Fostul director al CIA David Petraeus afirmă că o victorie a Ucrainei în faţa Rusiei ar presupune recâştigarea teritoriilor pierdute începând cu anul 2014, iar acest lucru depinde în primul rând de ajutorul oferit de Statele Unite.
David Petraeus şi-a lansat, miercuri, la Universitatea Naţională de Apărare Carol I, volumul “Conflict, evoluţia războiului din 1945 până la Ucraina”, la care este coautor împreună cu Andrew Roberts. Lansarea de carte a fost organizată de think tank-ul românesc New Strategy Center, care organizează joi și vineri, la București, cea de-a 8-a ediție a Black Sea and Balkans Security Forum.
În acest context, fostul director al CIA a făcut o scurtă analiză a războiului modern.
În privinţa războiului din Ucraina şi ce anume înseamnă victoria în acest conflict, generalul american este de părere că ea presupune recâştigarea de către ucraineni a controlului asupra tuturor teritoriilor deţinute de acest stat înainte de 2014, relatează Agerpres.
“O întrebare şi mai mare: Este asta posibil? Cred că singurul răspuns ar fi că … depinde. Depinde în primul rând de continuarea sprijinului din partea SUA. Dar depinde şi de rezolvarea de către Ucraina a unui lucru foarte dificil, media de vârstă a ostaşilor săi, care este acum în jur de 40 de ani. (…) Mai depinde şi de faptul dacă statele vestice cad de acord să dea Ucrainei cele 300 de miliarde de dolari din fondurile ruse îngheţate în ţările occidentale. Şi asta este absolut vital. Eu cred (…) că este legal , a punctat David Petraeus.




