EDITORIALE
Iulian Chifu: Fuga lui Putin după Arma Supremă, care să îngenuncheze lumea în fața voinței sale
Published
2 months agoon
By
REDACTIAde Iulian Chifu*
De săptămâna trecută, lumea a devenit mai periculoasă decât a fost vreodată de la distrugerea reciproc asigurată în timpul Războiului Rece. Lansarea unei rachete hipersonice inerte cu rază medie, dar provenind dintr-o rachetă transcontinentală, joi, 21 noiembrie de către Rusia în orașul Dnipro și declarația de presă a lui Vladimir Putin ce i-a urmat au arătat foarte clar că Rusia dorește să transmită publicului occidental că se apropie de a obține și caută în continuare Arma Supremă, cea care ar îngenunchia lumea pentru un răstimp suficient pentru a-i permite să-și impună voința și capitularea Ucrainei. Datele concrete despre rachetă sunt contradictorii și subliniază în cel mai mare grad acțiunea de propagandă și descurajare încercată de către Kremlin. Totuși acțiunea este cu atât mai îngrijorătoare cu cât Putin, cu spatele la perete, nu mai are multe elemente rămase pentru a fi credibil ci doar o lovitură nucleară propriu-zisă.
Escaladare și amenințare credibilă
Rusia a lansat atacul din Dnipro pentru a da un semnal, și nu pentru a realiza distrugeri majore. Racheta experimentală nu constituie un eveniment care schimbă teribil situația de pe teren. Rusia a mai atacat Ucraina cu rachete care pot transporta arme nucleare precum “Kinzhal,” “Zircon,” X-55 și X-101, acum cu o rachetă balistică. Amenințarea este relevantă, mesajul public important, dar pe fond, nu e vorba despre o schimbare calitativă majoră. Aceste acțiuni de natură tactică au drept obiectiv să agite mass media și publicul, să stârnească dubii, să genereze frică.
Pentru ca să reprezinte o amenințare credibilă relevantă, ar trebui să existe sute de asemenea rachete în producție, or există doar câteva, o duzină, în testare. Apoi pentru a construi și lansa o asemenea rachetă balistică ne-nucleară, cu configurație hipersonică, așa cum a pretins Putin, este o întreprindere extrem de costisitoare și o asemenea rachetă costă mai mult decât distrugerile pe care le poate produce, deci eficacitatea și eficiența sa sunt foarte reduse, chiar dacă face mare gălăgie și este de impact mediatic, adică satisface nevoia lui Putin de război informațional. Putin utilizează orice tactică pentru a reduce implicarea occidentală în susținerea Ucrainei, prin exerciții militare vizibile, retragerea din tratate și adoptarea legislației agresive precum decretul privind strategia nucleară, desfășurarea de rachete nucleare tactice în Belarus – fără să fi fost confirmată vreodată în mod independent această pretenție – sau, iată, tirul cu Oreshnik.
Vladimir Putin a anunțat că va mai utiliza acest tip de rachetă în condiții de luptă, cu pretenția că nu poate fi interceptată și că ar fi răspunsul Rusiei la utilizarea rachetelor americane și britanice de către Ucraina pe teritoriul său, pentru prima oară. În intervenția sa televizată, a vizat cu precădere să menționeze caracteristici tehnice – greu de verificat și comparabile cu exagerările făcute anterior – dar care subliniază acest apetit de a căuta Arma Supremă, o caracteristică a liderilor autoritari care doresc să-și impună voința și nicidecum să negocieze, care utilizează războiul ca instrument pentru a-și atinge obiectivele de politică externă și nivele de ambiție excesive.
Reacțiile nu au întârziat și marchează câteva direcții. Președintele Volodimir Zelenski a cerut un “răspuns serios” pentru ca Putin “să simtă consecințele acțiunilor sale”, dorind să obțină rachete anti-aeriene americane Terminal High Altitude Area Defense (THAAD), pentru a-și crește apărarea anti-balistică. Premierul polonez Donald Tusk vorbește despre intrarea războiului într-o fază decisivă, mult mai riscantă, în drumul spre un conflict global. Premierul Ungariei, Viktor Orban, a avertizat că lumea să fie atentă și să acorde adevărata greutate acestui tir, pentru că politicile Rusiei sunt bazate în primul rând pe puterea militară. Iar Președintele ucrainean a criticat China și Sudul Global care reacționează invariabil prin apeluri la calm și solicitări spre exercitarea reținerii de către ambele părți chiar și în asemenea momente.
Amenințarea Oreshnik. Variantele posibile ale rachetei
Specificațiile tehnice au fost, așa cum am arătat mai sus, principalele elemente ale mesajului lui Putin după atac. Dar elementele și modul de realizare au stârnit controverse multiple în rândul numeroșilor experți care s-au pronunțat în această privință. Astfel, punctele de convergență sunt doar că avem de a face cu o rachetă nouă, cel mai probabil hipersonică – cel puțin în înțelegerea conceptului de către Rusia, ne-nucleară dar cu posibilități nucleare, care a livrat mai multe focoase. Putin a pretins că a zburat cu 3km/s, și că apărarea anti-rachetă occidentală ar fi inutilă împotriva unei asemenea arme. SUA și NATO a vorbit despre un dispozitiv cu rază medie de acțiune, experimental, diminuându-i relevanța dar subliniind o adâncire a faliei între Moscova și Occident cu această ocazie.
Și Ucraina a prezentat propria evaluare despre rachetă, care ar fi “Kedr” – Cedrul, un proiect despre care s-a vorbit prima dată în 2021. Kyrylo Budanov, șeful intelligence-ului militar ucrainean, a vorbit vineri, 22 noiembrie, despre o rachetă balistică cu rază medie, purtătoare posibilă de încărcătură nucleară, o avertizare și “o dovadă că Putin și-a pierdut realmente uzul rațiunii”. Ucraina evaluase în octombrie două prototipuri ale rachetei din programul Kedr, nici unul în producție de serie. Relevant este, însă, faptul că Rusia recurge în Ucraina la resurse tehnologice care reprezintă ultima rațiune în fața unei amenințări existențiale în fața amenințări venite din partea unei mari puteri. O dovadă fie de lipsă de instrumente, fie de disperare.
Altă filiație a Oreshnik ar fi RDS Pionierul (SS-20 Saber în specificația NATO) un predecesor sovietic, cu rază medie de acțiune. Pentagonul vorbește despre o modificare a rachetei RS-26 Rubezh, dezvoltată în anii 2010 și niciodată introdusă în producție, o rachetă având la origine un model intercontinental, care ar urma să înlocuiască RDS Pionierul, cea care a stat la baza violării Tratatului Forțelor cu rază medie de acțiune din 1987 și a determinat, în 2019, sub Trump, retragerea SUA din acord și suspendarea participării Rusiei, care abia aștepta un pretext. Dacă nu pierdea o treaptă și rămânea o rachetă inter-continentală precum Rubezh, Oreshnik ar fi încălcat tratatul START, aflat încă în vigoare.
Ceea ce poate fi lesne verificat și negat din discursul lui Putin este viteza dezvoltată, o variantă exagerată fiind prezentată în discursul prezidențial. În plus, nici pretenția că apărarea occidentală nu poate intercepta o asemenea rachetă nu e corectă. Rubezh, originalul, are o rază de acțiune de 6000 km și poate duce patru focoase de 300 kilotone fiecare. La Dnipro s-au văzut 6 explozii, unii susțin că trebuiau să fie 8, iar valoarea posibilei încărcături nucleare putea fi de 10 ori Hiroshima.
