INTERNAȚIONAL

Donald Trump a semnat primul decret, împotriva legii “Obamacare”

Published

on

Preşedintele Donald Trump a semnat vineri seara un ordin executiv, ”pentru a uşura povara Obamacare pe măsură ce ne îndreptăm către abrogarea şi înlocuirea” acestei legi în domeniul asigurărilor de sănătate, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Sean Spicer, potrivit presei americane.

Acest ordin executiv nu modifică legea, însă poate avea un impact semnificativ, notează CNN, întrucât prevede că agențiile pot “să renunțe, să amâne, să acorde scutiri sau să întârzie punerea în aplicare a oricărei dispoziții sau a unei cerințe” a Obamacare, care impune o sarcină “, în măsura maximă permisă de lege.”

De asemenea, Donald Trump a semnat decretele de numire a generalului de marină în rezervă James Mattis în funcția de șef al Pentagonului și a lui John Kelly la conducerea Departamentului pentru Securitate Internă, ambii confirmați vineri de Senat, scrie Reuters.

În timpul campaniei electorale, Donald Trump le-a promis suținătorilor că, dacă va fi ales președinte, va aborga această lege și că alternativa sa va fi ”una grozavă”.

Un prim pas pentru abrogarea programului de asigurare medicală promovat de preşedintele Barack Obama a avut loc la mijlocul lunii ianuarie, când Senatul american a votat o rezoluţie prin care le cere comisiilor de resort ale Congresului să pună la punct legislaţia necesară pentru abrogare.

“Dacă pune la punct un proiect despre care poate demonstra că e superior îmbunătățirilor făcute de noi sistemului de sănătate publică, un proiect de care pot beneficia mai mulți oameni și care presupune costuri mai mici, îl voi susține public“, a declarat Obama în discursul de rămas-bun susținut la Chicago. 

Legislaţia pentru extinderea accesului la sănătate (Affordable Care Act), numită și Obamacare, a fost introdusă în 2010 şi a însemnat mărirea contribuţiilor la asigurările de sănătate pentru contribuabili. Sumele astfel obţinute finanţează accesul la servicii de sănătate al americanilor care nu plătesc contribuţii.

Numărul americanilor care au asigurare medicală a crescut cu 20 de milioane, urmare a acestei reforme.

„Legea pe care o semnez va declanşa reforme pentru care generaţii întregi de americani au luptat”, a spus președintele SUA în martie 2010, când semna reforma în Sănătate.

 

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version