – economia sa depinde în mare măsură de investițiile străine. Pe măsură ce barierele comerciale au afectat creșterea economică, atractivitatea acestor investiții a scăzut, menținând presiunea asupra monedei.
Băncile de investiții, nesigure în privința viitoarei relații dintre Regatul Unit și UE, au început să își mute operațiunile în Europa continentală.
La zece ani de la referendum, lira sterlină nu a revenit la nivelurile de dinaintea Brexitului. Deși și-a revenit de la minimele înregistrate, moneda rămâne afectată de schimbările structurale generate de ieșirea din UE.
A scăzut migrația?
Migrația a scăzut, însă nu în modul promis de susținătorii Brexitului. Regatul Unit a recâștigat controlul asupra frontierelor, înlocuind libera circulație a cetățenilor UE cu un sistem de imigrație bazat pe puncte.
Impactul asupra migrației europene a fost semnificativ: până în 2022, balanța migrației nete pe termen lung cu UE a devenit negativă, ceea ce înseamnă că mai mulți cetățeni europeni au părăsit Regatul Unit decât au sosit.
Totuși, reducerea imigrației din UE nu a dus la o scădere a migrației totale. În schimb, numărul sosirilor din afara Uniunii Europene a crescut puternic, împingând migrația netă totală la un nivel record în 2023.
Ulterior, cifrele au început să scadă după introducerea unor reguli mai stricte în 2025.
Ce legi sunt diferite acum?
În perioada în care Regatul Unit era membru al Uniunii Europene, mii de reglementări europene se aplicau automat în legislația britanică. După Brexit, toate cele aproximativ 6.800 de acte legislative au fost preluate în dreptul intern pentru a evita apariția unui vid legislativ.
La un deceniu distanță, doar o treime dintre acestea au fost modificate sau abrogate. Guvernul a adoptat o lege specială accelerată – Retained EU Law (Revocation and Reform) Act – pentru a grăbi procesul de modificare, însă aceasta urmează să expire la 23 iunie 2026. După această dată, orice nouă divergență față de legislația europeană va trebui să urmeze procedurile parlamentare obișnuite, mai lente.
Totuși, ieșirea din UE a permis Marii Britanii să adopte legi pe care nu le-ar fi putut introduce ca stat membru. Printre acestea se numără interzicerea exportului de animale vii pentru sacrificare, recâștigarea controlului asupra apelor teritoriale prin ieșirea din Politica Comună în domeniul Pescuitului și eliminarea TVA pentru produsele sanitare feminine.
Cum s-a schimbat opinia publică despre Brexit? Urmează un Breturn?
În timpul referendumului din 2016, țara era profund divizată. Zece ani mai târziu, opinia publică s-a modificat semnificativ.
Regatul Unit are regrete, dar cele 27 de state membre nu par pregătite să-l primească înapoi prea curând. În ultimele luni, sondajele de opinie au arătat că o majoritate clară a britanicilor sunt acum convinși că ieșirea din UE, prin referendumul din 23 iunie 2016, a fost o greșeală.
Potrivit unui sondaj YouGov realizat în iunie 2026, 57% dintre britanici consideră acum că ieșirea din UE a fost o decizie greșită, comparativ cu 30% care cred că a fost decizia corectă. Un alt sondaj realizat de Ipsos a constatat că 52% dintre britanici consideră că Regatul Unit ar trebui să solicite readmiterea în Uniunea Europeană.
Aproximativ două treimi dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani – mulți dintre ei prea tineri pentru a vota în 2016 – afirmă că ar vota pentru revenirea în UE, comparativ cu puțin peste o treime dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.