Alții vorbesc despre Oreshnik drept o scalare în jos a versiunii rachetei inter-continentale Yars-M. Dacă o rachetă cu caracteristici intercontinentale ar fi fost utilizată, ea declanșa alarma generală în Statele Unite, de aceea varianta a fost una cu rază medie de acțiune. În schimb, serviciile de informații militare ale Ucrainei susțin că a fost vorba despre o rachetă care a călătorit cu Mach 11 și a ajuns în 15 minute de la peste 1000 km din Astrakhan de unde ar fi fost lansată, fiind echipată cu 6 focoase fiecare cu șase subdiviziuni/subminiții. BBC a verificat pe imagini șase lumini și fragmentarea fiecaruia în alte 6 proiectile individuale. Noua generație de rachete cu rază medie rusești vizează o distanță de 2500-3000 km dar poate ajunge la 5000km, și a fost planificată pentru a evita cele 80% interceptări realizate de ucraineni pe atacurile de până azi venite din Rusia. Separarea focoaselor și fragmentarea fac dificilă interceptarea la sol, pe ultima parte a traiectoriei rachetei.
O altă ipoteză vorbește despre crearea Oreshnik pe baza rachetei cu rază scurtă de acțiune Iskander, care poate fi și purtătoare de arme nucleare, utilizată deja pe scară largă în Ucraina, dar cu un motor de o nouă generație. O asemenea rachetă ar fi fost testată la Kapustin Yar în poligon, în primăvara trecută. Lansarea de joi s-ar fi făcut de la acest site. Racheta ar fi fost destinată și să pătrundă la adâncimi mari, în buncăre subterane – lucru care nu a fost probat la uzina de la Dnipro vizată de atac. Eficiența focoaselor multiple și a fragmentării ar fi valoarea adăugată noii rachete.
Sprijinirea Ucrainei până la capăt
Desigur, nu este o surpriză, războiul în general, este, în primul rând, o încleștare a voințelor. Așa se întâmplă și în războiul de agresiune, pe scară largă, de mare intensitate și pe termen lung al Rusiei în Ucraina. Schimbarea caracteristicilor unui asemenea război vine de la noi arme și de la utilizarea, eventuală, a armei nucleare sau a unei formule noi de armă convențională supremă, care ar fi imposibil de interceptat și ar ajunge la orice țintă, indiferent unde ar fi aceasta amplasată. Dar, fundamental, confruntarea vizează dorința Occidentului de a afirma constant că susține Ucraina atât timp cât e nevoie, cu obstinație, în timp de Rusia dorește să marcheze faptul că își dorește să controleze neapărat Ucraina în termenii pe care i-a anunțat și caută o capitulare necondiționată, după înlăturarea susținerii occidentale pentru Kiev.
De aceea, păstrând proporționalitatea și reacția cumpănită pas cu pas, Occidentul a acceptat săptămâna aceasta – după înregistrarea formală a cobeligeranței Coreei de Nord în război și atacurile Rusiei reluate la adresa țintelor civile, cu precădere producătoare de energie – să autorizeze utilizarea rachetelor cu rază lungă în interiorul teritoriului rus. Astfel, chiar în această săptămână Ucraina a țintit cu rachete ATACMS americane o fabrică din regiunea rusă Briansk: Rusia a susținut că au fost trase 6, 5 fiind interceptate, SUA a susținut că au fost trase 8, din care doar două interceptate. Indiferent de realitate, concluzia majoră este că arme construite în SUA au lovit pe teritoriul Rusiei pentru prima dată în acest război.
Miercuri, 20 noiembrie, Ucraina a lansat și rachete Storm Shadow în regiunea Kursk unde deține un cap de pod controlat de circa 600 km pătrați. Apoi tot în această săptămână, președintele american Joe Biden a semnat livrarea de mine anti-personal către Ucraina, în afara transporturilor deja aprobate. Simple, controversate, foarte eficace, minele sunt o parte crucială a apărărilor Ucrainei pe frontul său din Est și au o relevanță majoră în întârzierea avansului Rusiei. Prin toate aceste decizii Occidentul semnalează Rusiei foarte clar și fără echivoc, că sprijinul pentru Ucraina nu a dispărut, că susținerea rămâne fermă și va continua.
Rusia se îndreaptă ca agresor spre angajarea unor abordări mai riscante pe toată linia, pentru a forța avansuri și a-și restabili capacitatea de descurajare, fiind conștientă de pierderea argumentului armatei convenționale, așa încât marșează pe amenințare nucleară și tentația armei supreme. De partea cealaltă, SUA face eforturi pentru a susține Ucraina aflată în scădere de formă pe tot frontul și sub presiune majoră, așa cum a început să recunoască chiar președintele Zelenski.
Linia de contact este mai instabilă decât a fost vreodată până azi în tot războiul, Ucraina se menține, dar riscul unei breșe și a unui efect de domino se menține ridicat. Situația e complicată pe toate direcțiile: la nord de Harkiv, pe linia spre Kupiansk, cu presiuni pe liniile de aprovizionare din estul Donbasului și Kramatorsk, chiar și în sud, în Zaporoje, frontul a intrat sub presiune, așteptându-se la o incursiune pe malul stâng al Niprului. Presiunea crește constant și pe enclava obținută de Ucraina în regiunea Kursk, ca și asupra tuturor orașelor din Vestul Ucrainei, care sunt ținta constantă a bombardamentelor ruse.
Escaladarea în forță a lui Putin pentru a acoperi slăbiciuni majore ale forțelor convenționale
Formula actuală de luptă a Rusiei, pentru a-și afirma interesul de a controla Ucraina și de a impune pacea în termenii săi – respectiv capitularea Ucrainei și a Occidentului, se bazează în mod constant pe agresiune, intimidare, presiune excesivă și constrângere, împreună cu păcălirea, propaganda și discreditarea oricăror avantaje ale Ucrainei. Escaladarea s-a făcut nu pentru a dezescalada ulterior, ci de dragul escaladării până la victoria finală, ne spune chiar Putin tot mai des.
Iar escaladarea s-a tradus, pe rând, în invazia pe scară largă în Ucraina, în pseudo-referendumuri și declararea alipirii celor 4 regiuni ucrainene la Rusia, chiar dacă Moscova nici nu le controla, uneori nici jumătate – Donetsk, Luhansk, Zaporoje, Kherson. În Harkiv, incursiunea s-a făcut pentru a avea un element pentru schimburi teritoriale, în cazul unor negocieri. Introducerea drept cobeligerantă a Coreei de Nord s-a făcut tot pe această bază, așa cum tirul cu rachetă cu rază medie de acțiune la Dnipro a avut aceeași raționalitate. Li se adaugă modificarea doctrinei nucleare și amenințarea privind țintele legitime din Vest, din țările ale căror arme sunt folosite în Rusia, dar și aliații lor.
În același timp, instrumente hibride funcționează în continuare în agresiuni asupra Occidentului. Cum anunța MI5, serviciul secret intern britanic, serviciile militare ruse de intelligence ruse au declanșat operațiuni pentru a genera haosul pe străzile orașelor și capitalelor occidentale. Incendieri, sabotaje, tentative de asasinare, toate se regăsesc astăzi. Ba chiar în iunie, Putin a sugerat că ar putea înarma inamicii statelor occidentale tocmai ca să le dea de treabă și să fie atacate peste tot în lume.
Din toate aceste motive, oricât ar fi de irațional, de necugetat și periculos, cu costuri enorme, Putin ar putea totuși, în anumite circumstanțe, să folosească măcar o armă nucleară tactică, cu relevanță pentru un război nuclear limitat. Aceasta nu ar soluționa, firește, nici o problemă, dar ar răcori un Putin excesiv de emoțional și ar determina o escaladare suicidală pentru Rusia, atât timp cât se va afla sub conducerea sa.
* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. a fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.
