Eurodeputatul Gabriela Firea a anunțat astăzi, 25 octombrie, că va continua să își exercite mandatul de membru al Parlamentului European, obținut în urma alegerilor europene din 2024, și că își va oferi sprijinul deplin candidatului Partidului Social Democrat la Primăria Capitalei.
„Ori de câte ori am început un proiect – privat sau public, l-am dus până la capăt, oricât de greu mi-a fost sau câte provocări au apărut pe parcurs. Merg pe aceeași linie şi acum: doresc să-mi continui mandatul de europarlamentar, obținut în urma votului și încrederii românilor, chiar dacă pentru o mamă cu doi copii școlari naveta la Strasbourg şi Bruxelles nu este simplă. (…) Mă preocupă şi vreau să-mi aduc contribuția la proiectele europene care vizează o viață mai bună pentru România, pentru copii, familii, femei, tineri, seniori, fermieri, antreprenori etc.”, a transmis deputatul european într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
Fostul primar general al Capitalei a precizat își dorește ca Bucureștiul să devină un oraș european, condus de un edil care continue proiectele importante începute în trecut și să lanseze investiții noi, esențiale pentru locuitori.
„Am speranța că vom avea un primar general care să nu mai creadă că viața începe cu el şi să continue toate investițiile foştilor edili, în paralel cu lansarea unora noi, absolut necesare. În administrație, continuitatea nu este un moft, pentru că proiectele, investițiile, sunt clădite pe așteptările, timpul și banii cetățenilor. Iar să îi respecți pe cetățeni este prima obligație a oricărui om politic”, a mai punctat Gabriela Firea.
Aceasta a confirmat totodată că va acorda „susținere totală colegiului social-democrat care urmează să își depună candidatura la Primăria Capitalei, reafirmându-și angajamentul față de echipa PSD și de alegătorii partidului: „Sunt şi voi rămâne devotată echipei noastre social democrate și, în special, oamenilor care ne acordă încrederea”, a conchis eurodeputatul social-democrat.




