ROMÂNIA

Dacian Cioloș, întrevedere cu premierul polonez la Gura Humorului: România și Polonia beneficiază de toate premisele necesare colaborării și a întăririi relațiilor bilaterale

Published

on

Premierul Dacian Cioloș a avut o întrevedere la  Gura Humorului cu omologul său din Polonia, Beata Szydlo, în cadrul căreia a declarat că relațiile bilaterale dintre România și Polonia sunt foarte intense și există toate premisele pentru întărirea lor și pentru coordonarea punctelor de vedere pe problematica europeană.

„Suntem într-o perioadă în care relațiile bilaterale între Polonia și România sunt foarte intense și cred că avem toate premisele să putem să lucrăm împreună, atât pentru a întări schimburile dintre noi, dintre România și Polonia, dar și pentru a ne coordona punctele de vedere pe problematica europeană. Cu Polonia, dincolo de relațiile istorice pe care le avem, avem șansa să avem în România o comunitate de polonezi pe care o vedem ca o punte de legătură între țările noastre”, a spus premierul Cioloș, la începutul convorbirilor în plenul delegațiilor română și poloneză, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului României.

Premierul Cioloș se află sâmbătă în județul Suceava, cu ocazia vizitei de lucru pe care Beata Szydlo o efectuează în România.

Din delegația care îl însoțește pe premierul român fac parte șeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoș Tudorache, și secretarul de stat pentru afaceri europene în Cancelaria premierului, Cristian Bădescu.

Click to comment

Trending

Exit mobile version