You may like
Luminița Odobescu, fost ministru de externe și fost consilier prezidențial, a fost numită consilier de stat al premierului Marcel Ciolacu
Secretarul general NATO cere europenilor să crească bugetele apărării, folosind “o mică parte” din fondurile de pensii și sănătate: Dacă nu, europenii “se pot apuca de cursuri de limbă rusă”
Liderii europeni, convocați de Antonio Costa la o reuniune excepțională UE-NATO-Regatul Unit consacrată apărării europene pe februarie, la Château de Limont
Șefa diplomației germane avertizează asupra riscurilor pentru pacea fragilă din Siria, în contextul discuțiilor despre ridicarea sancțiunilor UE
Șase țări din UE solicită Comisiei Europene să reducă plafonul de preț al G7 pentru petrolul rusesc: Este momentul să sporim și mai mult impactul sancțiunilor noastre
Ministrul Energiei demontează încă un fake news: Furnizăm energie R. Moldova în termeni comerciali. Oricine poate verifica datele publice
EDITORIALE
Iulian Chifu: Succesiunea lui Trudeau la conducerea Canadei în epoca Trump
Published
23 hours agoon
January 13, 2025By
REDACTIAde Iulian Chifu*
Unul dintre aliații NATO din Amerca de Nord și membru al grupului Five Eyes al cooperării celor cinci state de limbă engleză în schimburile de informații, Canada, a intrat în epoca schimbărilor radicale în perspectiva alegerilor generale de la 20 octombrie. Într-o lovitură de teatru după circa un an de critici interne, președintele de 12 ani al Partidului Liberal, majoritar în Parlament și de 9 ani premier al Canadei, Justin Trudeau a fost forțat dă demisioneze la 6 ianuarie și să anunțe pentru 9 martie alegerile la președinția Partidului Liberal și la poziția de premier al Canadei, retrăgându-se din funcție. Cine este succesorul și cum va arăta Canada în epoca Trump? O cursă deja lansată la nivelul liberalilor, situați în sondaje în spatele conservatorilor lui Pierre Poilevre.
Chrystia Freeland l-a debarcat prin demisie pe Trudeau
Premierul Justin Trudeau este în război de mai bine de un an cu proprii săi susținători și membri. Mai întâi, perioada pandemiei și abordările sale extreme au creat reacții dure din partea societății prin tentația impunerii obligativității vaccinării sub condiția imposibilității de a mai lucra, de a cumpăra bunuri, de a exista. Au urmat apoi o seamă de abordări extrem progresiste pe dimensiunea mediului, emisiilor de bioxid de carbon, încălzirii globale, renunțării de carburanți și blocării exploatării resurselor.
Finalul a fost atunci când proprii membri de partid i-au reproșat căderea Partidului Liberal spre ultra-progresism și stânga, și pe fondul acuzațiilor conservatorilor de neo-marxism care au fost îmbrățișate din ce în ce mai mult de către publicul canadian, afectat de creșteri de prețuri și inflație, plus o situație economică precară, accentuate de politicile din ultimii ani. Perspectiva sosirii lui Donald Trump la Casa Albă nu a făcut decât să adauge presiune asupra premierului canadian.
În plus, cum sondajele de opinie au arătat schimbarea de ton, preferințe și susținere, aceste lucruri au contat și mai mult, iar când a devenit clar că Liberalii au intrat sub nivelul intențiilor de vot ale Conservatorilor candieni, soarta sa a fost pecetluită. Deși era la putere de 9 ani, Trudeau pregătea viitoarele alegeri din acest an sperând la un nou mandat. Aspirațiile sale s-au prăbușit ca și ambițiile sale la cumpăna dintre ani.
Lovitura de grație i-a dat-o vicepremierul Chrystia Freeland, Ministrul Finanțelor, la 16 decembrie, când trebuia să prezinte bugetul în Parlament. În loc de buget, ea și-a prezentat demisia, declanșând criza de încredere și mișcarea internă care a dus la demisia sa. În scrisoarea de demisie, ea l-a criticat pe Trudeau pentru afacerile politice costisitoare și ideologizate versus problemele mari ale Canadei, inclusiv pregătirea pentru bătălia pe tarife anunțată de Trump. Imediat, grupul parlamentar liberal s-a întors împotriva premierului și șefului de partid, care a generat schimbarea de lider înaintea alegerilor.
Deși procesul durează de obicei un an, de această dată Trudeau nu a mai supraviețuit politic, și-a dat demisia la 6 ianuarie și a anunțat alegerile pentru șefia Liberalilor la 9 martie. Procesul declanșat a fost dublat de prorogarea de către guvernatorul general a lucrărilor Camerei până la 24 martie, când noul președinte și viitor premier va prezenta noul Guvern în Parlament. Perioada e scurtă dar permite ca, eventual, relansarea partidului să-i permită să evite înfrângerea care se prefigura la alegerile generale care vor fi stabilite înainte de 20 octombrie.
Canada pregătită de relația complicată cu Donald Trump
Desigur, schimbarea lui Trudeau nu a fost determinată de alegerea lui Donald Trump ca președinte în Statele Unite, chiar dacă este cel mai apropiat vecin și aliat, cu cele mai multe schimburi economice. Nu e nici o cabală menită să aducă conservatorii la conducerea statului canadian, din contra, iar jocurile nu sunt decise pntru octombrie. Dar alegerea președintelui Trump a însemnat un imbold prin prisma referirilor sale directe la Canada, pe care-l vedea ca un al 51-lea stat american, într-o conferință de săptămâna trecută la Mar-A Lago chiar în ziua demisiei premierului Trudeau, dar fără legătură cu aceasta, în care a introdus temele care au făcut titluri legate de Panama, Groenlanda și Canada.
Relația Canada-SUA este cea mai importantă relație a federației candiene cu capitala la Ottawa. Între cele două state se află multiple teme de convergență, multe teme comune de cooperare, un volum enorm de schimburi, dar și câteva controverse între care migrația și traficul de Fentanyl, un drog sintetic, reclamat în interviu de către Donald Trump, dar care nu are o bază reală. Migranții nu vin în SUA prin Canada, ci pe ruta sudică, dinspre Mexic, iar Fentanylul, de asemenea, vine cu precădere din China pe diferite rute. Canada chiar își controlează frontierele, statistic chiar mai bine decât Statele Unite – și pe seama unei populații mai reduse, deci a unei piețe de droguri și produse traficate și de contrabandă mult mai restrânse.
Pe de altă parte, există cel puțin trei teme critice în legătura dintre cele două state nord-americane: cheltuielile de apărare, comerțul și securitatea economică-inclusiv ruta arctică și componenta de energie și materiale critice-metale rare. Desigur, angajamentul lui Justin Trudeau față de cele 2% din PIB pentru apărare, în varianta 2014, a fost atingerea nivelului în 2032, în prezent Canada având doar 1,37% pe 2024. Desigur că există formule de acomodare cu împărțirea corectă a responsabilităților, precum discuția de a se alătura AUKUS în privința cercetării și producției comune de armamente, care ar crește substanțial contribuția canadiană la apărare, mai ales utilizând expertiza proprie în cyber și inteligență artificială. Cum există preocuparea amenințării chineze în Indo-Pacific și pentru Canada și probleme cu comerțul și excesele Chinei – creșterea tarifelor cu 100% la mașini electrice chineze a avut loc și în Canada – e o bază serioasă de cooperare.
SUA și Canada, alături de Mexic, sunt membre ale United States-Mexico-Canada Agreement (USMCA) – succesorul acordului de liber schimb nord-american NAFTA. Aici există o părere împărtășită a celor două capitale Washington și Ottawa, că Mexicul e folosit drept rută de pătrundere a produselor chineze ieftine pe piața nord-americană, o altă temă de preocupare comună. Altfel SUA au nevoie de produsele de metale rare din Canada, care e considerată piață internă și Pentagonul a investit în trei proiecte de extracție 156 milioane de dolari în 2023.
