INTERNAȚIONAL

Coreea de Nord susține că a lansat cu succes o rachetă balistică intercontinentală. Reacția lui Donald Trump

Published

on

Coreea de Nord a lansat marți o rachetă balistică din nordul țării, în apropierea frontierei cu China, a informat statul major al armatei sud-coreene, citat de Yonhap.

Foto: Departamentul de Apărare al SUA/ Agenția pentru Apărare împotriva Rachetelor Balistice

Surse din cadrul Ministerului japonez al Apărării precizează că racheta este posibil să fi aterizat în zona exclusivă economică a Japoniei, a anunţat postul de televiziune japonez NHK, conform Adevărul.

Racheta a fost lansată din nordul țării, din apropierea localității Banghyon din provincia Pyongan de Nord, în jurul orei 4.00 GMT (1.00 ora României). După un zbor de circa 40 de minute, traiectoria de aproximativ 930 de kilometri s-a încheiat în Marea Japoniei, în zona economică exclusivă niponă, transmit agențiile de presă internaționale, potrivit Agerpres.

Președintele sud-coreean Moon Jae-in a convocat de urgență Consiliul Național de Securitate de la Seul. Și în Japonia a fost convocat Consiliul Național de Securitate, iar premierul Shinzo Abe a declarat presei că incidentul “arată clar că amenințarea (din partea Coreei de Nord) crește”.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a reacționat pe Twitter după ce Coreea de Nord a lansat, marți, încă o rachetă balistică.

“Coreea de Nord tocmai a lansat încă o rachetă. Omul ăsta n-are altceva mai bun de făcut cu viața lui? E greu de crezut că Coreea de Sud…..” “…..și Japonia vor mai tolera asta multă vreme. Poate China va face o mișcare grea împotriva Coreei de Nord și va pune capăt o dată pentru totdeauna acestei inepții”, a scris președintele în două postări succesive pe Twitter. 

Cele mai recente lansări de rachete din Coreea de Nord au avut loc la începutul lui iunie. Obiectivul Phenianului este dezvoltarea unei rachete cu încărcătură nucleară, cu rază lungă de acțiune, care să poată lovi teritoriul continental al Statelor Unite.

 

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version