Consiliul European a salutat joi, în concluziile summitului său de iarnă, organizarea summitului flancului estic la Helsinki, care a avut loc luni în capitala Finlandei și în care statele membre de frontieră ale Uniunii Europene au convenit să elaboreze un concept comun pentru un program-pilot în domeniul apărării la nivelul UE, axat pe frontiera estică.
În concluziile adoptate la Bruxelles, liderii europeni au condamnat cu “fermitate toate atacurile hibride recente împotriva Uniunii Europene și a statelor sale membre”.
“În lumina intensificării campaniei hibride a Rusiei și Belarusului, Consiliul solicită accelerarea eforturilor pentru consolidarea rezilienței, protejarea infrastructurilor critice și prevenirea, descurajarea și răspunsul la atacurile hibride în întreaga Uniune, utilizând toate politicile și instrumentele relevante, inclusiv prin adoptarea unor măsuri restrictive suplimentare împotriva acestor țări”, au transmis liderii.
Reamintind că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și consecințele sale asupra securității europene și globale, într-un mediu în schimbare, constituie o provocare existențială pentru Uniunea Europeană, Consiliul European a făcut bilanțul progreselor în implementarea concluziilor sale anterioare privind apărarea și securitatea europeană, menite să crească decisiv nivelul de pregătire defensivă al Europei până în 2030, să reducă dependențele strategice și să abordeze lacunele critice de capacitate, inclusiv în domeniul spațial, adoptând o abordare de tip 360°.
În urma prezentării „Planului pentru Pregătirea Apărării Europene 2030”, Consiliul a revizuit lucrările în curs legate de coalițiile de capacitate conduse de statele membre, domeniile prioritare de capacitate și lansarea de proiecte concrete în prima jumătate a anului 2026, inclusiv cu sprijinul instrumentelor SAFE și European Defence Industry Programme (EDIP), precum și activitățile legate de consolidarea Agenției Europene de Apărare.
În context, Consiliul a salutat “inițiativele în acest sens, inclusiv organizarea summitului Flancului Estic la Helsinki, pe 16 decembrie 2025”.
Liderii a opt țări din flancul estic al Uniunii Europene s-au reunit luni în cadrul primului summit de acest gen pentru a discuta despre o cooperare mai strânsă în domeniul securității.
La reuniunea de la Helsinki, Finlanda și Polonia au anunțat că vor conduce împreună o inițiativă planificată a UE, denumită Eastern Flank Watch (Supravegherea flancului estic), pentru a consolida apărarea statelor din prima linie. În capitala finlandeză s-au mai alăturat liderii din Suedia, Estonia, Letonia, Bulgaria, România și Lituania.