Iar mai recent într-o mină de Tungsten 15,8 milioane de dolari, în decembrie 2014, pentru a folosi la oțel special utilizat în producția militară, muniție, componente aerospațiale, armuri pentru vehicule. Nu-i vorba, între cele două state vecine există și dispute comerciale precum taxa digitală introdusă de Canada giganților americani. Și aceasta deja e împinsă spre judecată în mecanismele acordului de liber schimb. Desigur că oamenii de afaceri au fost preocupați de inabilitățile guvernului ca și de schimburile de replici americano-canadiene mai puțin deferente.
Bătălia pentru succesiune
Deschiderea bătăliei pentru șefia liberalilor a adus nenumărate posibilități în prim plan. Două persoane aveau duminică, 12 ianuarie anunțuri publice de candidatură, respectiv omul de afaceri și fost parlamentar liberal Frank Baylis și deputatul Chandra Arya. Pe lista celor care evaluează opțiunile se mai află Președintele Camerei, Karina Gould, Ministrul resurselor Naturale, Jonathan Wilkinson, Ministrul Muncii, MacKinnon. Ministrul Finanțelor Dominic LeBlanc și cel al Afacerilor Externe, Mélanie Joly, au refuzat să intre în cursă iar Ministrul Inovației, François-Philippe Champagne își va anunța intențiile la începutul săptămânii. Sâmbătă Ministrul Transporturilor Anita Anand a anunțat că nu candidează.
Regulile Partidului Liberal includ și o participare financiară de 350.000 de dolari depusă la înscriere, prag ce ar putea bloca multe dintre virtualele candidaturi actuale. Există astăzi trei candidaturi serioase:
- mai întâi, fosta Ministră a Finanțelor, cea care a determinat căderea lui Trudeau prin propria demisie și care vine cu credibilitate serioasă, fost editor la The Globe and Mail in Toronto și journalist internațional pentru Financial Times și Reuters, intrată în partid în 2013 și autor al renegocierii acordului NAFTA în prima administrație Trump.
- În al doilea rând Mark Carney,fostul guvernator al Băncii Canadei și a Băncii Angliei. Un finanțist cu reputație excelentă, care a avertizat asupra impactului financiar al încălzirii globale, a criticat capitalismul și relativitatea piețelor care trebuie să servească cetățeanul. Carney este prieten cu fosta ministră a Finanțelor, Freeland, fiind și nașul unuia dintre copii ei.
- În al treilea rând, li se alătură Christy Clark, liderul Patidului liberal din Columbia Britanică, partid afiliat dar nu membru al Liberalilor, mai de dreapta, fost premier al Columbiei britanice între 2011-2017, moderator radio și critic vocal al lui Justin Trudeau. Ea are o problemă prin faptul că a fost înscrisă în partidul Conservator odată și a negat acest lucru. Totuși a ales să meargă înainte cu candidatura, cel puțin pentru moment, dar are o problemă cu vorbitul limbii franceze, care este un handicap pentru orice politician canadian. De aceea evaluările sunt că unul dintre primii doi candidați va fi și alesul.
* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.
EDITORIALE
Iulian Chifu: Testul de stres – “Pace cu forța” varianta Trump 2.0
Published
4 days agoon
January 10, 2025By
REDACTIAde Iulian Chifu*
O conferință de presă de peste o oră la Mar-a-Lago a președintelui ales Donald Trump, după validarea alegerilor de către Congres, la 7 ianuarie, a detonat o adevărată explozie în presă și social media. Practic, Trump a ocupat toate spațiile publice cu susținerile sale și cu replicile pe care le-a provocat, cu analizele pe cele spuse de el zile la rând de către politicieni, experți, analiști. Probabil rezultatul scontat de către histrionicul președinte la al doilea mandat, care trebuie să înfrunte jurământul și preluarea mandatului la 20 ianuarie cu steagurile americane în bernă, în semn de omagiu pentru Jimmy Carter, centenarul președinte democrat american care a decedat la 29 decembrie. Dar postura îmbrățișată și varianta expusă de “pace prin/cu forța” – peace through strength apare foarte aproape de revizionismul rus și chinez, oricum mult mai aproape decât lumea bazată pe reguli a liberal-democrației Occidentale și a regulilor care au păstrat timp de 80 de ani lumea în relativă liniște și doar cu războaie marginale, prin intermediari.
O conferință cu cântec și multe replici
Donald Trump și-a dorit o conferință cu multe titluri, multe controverse, care să stârnească un cutremur cu multe replici și să facă rating mare în spațiul public, atât în mass media clasică precum și în rețelele sociale. Și pe bună dreptate, pentru că discursul său a avut cel puțin șase puncte discutabile, dacă nu de-a dreptul reprobabile. Revizionism, politică expansionistă, realpolitik cu forța, impunere, constrângere, afectare directă a aliaților și partenerilor deopotrivă doar pentru a obține avantaje unilaterale, revigorarea sferelor de influență, toate au putut fi regăsite și argumentate după celebra ieșire publică. Dar să vedem ce a spus Trump:
- SUA are nevoie de Groenlanda pentru securitate economică – nu securintate hard, are deja o bază militară în Marele Nord al insulei și are repetate variante de exerciții în zona arctică. Vrea să o cumpere – așa cum a făcut și cu Alaska sau Louisiana în urmă cu 200 de ani – și dacă nu, va impune taxe Danemarcei, statul suveran al cărei zone autonome este cea mai mare insulă de gheață a lumii.
- Trump vrea să denunțe acordul cu Panama, de predare a canalului, stat recunoscut independent din Columbia și unde s-a construit, cu bani americani, celebra traversare între Atlantic și Pacific, ar dori să-l preia din nou sub control pentru că Panama ar impune tarife prea mari americanilor și ar permite ingerința Chinei dacă nu viitoarea proprietate.
- Președintele american vrea să schimbe numele Golfului Mexic în Golful America, pentru că SUA are cel mai lung litoral acolo.
- Trump propune Canadei să devină cel de-al 51-lea stat american, renunțând la independență pentru că oricum rămâne subiect al uniunii monarhice britanice. O cere și pentru a combate migrația ilegală și importul de precursori/produs final al drogului fentanyl (produs majoritar în China) dar și pentru a încheia cu “subvenția” către Canada dată de deficitul comercial.
- În plus a cerut Hamas să încheie rapid pacea în regiune, după 15 luni de război – secretarul de stat Antony Blinken susține că acordul e foarte aproape de a fi încheiat – petru că altfel nu va fi bine și Iadul ca cădea asupra Orientului Mijlociu dacă nu sunt eliberați ostatecii israelieni încă deținuți în enclavă – circa 100, dar din care o parte se prezumă a fi deja decedați. Acordul trebuie încheiat până la 20 ianuarie când preia el președinția americană.
- La întrebarea dacă pe temele Canada și Panama respinge utilizarea forței militare sau a constrângerilor economice, Donald Trump a negat că ar da asigurări de această natură, că vor fi negocieri deschise și nu constrângeri de tipul evocat.
Controverse și motivații ale pleiadei de susțineri ale lui Trump
Reacțiile au fost vehemente la fiecare punct, ca și tentativele de a explica ce l-a apucat pe Trump să vină cu pleiada de teme – care nu sunt noi, e adevărat, unele au mai fost utilizate prin campanie, altele nu au legătură cu realitatea. Să le luăm pe rând:
Groenlanda: Danemarca a marcat formal faptul că Groenlanda nu e de vânzare, chiar dacă autoritățile din regiune au folosit ocazia pentru a clama independența ca națiune – au și o Constituție pregătită, chiar dacă insula nu este sustenabilă cu cei circa 50.000 de locuitori ai săi. Groenlanda deține nenumărate resurse între care metale rare, exploatarea acestora fiind importantă pentru deblocarea dependenței globale de China. Dar aici dezbaterea privind autorizația, investițiile și exploatarea propriu zisă poate fi discutată. Danemarca a reacționat – nu putea altfel – dar ponderat, insistând că metodele financiare nu sunt o abordare bună între aliați. Franța, Germania, UE, Spania au reacționat mult mai direct și mai dur, respingând modificarea prin forță a frontierelor în Europa sau în lume, fapt prevăzut în Charta ONU.
