POLITICĂ

Iohannis îi cere, din nou, demisia lui Ponta. „Este soluţia cea mai simplă. Imaginea României are foarte mult de suferit”

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut din nou demisia premierului Ponta după ce acesta a fost trimis în judecată în dosarul ”Rovinari – Turceni”, în care este acuzat de spălare de bani, complicitate la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri. Şeful statului a spus că imaginea României are de suferit şi că ”cei care pot veni cu soluţii să vină cu soluţii”, referindu-se la premier, Guvern şi PSD.

”În timpul CSAT pe media a apărut o ştire pe care vreau o comentez doar foarte pe scurt, mă refer la trimiterea în judecată a primului ministru, în dosarul în care este acuzat de anumite fapte penale. Situaţia este din ce în ce mai problematică pentru primul ministru, pentru Guvern şi pentru PSD, dar trebuie să recunoaştem că imaginea României are foarte mult de suferit de pe urma acestei chestiuni. Sper să se analizeze situaţia cu toată răspunderea şi cei care pot veni cu soluţii să vină cu soluţii. Soluţia ar fi cu siguranţă, cea mai simplă, cea pe care am propus-o şi în iunie” a declarat șeful statului, într-o declarație de presă susținută după CSAT,potrivit Gandul.

 

.

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version