de Lucian Mircescu, Manager Afaceri Instituționale PPC România
A circulat zilele acestea o statistică a Eurostat care arată cum prețurile la electricitate în România raportate la puterea de cumpărare sunt cele mai mari din UE.
Simt nevoia să adaug și un al doilea grafic care arată costul energiei în formă brută și care ne coboară pe locul 8, în jurul mediei UE. Tot nu este grozav, dar vreau să indic doar că situația economică relativ precară a României atârnă greu și deci face să simțim factura la curent mai dur decât în alte state.
În acest context, să explorăm factorii care contribuie la prețuri ridicate la electricitate din România.
Principalele motive:
1. Nu avem suficiente capacități interne de producție.
Istoric, România avea multe termocentrale pe cărbune și gaze naturale, care s-au închis și care nu au mai fost înlocuite cu capacități noi într-un ritm care să compenseze închiderea lor. Din cauza ezitării autorităților privind crearea unui cadru legislativ stimulativ, investițiile au fost rare, abia de la începutul acestei decade au început să se intensifice (respectiv un puseu în jurul lui 2012-14).
Cu o ofertă foarte scăzută relativ la cerere, alt rezultat decât al prețurilor ridicate nu există. Mai puțin taxele sau certificatele de emisii de carbon (al căror cost este și el în media europeană), ci lipsa producției interne este principalul responsabil pentru facturile mari la electricitate. Ce se întâmplă zilele acestea cu oprirea centralei nucleare de la Cernavodă este ilustrativ pentru o piață cu deficit de ofertă.
Comparativ, în ultimii 10 ani Spania a mizat insistent pe scoaterea treptată a cărbunelui și gazului natural din mix-ul național și sprijinirea constantă a investițiilor în capacități regenerabile de producție în special, ajungând acum în punctul în care acestea produc ~50% din energia țării. Spania este acum un magnet pentru investitori în economie, atrași fiind (desigur, nu exclusiv) de unele dintre cele mai mici prețuri la energie din UE.
2. Nu avem suficiente capacități de stocare.
Cu prosumatori și instalații comerciale mari, România trece în prezent de 10GW instalați de capacități fotovoltaice și eoliene. Dar aici vorbim de producție intermitentă, care deci variază în funcție de vremea de afară. Aici ajută stocarea pe baterii care au meritul de a se instala foarte rapid (6-12 luni pentru instalații mari), de 3-4 ori mai ieftin azi decât acum 10 ani și care oferă flexibilitate sistemului (adică preiau energie atunci când este ieftină și o injectează înapoi în rețea când este cerere, iar fotovoltaicele de exemplu nu mai pot produce).
Problema este că acum bateriile în România (și nu numai) sunt mai degrabă rare (~600MW). Avem ținte naționale (în PNIESC), care ajung la 1200MW până în 2030, și 2500MW până în 2035. Atingerea lor este realistă având în vedere mișcările din teren, dar nivelul de ambiție ar trebui poate modificat pentru a le atinge nu doar mai repede, dar și pentru a viza capacități mai mari.
3. Prețul ridicat al gazelor naturale îl împinge și pe acela al electricității
Prețul global al gazelor naturale în lumea calmă de dinainte de 2020 gravita undeva la 20 EUR/MWh(chiar și mai jos). Apoi au venit pe rând Covid, războiul Rusiei împotriva Ucrainei, iar acum conflictul din Iran, care au destabilizat piața complet. Practic în ultimii 6 ani UE a ajuns sa experimenteze perioade prelungite de prețuri de la 40 până la chiar 200 EUR/MWh în vârfuri de criză. În perioadele de relativă stabilitate ele au ajuns la 30-40 EUR/MWh și slabe șanse să mai coboare vreodată sub aceste niveluri. În schimb există o probabilitate mult mai mare să le depășească ocazional, pentru că volatilitatea este în natura comercială a acestui produs.
Multă electricitate în Europa (inclusiv România) se produce prin arderea de gaze naturale, astfel că pe fondul lipsei de regenerabile ieftine, gazul dă frecvent prețul final la electricitate. Deci cu cât avem mai multe intervale orare în care se produce electricitate din arderea de gaze naturale, cu atât ne menținem prețul final ridicat. Cu hidro, eolian, fotovoltaic, nuclear și ceva baterii, prețurile ar fi mult mai jos.
Totodată gazul scos din Marea Neagră reprezintă o cantitate prea mică (practic ar acoperi cererea României de două ori, o țară europeană de dimensiuni medii) pentru a duce tangibil prețul pieței europene jos. Nu mai vorbim că extragerea sa ar trebui să țină doar 20 de ani, adică destul de puțin timp.
4. Pentru că UE stă prost la rețele de transport și interconectări, iar importurile sunt dezirabile în ciuda reputației lor proaste
Regiunea noastră (Ungaria, România, Bulgaria și într-o oarecare măsură Grecia) este legată inadecvat de restul Europei, care la rândul ei nu funcționează ca o piață unică veritabilă, interconectările între țări și rețelele de transport în general nefiind suficient de dezvoltate.