Panama: Statul panamez a insistat asupra independenței sale și a faptului că deține deplinul control asupra canalului – lucru perfect real, pretențiile lui Trump fiind false. Implicarea Chinei nu e directă, nu deține și nu primește acces la proprietatea canalului, ci are doar prin două porturi situate în apropierea canalului, de o parte și alta, pentru uz propriu. SUA e principalul utilizator al canalului.
Golful Mexic. Abordarea este complet marginală și strict propagandistică – “ce frumos ar suma Golful Americii!” – și fără relevanță. SUA poate folosi în documentele sale și această denumire, la nivel internațional cea existentă și recunoscută va fi utilizată. Președintele Mexicului a prezentat o hartă istorică cu zone întregi ale Americii actuale care au aparținut în trecut Mexicului, vorbind despre regiune ca despre America mexicană, în replică.
Canada: Vecinul din Nord nu va deveni niciodată stat american, au recționat oficialii canadieni. În social media au apărut meme-uri cu o hartă a Americii de Nord fără SUA, împărțită între Canada și Mexic. Altfel, autoritățile canadiene au fost de acord să discute despre migranți și fentanyl, lucru simplu odată ce migrația nu vine din Canada spre SUA și nici drogul sau precursoarele drogului fentanyl nu are un asemenea drum de tranzit.
Orientul Mijlociu: Hamas aproape nu mai există, pacea e oricum aproape, iar declarația a fost gândită drept o variantă pentru Trump de a-și asuma laurii pentru acest acord de pace. Iranul transmite mesaje că dorește o relație de pace și liniște cu terții, după ce a pierdut cele mai importante poziții în Orientul Mijlociu prin distrugerea Hamas, Hezbollah, alungarea regimului al Assad și incursiunile israeliene și lovirea unor ținte sensibile pe propriul teritoriu. Depre Yemen nu s-a spus nimic, acesta rămânând punctul cel mai complicat astăzi.
Utilizarea forței militare și a constrângerilor economice: e un răspuns la o întrebare și, dincolo de relevanța sa directă a amenințării cu utilizarea acestor instrumente, de fapt reproduce poziția tradițională a republicanilor care păstrează pe masă și în panoplie toate instrumentele pentru a putea avea o poziție de forță la negocieri și instrumente de descurajare credibilă în raport cu partenerul/inamicul cu care negociază în forță.
The Madman Theory: impredictibilitate și surpriza ca mod de negociere în forță
Atât prietenii cât și dușmanii interni ai lui Trump au început să dezbată și să comenteze discursul său, din poziții de experți, de susținători ai democraților și ai republicanilor MAGA – Make America Great Again. Cei mai vehemenți au fost republicanii sau foștii republicani anti-Trump, firește, așa-numiții în mod peiorativ RINO – Republican in Name Only (numai cu numele). Iar explicațiile au îmbrăcat un evantai care are în prim plan dorința histrionică a lui Trump de a fi vizibil, de a se comenta despre el, de a face show și, în subsidiar de a-i desconspira pe dușmanii/inamicii/criticii săi pe care să-i atace sau să-i urmărească în fel și chip ulterior, odată intrat în funcție.
Cea mai frecventă motivație a acestui discurs – care nu poate fi luat a la legere, pentru că vine de la un președinte ales, chiar dacă nu încă în funcție – a fost referirea la postura adoptată a nebunului destructiv, al bătăușului imprevizibil și șefului de cartier rău famat care domină prin forță și frică și obține câte ceva de la cei mai slabi de înger chiar fără să se deranjeze prea tare, doar valorificând forța/puterea pe care o emană și o cunosc toți cei din jur. În context, s-a vorbit despre Trump ca un lider disruptiv, care ar putea submina o lume tulbure și în trepidație, cu porniri revizioniste lansate deja de Rusia și China. Unii susțin că lumea va rezista și Trump are limite majore, alții că va fi doar utilizat de ruși și de chinezi, care vor juca înclinația sa spre laude și măreție pentru a-l păcăli ca în primul mandat.
De asemenea, unii susțin că testul de stres se va încheia cu prăbușirea lumii și a Occidentului așa cum îl știm, mai ales dacă SUA migrează spre o formă autocratică chiar și numai prin eliminarea, aducerea în fața justiției sau constrângerea în orice fel a criticilor și presei independente, prin reîmpărțirea lumii în sfere de influență – cu vești proaste pentru Ucraina, Taiwan sau chiar Europa – prin subminarea regulilor dreptului internațional. Alții susțin că e vorba doar despre o tactică, despre retorică neîngrădită de consilieri sau Congres încă, nicidecum de fapte – referirile la primul său termen ca președinte revin adesea ca argumente.
Abordarea de a o face pe nebunul pentru a-i sili pe toți ceilalți, civilizați, să se întrebe ce vrei și, eventual, să-ți facă concesii, are limite. Bullyingul nu poate fi făcut împotriva lumii întregi și tot timpul. Iar unii pot replica, alții pot păcăli, alții pot spune ca Trump și să facă ca ei, profitând de lipsa capacității de urmărire a fiecărei discuții față în față și a promisiunilor făcute acolo, la nuanță. Unii dintre cei care-l apreciază pe Trump și vor să scape de progresism – atribuit și Uniunii Europene în ansamblu – vorbesc și despre imaginea pe care o proiectează la marii rivali China, Rusia, Iran: dacă cu partenerii și aliații se comportă astfel, cum va arăta reacția sa față de rivali și dușmani.
Continuitate, ponderare, limitele mandatului lui Donald Trump
Ultima ieșire a lui Donald Trump îl scoate din tradiția de tip Reagan a neorealismului pragmatic, a realpolitikului tranzacționist profesat în campanie. Ideile lui Steve Bannon ca, ajutându-se de banii lui Elon Musk, să transforme Europa într-una populistă și de extremă dreaptă reprezintă deja un export de model, tradus, de exemplu, prin ingerința lui Musk în alegerile germane. Dar sistemul propus nu e în nici un caz o formă de autoritarism organizat, ci doar o formulă de maximizare de imagine a liderului, Donald Trump. Partea acțională e mult mai departe decât declarațiile și acțiunile prezente sau dorite, de la pedepsirea presei și criticilor prin acțiune în justiție până la presiunea asupra Meta de a schimba politica de verificare a factualității mesajelor postate sau obținerea de avantaje de la companii.
Chiar dacă Trump mizează pe faptul că abordarea tip Madman ar putea să meargă, iată că cele 24 ore pentru rezolvarea războiului din Ucraina s-au transformat în 100 de zile ale generalului Kellogg, trimisul său special, și în cele 6 luni până la o proximă întâlnire cu Putin. Chiar dacă preluarea mandatului pare un vârf de putere și contextul internațional în care Statele Unite ar putea impune o politică de maximă presiune pentru a obține cât mai multe avantaje pentru America, realitatea arată diferit.
Lumea nu mai este nici măcar în anii 90, cu SUA ca unică superputere: dorința de cooperare internațională, funcționalitatea instituțiilor multilaterale, alături de democrație, respectarea regulilor, deferența excesivă față de URSS și ulterior Rusia au făcut primatul american mai puțin amenințător pentru ceilalți actori și lidershipul mai acceptabil. Azi lucrurile sunt sensibil diferite, nu mai avem superputeri ci doar două Mari Puteri, cu China mult mai aproape de SUA decât a fost vreodată Uniunea Sovietică. Puterea fără echilibru și reguli amenință să creeze reacții și nervozități, presiunile și constrângerile nasc resentimente și reechilibrarea se poate face prin alianțe de izolare și îndiguire sau prin soluții individuale și personale direct cu Donald Trump.
