de Iulian Chifu*
Statele Unite au masat capabilități militare în Caraibe și au declanșat operațiuni împotriva vaselor despre care se presupune că transportă droguri spre America. Dimensiunea angajării militare și mutarea grupului de nave ale portavionului Gerald Ford, cel mai mare din lume, din Mediterana în Caraibe subliniază o dată în plus intenția de presiune asupra lui Nicolas Maduro, dacă nu o intervenție directă și schimbare de regim în Venezuela. Nuanțele însă contează, și presiunea s-ar putea să fie un alt episod al păcii cu forța pe care Trump vrea să o breveteze pentru America de azi, în timp ce anunță că a refuzat ofertele atrăgătoare de business ale lui Maduro și pare să existe negocieri secrete prin Richard Grenell, trimisul special al lui Trump, pentru relocarea în siguranță a președintelui venezuelean și grupului de apropiați într-un stat terț. Instrumentul juridic utilizat este al intervenției anti-teroriste, după ce un număr de miliții, grupuri mafiote și traficanți de droguri locali au fost declarați organizații teroriste, în timp ce Maduro este căutat în SUA cu o recompensă ajunsă la 50 milioane de dolari, așa cum e dorit de Curtea Penală Internațională.
Militarizarea și acțiunile țintite împotriva vaselor traficanților de droguri
Pe 15 octombrie, președintele Donald Trump a anunțat public că a semnat autorizarea CIA să desfășoare operațiuni acoperite în Venezuela. În același timp, Armata SUA construiește o adevărată forță de intervenție în Caraibe, fapt ce a determinat armata venezueleană să organizerze și ea exerciții. Avem de a face cu o campanie de intimidare lansată de către Președintele Trump, dacă nu una de presiune maximală, pentru a nu discuta direct intervenția pe teren, în Venezuela. La 21 octombrie, președintele Donald Trump a dat ordinul ca grupul de luptă al poravionului Gerald Ford să se mute din largul portului Split din Croația, în Caraibe, un marș forțat care a durat câteva zile și a lăsat grupul în poziția de a putea acționa astăzi în regiune.
Chiar și până la sosirea noului grup masiv de trupe, portavionul care duce 90 de avioane F35, 8% din armata americană a intrat deja sub comanda sudică a armatei americane, SOUTHCOM, incluzând Grupul de Luptă Amfibiu Iwo Jima, Unitatea Expediționară a Marinei 22, cu peste 4500 trupe speciale de intervenție marină, trei distrugătoare purtătoare de rachete ghidate, un submarin de atac, o navă de operațiuni speciale, un crucișător cu rachete ghidate și un avion de recunoaștere P-8 Poseidon. Pe de altă parte, Statele Unite au desfășurat deja 10 avioane F35 în Puerto Rico, precum și cel puțin 3 drone de atac MQ-9 Reaper, la baza Naval Station Roosevelt Roads de la Aquadilla, închisă din 2004 dar reconstituită și funcțională astăzi, potrivit imaginilor din satelit.
În această desfășurare de forțe s-a mai adăugat Regimentul de Aviație pentru Operațiuni Speciale 160, cu misiuni pentru Navy SEALs, Green Berets și Delta Force, care a ridicat elicoptere ce zboară în preajma coastelor Venezuelei, în timp ce aviația americană a avut două zboruri cu trei bombardiere B-52, cu capabilități nucleare deasupra Caraibelor, demonstrativ, în timp ce bombardiere B-1 au marcat, de asemenea, astfel de zboruri.
Desigur, și Venezuela deține un sistem de apărare funcțional și capabil, realizat cu sprijinul Rusiei și care este operat cu prezența consilierilor ruși. Orice atac asupra teritoriului venezuelean ar trebui, în primul rând, să distrugă apărarea anti-aeriană a acesteia, fapt ce complică mult orice intervenție americană precum și relațiile SUA și Rusia lui Putin, deja tensionate astăzi, mai ales dacă victime cad militari ruși. De asemenea, eventuale lovituri care nu vizează doar grupurile de traficanți ci infrastructura și capabilități militare venezuelene ar putea să determine un răspuns de escaladare a confruntării cu forțele armate ale Venezuelei.