Iar a avea acces facil la importuri este crucial. Asta pentru că idealul independenței energetice (adică să îți acoperi 100% din nevoi din producție proprie) este o afacere extrem de costisitoare. Ea cere ca 10-15% din capacitățile unei țări să fie ținute doar pentru a acoperi 4-5-6 ore de vârf dimineața și seara, iar în restul zilei să stea. Este ceva profund ineficient și scump.
În schimb, dacă UE ar fi bine mai bine legată, cu toții am putea profita de georgrafia sa vasta și deci de momentele când anumite regiuni produc masiv, în timp ce altele au cerere foarte ridicată. Diferențele de fus orar ajută și ele într-o oarecare măsură pentru că tiparele diferențiate de consum ajută la distribuirea mai uniformă a energiei.
Acum, rețelele de transport europene, împreună cu punctele de interconectare ale regiunii noastre pot ajunge să fie destul de des congestionate. Deci importăm puțin, la momente în care cererea e mare, iar asta rezultă frecvent în achiziții scumpe de energie pentru furnizori transferate în facturile finale ale clienților.
5. Consumăm electricitate desincronizați de semnalele de preț ale pieței
Poate cel mai abstract punct din cele 5 se referă la faptul că în România avem o serie de inadecvări de reglementare, care conduc în practică la promovarea unui model de consum care ne scumpește electricitatea.
De exemplu cea mai ieftină electricitate, (tinzând uneori și către 0 lei sau chiar și sub) o găsim noaptea, în weekend și la amiază în sezonul cald. Furnizorii nu vor veni cu oferte care să stimuleze clienții să își mute consumul în aceste intervale orare ieftine, dacă aceștia nu au contoare inteligente, iar în România avem relativ puține. Cât timp ANRE nu va aproba distribuitorilor planuri de investiții mai generoase, rețelele din România nu vor stimula apariția de servicii sofisticate precum în exemplul banal de mai sus.
Vehicle to grid, vehicle to home, servicii de agregare în centrale virtuale, optimizări behind the meter, demand response (consum flexibil) sunt câteva din serviciile sofisticate, care au nevoie de rețele la standarde digitale înalte și care în România NU sunt încurajate să apară din pricina unei politici conservatoare a ANRE de a stimula investițiile în rețele.
Un alt exemplu ține de legislația care obligă sistemul să preia energia prosumatorilor la un preț care nu are legătură cu realitățile comerciale ale pieței și să suporte costul tehnic al integrării producției lor intermitente în rețea. Iar prin sistem se înțelege, în ultimă instanță, ceilalți consumatori, care preiau aceste costuri în factura lunară, generând astfel și o problemă de echitate socială.
Fără ca prosumatorii să își piardă beneficiile, mult mai avantajos pentru sistem ar fi ca reglementarea să faciliteze integrarea lor în comunități energetice sau preluarea producției de către furnizori de servicii de agregare. Ambii sunt participanți eficienți la piață, care tranzacționează energie atunci când dinamica pieței face ca asta să fie avantajos, nu indiferent de condițiile comerciale ale momentului.
În același registru mai putem vorbi și despre aproape 4 ani în care schema de plafonare a prețurilor a anulat complet interesul consumatorului pentru prețul real al energiei și deci pentru valoarea economisirii. Sau despre design-ul tarifelor de rețea care sunt volumetrice, ignoră costul menținerii unei rezerve de capacitate de rețea, respectiv nu ia în considerare momentele de vârf de consum.
România operează deci încă predominant într-un model de consum electric rigid, în care majoritatea consumatorilor finali nu sunt expuși semnalelor temporale reale de preț, ceea ce limitează flexibilitatea cererii și crește în ansamblu valoarea facturii finale.
Ce e de făcut – abordarea UE
Uniunea Europeană a înțeles deja că problema prețurilor mari la energie nu se rezolvă prin intervenții administrative permanente sau prin iluzia autosuficienței energetice, ci prin investiții structurale și reguli de piață inteligente.
Planuri precum REPowerEU, reforma designului pieței de electricitate și noile obiective de interconectare pornesc exact de la aceste vulnerabilități: prea puțină producție ieftină internă, dependență excesivă de gaz, rețele insuficient dezvoltate și o flexibilitate foarte redusă a consumului. Soluția propusă de UE este accelerarea investițiilor în regenerabile, nuclear, stocare și rețele moderne, astfel încât electricitatea ieftină să nu mai fie excepția, ci regula.
În paralel, Bruxelles-ul împinge statele membre către digitalizarea rețelelor și introducerea unor mecanisme care recompensează consumul flexibil: contoare inteligente, tarife dinamice, demandresponse, agregatori, comunități energetice și integrarea vehiculelor electrice în sistem. Practic, consumatorul nu mai trebuie tratat doar ca plătitor de factură, ci ca participant activ la echilibrul pieței.
Pentru România, miza reală nu este să „controleze” prețurile, ci să reducă structural motivele pentru care acestea sunt mari. Cu cât amânăm investițiile și modernizarea regulilor, cu atât plătim mai mult pentru un sistem vechi și ineficient. Energia ieftină nu vine din excepții și plafonări, ci dintr-o piață funcțională, conectată și suficient de modernă încât să valorifice avantajele pe care deja le avem.