Așa cum declarații și retorică bombastică în afara funcției e una, în timp ce impunerea de tarife sau alte măsuri coercitive vin cu costuri. Dar mai ales intrarea în funcție și jurământul vine cu limitări. Pot apărea evenimente neprevăzute tip 11 septembrie, sau Covid 19 la Trump și negocierile retragerii din Afghanistan. Așa cum orice altă problemă majoră și impredictibilă vine cu costuri, care mănâncă resurse de imagine și eforturi. Apoi este nevoie de aliați în confruntarea Chinei și a Rusiei, ba chiar și cu Iran și Coreea de Nord, iar orice nominalizare în poziție ministerială, de secretar sau echivalenți, vine cu validarea în Congres, acolo unde republicanii au o majoritate fragilă în Camera Reprezentanților și un Senat în care două treimi din republicani sunt republicani vechi, cu mandate de 6 ani, care depășesc mandatul lui Trump, deci nu depind direct de el ci de alegători.
Senatul e foarte important în deciziile în materie de politică externă, de securitate și apărare. Aici sunt oameni serioși, cu cariere și experiență, și ei vor superviza nominalizările în funcții ministeriale, în primul rând pe Secretarul de Stat. Apoi orice acord sau ieșire din acorduri trece prin Congres, nu e doar apanajul Președintelui. În plus, există deja un precedent în Congres în care intervenția lui Donald Trump și Elon Musk pentru finanțarea Americii, prin blocarea acordului bipartizan, a fost depășit, chiar dacă asta a costat nefinanțarea anul acesta a unui set de instituții inclusiv cea de pe lângă Departamentul de Stat pentru combaterea dezinformării globale. O probă a limitelor de care Donald Trump și echipa sa, aflată deja la al doilea mandat, este conștientă și pe care va ști să le evite și să nu le forțeze.
* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.
EDITORIALE
Iulian Chifu: Criză politică prezidențială la Seul
Published
6 days agoon
January 8, 2025By
REDACTIAde Iulian Chifu*
Coreea de Sud a intrat într-o criză politică de lungă durată cu blocaj de natură constituțională și chichițe avocățești identificate după o tentativă de lovitură de stat a președintelui cu introducerea stării de urgență – Legea Marțială – și blocarea deplină a Parlamentului de către Armată și Poliție, la cererea președintelui. Doi președinți succesivi au fost suspendați, dar Curtea Constituțională a dobândit cu greu cvorum pentru a valida această demitere a celor doi și a relansa procesele electorale normale. Miezul crizei este de natură constituțională, Constituția Coreii de Sud permițând ca președintele și guvernul său să fie în opoziție cu majoritatea parlamentară și președintele Camerei, aleși în aprilie 2024 cu o majoritate clară.
Lovitură prezidențială de stat
Pe 3 decembrie, la ora 11 noaptea, președintele Yoon Suk Yeol a ieșit la televiziunea publică grav și a anunțat un decret de impunere a Legii Marțiale – echivalentul stării de urgență. Discursul a fost complet neașteptat, brusc, și a fost legat de probleme de corupție proprii, în partid și în familie. Motivația formală a fost “protejarea țării de forțe anti-statale care simpatizau cu Coreea de Nord”. Nici un element faptic, nici o evoluție anterioară nu aveau de a face cu motivația invocată, dacă nu era despre blocarea legii bugetului în Parlamentul controlat de către opoziție, de scandalurile de corupție și investigațiile ce vizau mai mulți membri ai Guvernului.
Interesant este însă cel de-al doilea pas al tentativei de lovitură prezidențială de stat: Blocarea Adunării Naționale, parlamentul Coreii. Poliția a blocat cu porți de metal clădirea pentru a împiedica Parlamentul să se reunească, aceasta fiind singura instituție ce putea bloca și anula decretul prezidențial. Armata a anunțat că activitatea Parlamentului este suspendată pe baza Legii Marțiale. Mai mult, așa cum arată cercetările și declarațiile ulterioare, președintele Yoon Suk Yeol a ordonat soldaților, dacă e nevoie, “să spargă ușile și să-i scoată afară din clădire cu forța pe politicieni, chiar dacă asta ar însemna să tragă cu armele de foc”, potrivit rechizitoriilor deja formulate pentru un număr de persoane implicate, inclusiv ministrul Apărării și șeful poliției, astăzi arestați.
Anunțul a stârnit reacții furibunde din partea populației și a politicienilor din toate partidele, care aveau memoria ultimelor momente ale perioadei autoritariste până în 1987, inclusiv o guvernare militară. De altfel, ultima dată când s-a invocat legea marțială a fost în 1979. Parlamentarii au fost sculați din somn și s-au grăbit la Parlament, acolo unde, împreună cu mulțimea și forțând barierele poliției și ale armatei, 190 dintre ei (din 300) au pătruns în clădirea Parlamentului și au votat anularea recursului la Legea Marțială.
La 04:30, Yoon a revenit la televiziune și a anunțat că va retrage Legea marțială. Cabinetul reunit ulterior a anulat decretul și Parlamentul a votat la 14 decembrie, demiterea președintelui. Dar cele 6 ore ale loviturii de stat a Președintelui au dat naștere la proteste masive și au împins Coreea în haos legislativ și constituțional. Președintele Yoon a fost suspendat din funcție, dar demiterea sa urmează să fie decisă de Curtea Constituțională care va confirma demiterea, înlăturându-l definitiv din funcție. Bătălia pare să fi fost declanșată de câștigarea în aprilie a alegerilor de către Opoziție, care controlează Parlamentul. Ulterior și președintele Yoon și-a cerut scuze, spunând că singura sa preocupare fusese să protejeze democrația țării.
Bătălia pentru democrație în Coreea: Parlamentarii au intrat cu forța în Adunarea Națională pentru a bloca decretul prezidențial
Pe 4 decembrie dimineața, deci, la ora 1, speakerul Parlamentului Woo Won-sik, liderul liberalilor din Partidul Democrat, a obținut votul majorității de 190 parlamentari pentru rezoluția de ridicare a Legii Marțiale. Votul a fost unanim și a inclus și un număr dintre parlamentarii Partidului lui Yoon care au ajuns în Parlament, acolo unde s-au baricadat luptându-se chiar, alături de staff-eri, cu poliția și Armata care dorea să pătrundă în clădire pentru a bloca lucrările.
Clădirea Adunării Naționale, parlamentul de la Seul, purta, a doua zi, urmele confruntării ce avusese loc mai întâi pentru ca parlamentarii să pătrundă în clădire, apoi pentru a menține afară organele de ordine controlate de președinte care doreau blocarea lucrărilor. Găuri în ferestre și uși, sticlă spartă, urme pe pereți și mobilier distrus, toate au arătat urmele luptei fizice care s-a dat în cele câteva ore pentru a apăra democrația coreeană. Iar supărarea majoră a populației a izbuncit în manifestații publice care cereau demiterea și anchetarea președintelui, cel care a tulburat viața politică normală a țării. Încrederea în Yoon a scăzut până la 11% la începutul anului curent.
Dacă populația a cerut demisia lui Yoon, Parlamentul a declanșat procedurile de demitere din funcție. La 14 decembrie, acuzat de rebeliune, președintele a fost demis de către Adunarea Națională și autoritățile anti-corupție ale statului și procurorii au declanșat investigații separate legate de evenimente. Procurorii l-au arestat deja pe fostul ministru al Apărării, Kim Yong-hyun, care a dat ordinul generalului Lee să urmeze comanda președintelui și să blocheze Parlamentul, de asemenea a ordonat comandanților să preia clădirea Comisiei Electorale Naționale și să-i aresteze pe angajații acesteia. Fostul șef demis al Poliției ca și alți comandanți militari care au aplicat ordinele președintelui, au fost și ei arestați.
