Directorul general al ICI București a fost premiat în cadrul evenimentului dedicat Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor și Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale

Adrian-Victor Vevera, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, a primit „Diploma de Încredere” vineri, 13 martie 2026, în cadrul evenimentului organizat de InfoCons Protecția Consumatorilor cu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor și Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale.

Potrivit unui comunicat al institutului, această distincție a fost acordată pentru calitatea de Partener de Încredere în programele derulate de InfoCons pe parcursul celor 23 de ani de activitate, subliniind și întărind colaborarea dintre cele două entități. Prin aceste inițiative, au fost create soluții care să asigure consumatorilor naționali și internaționali un mediu mai sigur și transparent.

ICI București dă drept exemplu concret proiectul Enkivers, lansat în parteneriat de ICI București și InfoCons, primul „seif digital” european universal. Enkivers este soluția dedicată protecției legale și tehnologice a ideilor, proiectelor vizuale și documentelor cu valoare creativă sau instituțională. Conceput pentru a oferi certitudine și control, sistemul asigură certificare de dată verificabilă prin mecanisme de tip timestamp, securitate criptografică avansată, stocare și gestionare eficientă a documentelor, precum și acces controlat și interoperabilitate.

Mai mult decât o platformă de arhivare, Enkivers devine un instrument de încredere pentru organizațiile care au nevoie să își protejeze conceptele, să își consolideze drepturile și să susțină credibilitatea colaborărilor lor.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare