de Iulian Chifu*
Prim-ministrul polonez Donald Tusk și președintele Karol Nawrocki au convenit vineri, 9 ianuarie, la palatul prezidențial din Varșovia, să mențină o poziție unitară în problemele legate de Ucraina, Rusia și securitatea și apărarea Poloniei. Purtătorul de cuvânt al lui Nawrocki, Rafał Leśkiewicz, a declarat că cei doi lideri au convenit asupra principiului că „nimic legat de Ucraina nu ar trebui decis fără Ucraina”, adăugând că orice acord de pace care vizează încheierea războiului de aproape patru ani al Rusiei trebuie să fie în termeni acceptabili pentru Kiev. Nawrocki susținut de principalul partid de opoziție de dreapta conservator și naționalist din Polonia, Lege și Justiție (PiS), a avertizat, de asemenea, să nu se acorde încredere președintelui rus Vladimir Putin în cadrul negocierilor, adăugând că „trebuie acordată atenție nu numai cuvintelor și gesturilor Moscovei, ci și acțiunilor concrete ale lui Putin și ale Federației Ruse”. Înțelegerea s-a convenit în ciuda multiplelor dispute pe nenumărate teme între președinte și premier și partidele lor, în timp ce în politica externă, guvernul se aliniază strâns cu UE și Ucraina, în timp ce președintele, care a fost descris ca un avanpost central-european al mișcării MAGA a președintelui american Donald Trump, trasează o traiectorie naționalistă.
Reconciliere poloneză: maturitatea politicii sub presiunea reconfigurării ordinii mondiale
Precedentul polonez subliniază o formulă de reconciliere între bazele mișcărilor suveranistă și pro-europeană și pentru crearea unei baze comune de dialog pentru formațiunile și personalitățile politice pe baza unui set de elemente comune, principii și valori sau poziții comune, dacă nu chiar teme care să se discute și convină fie și prin vot numai în spatele ușilor închise și să nu fie teme de scandal și atacuri publice sau motive de scindare a societății. Iar realismul și pragmatismul vine tocmai din nevoia de a apăra o poziție unitară la nivel extern, care dă forță și întărește poziția și credibilitatea Poloniei. Asta chiar dacă abordările sunt diferite iar jocul pe roluri este menținut: Tusk merge la Coaliția de Voință unde are un rol din ce în ce mai proeminent, chiar dacă nu contribuie cu trupe pe teren în forțele de reasigurare europene, iar Nawrocki este un apropiat al lui Trump, susținut în campania prezidențială inclusiv printr-o primire protocolară și o strângere de mână în fața camerelor de luat vederi în Biroul Oval.
De reținut că părțile nu au aceleași idei și abordări pe temele excluse din disputele publice. Dimpotrivă. Ele își mențin opinii diferite pe multiple teme din sfera subiectelor convenite că nu se află în divergență publică, așa cum diferența la nivelul nuanțelor este vastă pe nenumărate subiecte și elemente de detaliu. Totuși au reușit să așeze o regulă de coabitare serioasă care să mențină profilul, imaginea și prestigiul statului ascultându-se reciproc și cedând dorinței de a marca puncte politice pe teme sensibile și care afectează securitatea Poloniei, dar și interesele sale fundamentale. Încă o dată, diferențele se dezbat în spatele ușilor închise, dar deciziile convenite, care țin cont și de raportul de forțe oferit de alegători la vot, sunt respectate de către părți.
De asemenea, președintele nu are aceleași atribuții în Polonia ca în România. Spațiul său de mișcare este mult mai redus, rolul mai aproape de reprezentare și ceremonial, în cazul României atributele constituționale prezidențiale fiind mai degrabă spre roluri executive în materie de politică externă, de securitate și apărare. Un proces similar a fost dezvoltat în România, coabitarea din epoca Băsescu cu guvernul Ponta, fapt ce a ajutat în primul rând România, dar și ambele părți în privința relevanței și prestigiului tocmai pentru că au avut puterea să semneze acest document, pe care l-am conceput și negociat la vremea respectivă. Valențele pozitive ale unor înțelegeri de natură politică pe teme fundamentale ale României ar trebui reluate, deoarece reziliența societală și încrederea în autorități nu se poate realiza fără construirea încrederii între componentele societății românești cu opinii diferite.
Procedura reconcilierii în patru pași: primatul voinței politice a actorilor responsabili
Pasul major este acela de a realiza că e nevoie de această reconciliere, că este în avantajul tuturor și, în primul rând, al României. Că vorbești de interes național, de abordări suveraniste sau de cedibilitate europeană și reziliență, e nevoie de acest numitor comun de a vorbi pe o singură voce în temele cruciale, care reprezintă poziția externă a României pe cele mai importante teme de securitate și apărare. Desigur, pasul doi e cel puțin la fel de important și presupune renunțarea la etichetare și acuzații reciproce, la minimalizare și ridiculizarea constantă a celuilalt, mai ales aflat în funcție publică, și ascultarea reprezentanților părerilor cu care nu ești de acord, argumentație și dezbatere, dialog real și considerarea celuilalt care, la rândul său, reprezintă cetățeni români. Acest al doilea pas este crucial și deloc ușor de făcut în contextul vituperărilor și înjurăturilor constante din social media, eventual la adăpostul trolilor, boților și profilurilor false.
Doar așa putem ajunge cu adevărat la cel de-al treilea pas, care a fost deja convenit la Varșovia: înțelegerea. Stabilirea elementelor minimale de convergență absolut obligatorii pentru menținerea profilului și temelor majore, strategice, ale României. Desigur, și a unor reguli de comportament pentru părți în spațiul public și în referirile către ceilalți. Nu e, din nou, foarte simplu, de aceea înțelegerea va conține și elementele de soluționare a divergențelor și disputelor, respectiv de conciliere a pozițiilor care se manifestă contrar prevederilor acordului. În măsura în care există maturitate și voință politică de toate părțile, se poate face acest pas major. Fără ca acest pas să presupună abdicarea de la propriile convingeri și păreri și de la apărarea lor, doar că în contexte care să nu afecteze coeziunea și să nu se răsfrângă în fragmentări și polarizări suplimentare în societate sau să le adâncească pe cele existente deja.
Desigur, și în cazul Poloniei, mai există un pas patru, respectiv aplicarea celor convenite și reacția atunci când aceste prevederi sunt încălcate de membri uneia sau alteia dintre părți. Și în cazul României, disciplinarea propriei tabere politice și a susținătorilor angajați este partea cea mai dificilă. Și aceasta depinde de voința asumată politic a celor implicați în acord, măsura în care reușesc să explice, să tempereze și să scoată din dezbaterea publică temele sensibile și a căror abordări diferite aduce costuri și prejudicii posturii și prestigiului României, credibilității sale pe plan extern și percepției internaționale despre maturitatea și relevanța statului român. Acest lucru nu înseamnă că nu există un spațiu vast de dispute și controverse politice, de acțiune politică și contestare a acțiunilor guvernamentale, așa cum există, desigur, o formula care ar putea fi convenită de jocuri pe roluri în privința apropierii de diferiții actori externi politici, pe baza afinităților ideologice, cât timp interesul comun național convenit este respectat de către toți jucătorii politici.
Dacă vom proba maturitatea politică necesară, capacitatea de a realiza reconstrucția încrederii populației în clasa politică și coeziunea națională necesară în vremuri tulburi, asta vom vedea în viitorul apropiat.
* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.