Un tribunal din Seul a decis, la 31 decembrie, în ultima zi a anului, emiterea unui mandat de arestare pentru Yoon și un altul pentru percheziții la biroul său și la reședința oficială, după ce președintele demis a sfidat autoritățile și nu s-a prezentat dând curs la un număr mare de solicitări de interogatoriu și de prezentare a unor acte emise și aflate la biroul său. Președintele a fost acuzat de rebeliune și opoziția a declarat acțiunile sale ilegale și neconstituționale, ba chiar și liderul propriului partid, Partidul Puterea Poporului, Kweon Seong-dong, a afirmat că acțiunea sa a fost o mișcare prost aleasă.
Park Chan-dae, liderul grupului parlamentar al Partidului Democrat, de opoziție, l-a acuzat pe președintele Yoon că nu-și asumă responsabilitățile așa cum a promis, punându-se la dispoziția justiției, și a cerut aplicarea mandatului de arestare, după ce președintele demis a anunțat că se va lupta până la capăt. Sute de sud- coreeni s-au adunat duminică, 5 ianuarie la reședința oficială pentru a cere alungarea președintelui și arestarea acestuia, în timp ce organele de ordine și instituția anti-corupție pentru înalții oficiali nu a putut intra în reședință din cauza blocării acesteia de către adepți și de către Serviciul de protecție al Președintelui.
Demiterea președintelui interimar Han Duck-Soo: blocarea demiterii președintelui suspendat
La 27 decembrie, Adunarea Națională a ales să-l demită și pe președintele interimar Han Duck-soo, fostul premier, care a preluat mandatul președintelui. După două săptămâni de îndeplinit mandatul, după votul de demitere din parlament a președintelui Yoon Suk Yeol, 192 de parlamentari au votat înlocuirea succesorului acestuia. Acesta ar fi refuzat să încheie procedura de demitere a predecesorului său, iar votul a fost copleșitor, cu mult peste cele 151 de voturi necesare. Partidul lui Yoon și Han au contestat majoritatea simplă necesară acestei a doua demiteri, după ce fuseseră necesare 200 voturi, pentru a-l demite pe Yoon, sau două treimi din Parlament, aici votând și cel puțin 12 parlamentari ai partidului său PPP-Partidul Puterea Poporului.
Mai întâi, motivația noii demiteri a vizat blocarea numirii de către Han a trei judecători în Curtea Constituțională, după ce Parlamentul îi desemnase pe locurile rămase vacante între cele 9 existente. Pentru a valida decizia de demiterea lui Yoon, era nevoie de 6 voturi “pentru”, adică tot două treimi ca și în Adunarea Națională. Cum doar 6 judecători se mai aflau în cadrul Curții, posibilitatea respingerii cererii de demitere era importantă, prin respingerea de către oricare dintre judecători. Este prima dată când un președinte este demis de când Coreea a devenit o democrație. Locul rămas vacant și după demiterea în parlament a lui Han a fost ocupat de următorul în linia de succesiune, vicepremierul și ministrul Finanțelor, Choi Sang-mok, care l-a înlocuit pe Han ca președinte în exercițiu.
Ca și în cazul lui Yoon, demiterea lui Han – acum suspendat din funcție – va trebui confirmată tot de către Curtea Constituțională în 180 de zile care urmează datei demiterii președintelui interimar în Parlament. Han s-a retras din funcție pentru a nu amplifica haosul, așteptând decizia Curții Constituționale. Premierul a încercat inițial să realizeze o ieșire din scenă ordonată a lui Yoon. Dar s-a văzut imediat că fostul președinte nu renunță și dorește să implice o întreagă armată de juriști și avocați și să se cramponeze de putere.
Han a optat pentru demiterea în Parlament a Președintelui ca unică formulă de ieșire din criză, dar doar 12 dintre parlamentarii partidului său au votat demiterea la 14 decembrie, între care toți cei 5 membri ai Consiliului Suprem al PPP. După ce votul celorlalți membri a fost “împotrivă”, Han a anunțat că nu mai poate fi șef de partid și toate persoanele din conducerea PPP se află în afara deciziei majorității. Totuși fostul premier, actualmente președinte interimar demis, a susținut că nu regretă opțiunea sa de demitere a Președintelui Yoon.
Opoziția la arestare: serviciul de pază versus Comisia anti-corupție și poliție
Astfel că am intrat într-o nouă formulă de blocaj în evoluția politică a Coreii pe baza imposibilității Curții Constituționale din care lipsesc trei judecători, de a valida demiterea președintelui suspendat Yoon Suk Yeol. Mandatul său de arestare a expirat luni, 6 ianuarie, după ce avocații săi au contestat faptul că investigatorii anti-corupție ar avea autoritatea să construiască un caz atât de serios precum cel de insurecție reclamat. Rămânerea lui Yoon ca președinte în funcție, chiar suspendat, îi conferă încă imunități până la pronunțarea Curții Constituționale pe subiectul demiterii sale.
Echipa de securitate a lui Yoon a împiedicat vineri, 3 ianuarie, arestarea sa de către investigatori, a instalat sârmă ghimpată și a blocat clădirea reședinței prezidențiale cu autobuze. Yoon este, practic, reținut în reședința sa, deși investigatorii nu au reușit să confirme vizual că acesta s-ar afla înăuntru. După șase ore de blocaj, cu proteste pro-arestare în apropiere, investigatorii au trebuit să renunțe la aplicarea mandatului pentru că puneau în pericol integritatea celor prezenți. Acum trebuie să extindă mandatul, chiar dacă au cerut și Poliției să ajute la aplicarea celui curent care expiră. Poliția a declarat că nu poate aplica mandatul pentru că este controversat legal și executarea rămâne doar sarcina investigatorilor anti-corupție.
Președintele în exercițiu Choi Sang-mok, membru al partidului PPP al lui Yoon, a respins demiterea oficialilor cheie din securitate care asigură protecția lui Yoon și care au blocat arestarea sa. Agenția anti-corupție, care trebuia să pună în aplicare mandatul de arestare, s-a adresat vicepremierului Choi Sang-mok, președintele interimar, să instruiască serviciile de protecție să respecte execuția mandatului, dar Choi nu a reacționat. Șefii și adjuncții serviciilor de securitate implicate au refuzat să se prezinte la Poliție sâmbătă, 4 ianuarie pentru a răspunde de obstrucționarea justiției în legătură cu blocarea arestării lui Yoon. Dacă motivația CIO – Oficiul de Investigare a Corupției Înalților Oficiali care conduce ancheta este obstrucționarea justiției, securitatea președintelui invocă imunitatea deținută de acesta atât timp cât este președinte, chiar și suspendat, în timp ce imunitatea nu funcționează decât la acuzațiile de natură penală și nu la insurecție, cauză specială pentru care a fost demis de Parlament și față de care nu are imunitate.
Mânia publicului coreean nu a făcut decât să se accentueze în ultimele zile, dovada cea mai palpabilă fiind prezența în stradă pe vânt, ninsoare și ger zile în șir în preajma reședinței oficiale, cerând arestarea lui Yoon. Noul mandat cerut de autorități pentru Yoon ar dura 20 de zile – față de cele 48 ore pe care le presupunea primul mandat, dacă un judecător va valida arestarea. Yoon ar fi și primul președinte arestat în Coreea. Situația blocajului instituțional a ridicat întrebări serioase asupra echilibrelor de putere și poziției Parlamentului în sistemul constituțional coreean. Între timp, audierea pentru demitere la Curtea Constituțională va avea loc la 14 ianuarie.
