ROMÂNIA

Guvernul a aprobat proiectul de lege care propune ratificarea Pactului Fiscal UE de către Parlament

Published

on

Guvernul a aprobat proiectul de lege prin care propune Parlamentului român ratificarea Pactului Fiscal european, semnat de preşedintele Traian Băsescu în numele României, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Tratatul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2013, după ce va fi fost ratificat de cel puţin 12 state contractante din zona euro sau în prima zi a lunii următoare ratificării de către cel de-al 12-lea stat membru al zonei euro, aplicându-se data care intervine mai întâi.

Tratatul prevede obligaţia de a menţine un deficit structural ce nu poate depăşi obiectivul naţional pe termenmediu, stabilit pentru fiecare stat membru în parte, cu o limită inferioară de 0,5% din PIB, la preţurile pieţei. În cazul în care nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60% din PIB şi nu există riscuri privind sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice, deficitul structural poate să ajungă la circa 1% din PIB.

Deficitul bugetar ciclic maxim plus cel structural trebuie să se încadreze în limita de 3% din PIB.

În cazul în care se înregistrează abateri faţă de aceste nivele, se va declanşa automat un mecanism de corecţie, ce trebuie introdus în legislaţia naţională de fiecare stat membru, la fel ca şi aşa-zisa “regulă de aur”, privind limitarea deficitului structural. Dacă un stat membru nu transpune aceste două prevederi în legislaţia naţională, poate fi sesizată Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Sursa articol: Mediafax.ro
Sursa foto:  strongeurope.org

Click to comment

Trending

Exit mobile version