Pentru moment, SUA a evitat să lovească, să țintească sau să destabilizeze statul din Caraibe, vizat de presiunile curente, deși chiar săptămâna trecută două avioane venezuelene F16 au survolat USS Jason Dunham de două ori în 24 de ore, fiind clar faptul că administrația americană evită, pentru moment, orice angajare militară cu forțele venezuelene. Totuși președintele Donald Trump i-a ordonat trimisului său special în America Latină, Richard Grenell, să încheie orice angajare de natură diplomatică cu administrația din Caracas, concomitent cu autorizarea operațiunilor acoperite ale CIA, anunțată public. Președintele a confirmat și faptul că autorizarea include operațiuni letale.
Terorism și trafic de droguri. Motive de intervenție și presiune militară
Prezent în Caraibe, în apele teritoriale ale Puerto Rico, Secretarul Apărării Pete Hegseth s-a adresat marinarilor și soldaților din trupele speciale luni, 20 octombrie, spunându-le, la bordul USS Iwo Jima, că “Ceea ce facem acum nu este antrenament.” Vizita șefului Pentagonului a avut loc la o săptămână după primul atac american care a scufundat o navă despre care se spune că era implicată în traficul de droguri și aparținea organizației criminale Tren de Aragua în apele din apropierea Venezuelei.
De altfel, președintele Donald Trump a escaladat propria sa retorică în legătură cu loviturile împotriva traficului de droguri, vorbindu-se inclusiv despre o intervenție la sol în interiorul Venezuelei. Cea mai recentă lovitură a fost vineri, 24 octombrie noaptea, când o ambarcațiune cu 6 oameni la bord care trafica narcotice spre SUA a fost ținta unei lovituri care a scufundat-o, fiind vorba despre cea de a 10-a lovitură de acest fel care a ucis 43 de oameni de la începutul campaniei, în septembrie. Dintre aceste lovituri, majoritatea sunt în Marea Caraibelor, dar două asemenea lovituri s-au produs și în Oceanul Pacific chiar în ultima săptămână.
Nu este prima dată în timpul unei administrații Trump când SUA lansează operațiuni majore militare contra traficanților de droguri exact împotriva Venezuelei. În aprilie 2020, tot US Southern Comand – SOUTHCOM, a primit distrugătoare navale, nave ale pazei de coastă, avioane de supraveghere și unități ale Armatei pentru a lupta în misiuni împotriva narcoticelor, o misiune care a continuat și în 2021, sub președinția următoare Biden.
La inaugurarea sa pentru al doilea mandat, Donald Trump și-a anunțat intenția de a desemna cartelurile de droguri și organizațiile criminale transfrontaliere drept organizații teroriste pentru a intra sub incidența legislației anti-teroriste americane, fapt consemnat în februarie. Administrația americană Trump și-a propus eliminarea completă a cartelurilor și organizațiilor criminale transfrontaliere în timpul mandatului, țintind operativii acestor organizații, traseele drogurilor și finanțele acestora.
Schimbare de regim sau negociere în forță/pacea cu forța?
Potrivit propriilor declarații și cele ale apropiaților, președintele Donald Trump vizează planuri pentru a lovi facilități de producere a cocainei și rute pentru traficul de droguri în interiorul Venezuelei, dar o decizie finală nu a fost încă luată. Venezuela nu este cunoscută drept o sursă de cocaină pentru exporturile în SUA, din contra, majoritatea de 97% a producției ce trece pe aici ajunge pe piața europeană. Totuși există o istorie majoră a eforturilor administrației Trump de a-l lega pe Maduro de traficul de droguri și de comerțul cu droguri, respectiv finanțarea regimului și a averii sale din droguri.
Astfel, o parte din oficialii administrației doresc o schimbare de regim inclusiv prin forță, dacă nu se poate diplomatic, considerând că o campanie anti-droguri va duce, în final la înlocuirea lui Maduro. Varianta preferată este presiunea grupului din jurul lui Maduro, legat și finanțat de cartelurile de droguri și care beneficiază din asemenea activități, sperând că această presiune îi va determina să-l înlăture. Totuși, potrivit Oficiului împotriva Drogurilor și Criminalității al ONU, UNODC, Venezuela nu este o țară producătoare de cocaină, majoritatea plantațiilor de coca fiind concentrate în Columbia, Peru și Bolivia. De asemenea, chiar raportul anual al Administrației americane anti-drog, DEA, publicată în martie anul acesta, relevă că traficul de cocaină este apanajul Ecuadorului, Americii Centrale și Mexicului, nefiind menționată Venezuela.