Un haos legal de blocare a evoluțiilor politice în Coreea
Partea cea mai complexă a chestiunii constituționale a reprezentat-o decizia lui Yoon de a contesta întreaga procedură și dorința de a se agăța de putere. Acest lucru s-a făcut printr-o complexă campanie legală care a implicat juriști și avocați care au depus mai întâi plângeri față de șeful agenției anti-corupție, Oh Dong-woon, și a altor aproximativ 150 investigatori și ofițeri de poliție implicați în tentativa de arestare de vineri, 3 ianuarie pe care o consideră ilegală. La fel au fost acuzați procurorii, ministrul apărării în exercițiu și șeful poliției care au ignorat cererea securității președintelui de a oferi forțe adiționale pentru a bloca încercarea de arestare.
În egală măsură, cererea de respingere/obiecție în fața mandatului de arestare a lui Yoon, propusă joi, 2 ianuarie, a fost respinsă de curte duminică, 5 ianuarie, deci faptul că mandatul ar fi fost atacat nu mai este o temă pentru nepunerea sa în executare. Dacă mandatul de protejare a lui Yoon este unul absolut în privința securității sale, el nu acționează și împotriva hotărârilor justiției de a îl reține sau aresta pe Președinte. Blocarea executării unui mandat de arestare este, în fapt, obstrucționarea justiției, iar protecția nu se extinde în nici un caz, la nivelul acuzațiilor de rebeliune, insurecție, trădare care sunt explicit menționate în Constituție și au fost motivele demiterii sale.
Efectele acestei amestecături juridice și avocățești, combinate cu graba încheierii subiectului și trecerii la alegeri prezidențiale anticipate, au complicat situația de fapt. Nesiguranța politică a afectat economia iar moneda a atins cel mai jos nivel în raport cu dolarul de la criza financiară globală de acum 16 ani, din 2009. Dacă actuala opoziție cantonată majoritar în Parlament are dreptate să-l demită și să-l acuze pe Președinte, odată deblocată procedura de numire a celor trei judecători de către unul dintre președinții interimari, audierile din 14 ianuarie și zilele ulterioare vor clarifica situația demisiei și, respectiv, a alegerilor anticipate, deblocând inclusiv acțiunea de arestare. Însă suprapunerea celor două procese, de demitere și arestare, a creat dificultăți.
Rămâne, firește, și tema Constituției Coreii care prevede o succesiune bizară la conducerea statului Președinte-Premier-vicepremier, fără implicarea șefului Parlamentului, Adunarea Națională, dar mai ales problema coexistenței unei majorități aleasă și a unui președinte și a unui Guvern în funcție care nu poate fi demis pe perioada existenței sale legitime și a lipsei de suprapunere a majorității parlamentare cu formula Guvernului. O revizuire, ajustare sau modificare a Constituției va fi necesară, aceasta reclamând măcar două treimi din voturile Parlamentului, pentru a clarifica situații similare cu cea prezentă. Mai mult, refuzul de numire a judecătorilor Curții Constituționale aleși în Adunarea Națională de către președintele ales sau interimar este un alt impediment inacceptabil pentru funcționalitatea democrației coreene.
Mai grav este faptul că actuala criză are repercusiuni la nivelul securității statului coreean. La Seul a descins Secretarul de Stat American, Antony Blinken, luni, 6 ianuarie, obiectivul său fiind de a clarifica situația fără a se implica în criza politică internă: De altfel, prima sa declarație a fost încrederea în sistemul constituțional democratic coreean. SUA a făcut eforturi substanțiale pentru acomodarea pozițiilor Coreii de Sud și a Japoniei, iar aici președintele conservator Yoon a ajutat. El a avut recent o vizită în SUA înainte de lansarea loviturii de stat, dar fără a discuta adoptarea Legii Marțiale, așa încât Washingtonul nu a avut cadrul pentru a-l disuada să treacă la lovitura premeditată și la haosul care a urmat. Astăzi insecuritatea e dublă, cea dată de alegerea Președintelui Trump și instalarea sa la Casa Albă și cea dată de viitorul președinte al Coreii care ar putea îmbrățișa poziții sensibil diferite față de China și Japonia decât predecesorul său.
* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
Luminița Odobescu, fost ministru de externe și fost consilier prezidențial, a fost numită consilier de stat al premierului Marcel Ciolacu
Secretarul general NATO cere europenilor să crească bugetele apărării, folosind “o mică parte” din fondurile de pensii și sănătate: Dacă nu, europenii “se pot apuca de cursuri de limbă rusă”
Liderii europeni, convocați de Antonio Costa la o reuniune excepțională UE-NATO-Regatul Unit consacrată apărării europene pe februarie, la Château de Limont
UE prelungește cu încă un an măsurile restrictive împotriva celor care sprijină sau facilitează acțiunile violente ale Hamas și ale Jihadului Islamic Palestinian
Ministrul Alexandru Rafila: Odată cu aplicarea noului Regulament HTA, România își propune să recupereze decalajele în materie de acces la medicamente inovatoare
Românii vor avea nevoie de o autorizație electronică de călătorie pentru deplasarea în Israel. Cum poate fi obținută
Șefa diplomației germane avertizează asupra riscurilor pentru pacea fragilă din Siria, în contextul discuțiilor despre ridicarea sancțiunilor UE
Șase țări din UE solicită Comisiei Europene să reducă plafonul de preț al G7 pentru petrolul rusesc: Este momentul să sporim și mai mult impactul sancțiunilor noastre
Eurodeputatul Dan Motreanu, apel la combaterea minciunilor răspândite de extremiști: Dezvoltarea României, posibilă doar alături de lumea democratică, UE și NATO
Autoritatea pentru Digitalizarea României a finalizat interconectarea Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) cu alte baze de date naţionale, jalon din PNRR
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE
Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern
Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa
Donald Tusk, la debutul președinției Poloniei la Consiliul UE: “Suntem pregătiți să pornim din nou pe calea europeană a măreției, forței și suveranității”
“Securitate, Europa!”. Președintele Consiliului European consideră că președinția Poloniei la Consiliul UE va dovedi că “patriotismul și integrarea europeană sunt interconectate”
În acordurile imnului UE, Cătălin Predoiu și omologul bulgar au ridicat simbolic ultima barieră de frontieră în primul minut al anului 2025, marcând aderarea deplină a României și a Bulgariei la Schengen
Guvernul adoptă Ordonanța „Trenuleț”, un set de măsuri fiscal-bugetare pentru reducerea deficitului la 7% în 2025 și menținerea accesului României la fondurile europene și din PNRR
Guvernul a depus jurământul. Klaus Iohannis: Oamenii așteaptă să mențineți ferm traiectoria pro-europeană și euro-atlantică din ultimii 35 de ani. Vă rog să acţionaţi aşa
Guvernul “Ciolacu 2” a primit la limită votul de încredere al Parlamentului României. Cabinetul coaliției PSD-PNL-UDMR va depune jurământul la Cotroceni
După 200 de reuniuni de negociere, UE și Elveția au ajuns la un ”acord istoric” de modernizare a cooperării dintre cele două părți
Trending
- COMISIA EUROPEANA6 days ago
Vicepreședintele Comisiei Europene, Stéphane Séjourné, vine în România înainte de lansarea dialogului strategic privind viitorul industriei auto. El va discuta la INCAS și despre concurența neloială a Chinei pe piața dronelor
- ROMÂNIA6 days ago
Oficial: România va fi admisă vineri în programul Visa Waiver, iar românii vor putea călători fără vize în SUA
- U.E.1 week ago
Președintele Austriei se va întâlni cu liderul extremei-drepte pentru a-i încredința formarea unui guvern
- U.E.1 week ago
Susținători ai Ucrainei au protestat la Bratislava împotriva politicilor pro-ruse ale premierului Fico: Slovacia e Europa
- INTERNAȚIONAL7 days ago
Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE