INTERNAȚIONAL

Conversație telefonică Serghei Lavrov-John Kerry privind situaţia din Siria

Published

on

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a spus prin telefon secretarului de Stat american John Kerry că Rusia este pregătită să ia în considerare alte posibilităţi pentru a normaliza situaţia din Alep, relatează agenţia Tass, citată de Agerpres.

Partea rusă a subliniat că este dispusă să ia în considerare alte posibilităţi pentru a normaliza situaţia din Alep alături de partenerii americani.

Drept răspuns la apelul secretarului de stat american de a opri operaţiunea antiteroristă în Alep cu scopul de a face loc unei noi încetări a regimului de ostilităţi militare, Lavrov a spus că rebelii stabiliţi în partea estică a oraşului, aflaţi sub controlul grupării Frontul al-Nusra (Jabhat al-Nusra, în limba arabă), au încălcat armistiţiul.

“Ei împiedică acordarea de ajutor umanitar, ameninţând să atace convoaie ONU”, a adăugat Lavrov. 

“În urmă cu o săptămână, partea rusă a cerut Statelor Unite să îşi respecte angajamentul pe care Washingtonul şi l-a luat încă din luna februarie a acestui an, de a separa opoziţia moderată siriană de unităţile teroriste, însă acest lucru nu a fost făcut în ultimele şapte luni”, a anunţat Ministerul rus de Externe.

“Lavrov a subliniat că Rusia rămâne deschisă dialogului cu Statele Unite privind aspectele-cheie pentru soluţionarea conflictului sirian”, a mai comunicat ministerul.

Oficiali americani au declarat, joi, că Administraţia Barack Obama a început să ia în considerare acţiuni dure, inclusiv opţiuni militare, pe fondul operaţiunilor siriene şi ruse asupra oraşului Alep. Oficialii citaţi au argumentat că eşecul eforturilor diplomatice în Siria nu lasă Administraţiei Barack Obama altă soluţie în afară de căutarea unor alternative, inclusiv folosirea forţei militare.

La rândul său, secretarul de Stat John Kerry a semnalat că Statele Unite ar putea să anunţe Rusia că suspendă contactele diplomatice pe tema Siriei din cauza prăbuşirii armistiţiului convenit în zona oraşului Alep. “Suntem pe punctul de a suspenda discuţiile cu Rusia pe tema Siriei în contextul continuării bombardamentelor”, a afirmat Kerry.

Rusia a transmis că nu este de acord cu un armistiţiu de şapte zile în zona Alep, deoarece o astfel de pauză ar permite regruparea “forţelor teroriste”, o referire inclusiv la insurgenţii susţinuţi de Occident.

Vineri, Serghei Lavrov a declarat că Statele Unite încearcă să protejeze filiala siriană a reţelei teroriste Al-Qaida şi alte grupuri extremiste în cadrul planului care vizează înlăturarea Administraţiei Bashar al-Assad.

 

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version