Potrivit administrației americane, o parte din traficul de droguri merge prin Venezuela iar în 2020, Maduro a fost acuzat de narco-terorism și conspirație pentru import de cocaină de către curțile federale americane. În septembrie 2025, Secretarul de Stat Marco Rubio, aflat în Ecuador, declara că “Nicolás Maduro, este acuzat de trafic de droguri în Statele Unite și căutat de justiția americană pentru a răspunde la aceste acuzații”. Pe de altă parte, orice intervenție în Venezuela necesită o aprobare a Congresului american, deja preocupat de acțiunile curente, care ridică probleme constituționale și de legalitate.
De altfel, autoritățile americane au recunoscut că orice operațiune care necesită acțiuni țintite pe teritoriul Venezuelei necesită aprobarea Congresului sau cel puțin briefinguri la nivelul Congresului înaintea oricărei mișcări agresive. Joi, 23 octombrie, președintele Donald Trump a susținut că loviturile împotriva vaselor traficanților de droguri nu au nevoie de aprobarea Congresului, adăugând că îl va notifica în cazul oricărei operațiuni terestre în Venezuela. “Nu am neapărat nevoie de o declarație de război. Vom ținti și elimina doar persoanele care aduc droguri în țara noastră.”
Potrivit The New York Times, oficiali americani nenumiți au spus că ținta finală a lui Trump este schimbarea de regim. Totuși Venezuela este cea mai mare catastrofă umanitară a vremurilor contemporane, cu peste opt milioane de venezueleni care au plecat din țară în statele Americii Latine și Caraibilor, deci orice lovituri ar putea genera noi valuri de migranți și în America. E adevărat că Maduro facilitează relațiile cu Cuba și Nicaragua, perpetuând activități ilegale în sudul Statelor Unite, dar e neclar dacă acest lucru este suficient pentru a genera un conflict. În discuție intră și datele de anul trecut ale US SOUTHCOM potrivit cărora cartelurile de droguri și organizațiile criminale transfrontaliere din regiune au avut profituri de 320 miliarde de dolari în 2023, mai mult de cinci ori decât bugetele totale ale apărării a tuturor delor 31 de state din regiune. Motivele intervenției directe și o decizie a administrației Trump rămân pe masă.
Pe de altă parte, presiunea și loviturile eventuale în interiorul Venezuelei slăbesc direct forța lui Maduro, deja cu probleme de legitimitate după ce a furat alegerile prezidențiale din 2024 pe care le-a pierdut la mare distanță. E un semnal dat armatei venezuelene să se despartă de acesta și să acționeze, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii 20 de ani. E un semnal și pentru milițiile venezuelene de diferite facturi, care numără poate nu peste 4 milioane de oameni, cum susține Maduro, dar sigur au suficienți luptători pentru a lansa un război civil pe scară largă care să accelereze căderea prin instabilitatea explozivă, dacă e să vedem doar ce au făcut 20.000 de luptători ai FARC în Columbia vecină, în anii 90.
Petrol și geopolitică în cel mai bogat stat în rezerve probate de petrol
O altă zonă de explicații la nivelul experților despre perspectivele Statelor Unite în Venezuela și obiectivele americane vizează aspectele geopolitice evidente. Venezuela este cel mai mare aliat al Rusiei, care privește cu atenție evoluțiile din regiune și contemplează perspectiva unui atac la sol al americanilor. Campania de intimidare și, potențial, de extragere a unor concesii din partea Venezuelei și a lui Maduro ar putea să vizeze Rusia lui Putin, așa cum ar putea viza China, care este cel mai mare importantor de petrol venezuelean, cu peste 90% din exporturile statului caraibian. Beijingul ar fi cel mai afectat, iar acțiunile recente ale Statelor Unite ar putea avea legătură cu întâlnirea așteptată în timpul vizitei în Coreea de Sud între Donald Trump și Xi Jinping, cu pârghii directe care să altereze acțiunile Chinei de limitare a exporturilor de metale rare.
