Împăratul Japoniei, Naruhito, a transmis un mesaj oficial de felicitare președintelui Nicușor Dan cu ocazia Zilei Naționale sărbătorite pe 1 Decembrie. În scrisoarea sa, suveranul nipon adresează urări cordiale șefului statului român și poporului român.
„Cu ocazia Zilei Naționale a României, am deosebita plăcere de a vă transmite, Excelența Voastră, felicitările mele călduroase și cele mai sincere urări de fericire, precum și de prosperitate pentru poporul țării dumneavoastră”, se arată în mesajul împăratului Japoniei, transmis prin canale diplomatice de Ambasada Japoniei în România.
Scrisoarea, scurtă și solemnă, reflectă tradiția diplomatică a Casei Imperiale Japoneze și vine în contextul relațiilor bilaterale tot mai consolidate dintre România și Japonia, inclusiv prin Parteneriatul Strategic lansat în 2023.
Prin mesajul său, suveranul japonez se alătură liderilor internaționali care au felicitat România cu ocazia Zilei Naționale, respectiv președinților Statelor Unite, Franței, Republicii Moldova și Ucrainei și regelui britanic Charles al III-lea.
Ziua Naţională a României este sărbătorită, în fiecare an, la 1 Decembrie, dată la care în anul 1918 Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat rezoluţia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Această zi este sărbătorită de români începând cu anul 1990.