Atât propaganda rusă, cât și Nicolas Maduro și presa oficială din Venezuela au reprodus aceleași punctaje care pleacă de la abordarea militarist belicistă a lui Trump în Venezuela deși “Trump a candidat la președinție pe o platformă ce presupunea sfârșitul tuturor războaielor, în timp ce acum provoacă Venezuela într-un război lung, fabricat”, susține punctajul comun. Ținta administrației Trump ar putea fi, în egală măsură, una de manipulare a pieței petroliere pentru a menține barilul de petrol jos și să poată, astfel, să sărăcească visteria de război a Rusiei concomitent cu acțiuni avantajoase pe piața internă americană, cu prețul redus la galonul de benzină.
La nivel militar, Rusia nu ar fi capabilă să oprească SUA dacă declanșează o operațiune militară complexă în Venezuela, cel mult poate sprijini Caracasul cu bani, arme și sprijin economic și politic, sau eventual prin ajutorul dat încălcării blocadelor eventuale sau a sancțiunilor atât timp cât regimul Maduro se dovedește suficient de stabil și rezistent în funcție. China are interese mult mai mari să mențină puterea lui Maduro în Venezuela, pentru că dacă Washingtonul și Donald Trump dictează prețul petrolului, într-adevăr China are de pierdut. Dar dacă Statele Unite reușesc să preia, cumva, controlul în Venezuela, cu sau fără Maduro, se schimbă din nou sensibil balanța globală de putere în detrimentul Rusiei.
Totuși chiar și o operațiune internă în Venezuela nu e o garanție a schimbării de regim. Asta și pentru că Maduro a montat în cadrul propriei armate un sistem împotriva loviturilor de stat și o supraveghere cu represiune politică, copiat după cubanezi, dar și pentru că orice regim ar veni ar putea avea probleme de susținere publică și demontare a chavismului inoculat în administrație, la toate nivelurile. Desigur, un război al Americii asupra Venezuela ar antrena doar o mică fracțiune a populației în apărarea țării și a lui Maduro. Maduro a furat alegerile din 2024, câștigate la distanță de către Edmundo Gonzales, candidatul opoziției. Apoi același Maduro s-a aliniat cu statele adversare ale SUA – Iran, Rusia, China – cu cartelurile de droguri și organizațiile criminale transnaționale, tot atâtea motive pentru a lansa operațiunea directă asupra președintelui Venezuelei.
Totuși nici dimensiunea diplomatică nu a fost uitată. Statele Unite sub administrația Trump nu sunt încă decise pentru schimbare de regim, cu atât mai puțin par interesate de promovarea democrației în Venezuela, în schimb energia, controlul migrației și interesele geopolitice par a fi dominante în rațiunea internă ce generează operațiuni militare. În iulie, Washingtonul a ridicat unele restricții asupra exporturilor de petrol ale Venezuelei, permițând Chevronului să extragă și Shell-ului să dezvolte un câmp offshore de gaz și a negociat eliberarea unor prizonieri politici. De asemenea, cele două state cooperează la agenda anti-migrație a președintelui Trump, cu zboruri de două ori pe săptămână ale Autorității Vamale și de Migrație americane între aeroporturi militare americane și cel mai mare aeroport din Caracas. Aceste elemente determină abordarea nuanțată în privința Venezuelei din partea administrației americane.
Oferte de nerefuzat: exilul regimului Maduro versus preeminența în petrol și metale rare a SUA
Situația reală de pe teren arată că amplasarea de trupe la această dimensiune în Caraibe, vizând Venezuela, nu e destinată combaterii traficanților de droguri sau a migrației. Pentru a combate traficul de droguri, Administrația și Congresul au la dispoziție the Caribbean Basin Security Initiative (CBSI), un program de 88 milioane de dolari pentru combaterea traficului de arme și droguri pe cele 13 insule din Caraibe. O creștere a sumelor și verificări constante, nu doar de două ori pe săptămână, pe sărite, ar fi utile, cu sume suficiente alocate. De accea debutul unei operațiuni militare în Venezuela va putea fi evaluată dacă atacă baze ale narco-traficanților sau și ținte militare. Ultima operațiune militară în America Latină a avut loc acum 35 de ani în Panama, împotriva lui Manuela Noriega.
Pentru președintele Trump, acțiunea din Venezuela este primul experiment de proiecție a forței, motivat ostentativ de noul război împotriva drogurilor. Maduro e deja etichetat ca narco-terorist și dictator ilegitim, dar prezența celei mai mari armate din ultimele decade poate avea scopuri și valori de întrebuințare multiple. După campania lui Trump de presiune maximă împotriva lui Maduro din primul mandat, azi secretarul de stat Marco Rubio, preocupat de regiune, ar putea viza o schimbare de regim, așa cum își dorește eliminarea regimurilor dictatoriale de stânga din Cuba și Nicaragua. S-ar putea ca evaluările să arate că există șanse relevante de a scăpa de Maduro fără o invazie pe teren, doar prin sperietura și constrângerea produsă de amplasarea acestor forțe armate care să determine o schimbare de atmosferă în jurul dictatorului de la Caracas.
O altă variantă este ca Donald Trump să considere că e o formulă potrivită și mai ieftină de a obține descurajarea traficului de droguri prin prezența militară masivă. Efectele pot fi cu adevărat relevante comparativ cu Mexicul, principala poartă de intrare a drogurilor, cu precădere fantanyl, în Statele Unite. Venezuela este izolată diplomatic, este mult mai puțin importantă economic și ca nivel al schimburilor pentru SUA și nu are capacitatea să replice în vreun fel. În plus, Maduro a fost declarat deja narco-traficant, chiar dacă nu Venezuela e sursa de droguri, dar o parte importantă din autoritățile din jurul liderului venezuelean și mai ales din armată profită de bani veniți de la carteluri. Loviturile pe teren vor intimida cartelurile din regiune și vor limita traficul, iar grupările de traficanți vor întâmpina greutăți în a recruta nave și traficanți-distribuitori din cauza riscurilor majore cu care se confruntă. E una frica de arest și alta frica de drone și de moarte. E cam ca procedura cu care s-au confruntat migranții odată cu deportările în El Salvador și Sudan, fapt ce a dus la reducerea drastică a presiunii asupra frontierei de sud a Statelor Unite.
Desigur, există și posibilitatea ca ținta să fie, cu adevărat, schimbarea de regim, și să fie urmărită indirect, prin presiunea asupra traficanților de droguri și asupra întregii sale administrații dependente de plățile ilegale. Deja e de așteptat ca Maduro să încerce să avanseze propuneri atrăgătoare către Casa Albă, respectiv accesul la petrol și minerale critice, chiar dacă nu și-a respectat în trecut, cu diverse ocazii, cuvântul. Se poate presa pentru reforme democratice în schimb, pentru eliberarea prizonierilor politici și pentru evitarea presiunilor asupra opoziției. Din evaluările curente, Maduro este cu adevărat înfricoșat de perspective, presat de cercul său intim pentru un acord, mai ales că Trump joacă încă rolul nebunului care nu este îndiguit de normele obișnuite legale. Președintele de la Caracas se teme chiar și de o lovitură de decapitare similară celei care l-a ucis pe generalul iranian Qasem Soleimani.
Soluția aleasă de a presa militar în locul sancțiunilor pare să fi fost determinată de nevoia de a evita un nou val de migrație pe care constrângerile sancțiunilor l-ar determina. Presiunea asupra traficanților nu ar fi una existențială la adresa regimului Maduro, dar ar fi suficientă pentru a putea determina concesii majore din partea acestuia. Desigur, administrația Trump și-ar dori ca Maduro să plece de la putere. De altfel, The New York Times susține că Trump ar fi susținut că Maduro i-ar fi oferit tot ce vrea să-l lase în pace, dar că președintele american nu ar fi acceptat. Desigur, există și discuțiile despre o variantă oferită de către SUA care ar fi negociat ieșirea lui Maduro din Venezuela și stabilirea într-un stat terț. În discuțiile purtate în Qatar, Washingtonul i-ar fi oferit lui Maduro și apropiaților săi un loc sigur într-o terță țară, dacă pleacă. Totuși nu există nici un semn că Maduro ar dori să-și părăsească țara. Urmărit penal de Curtea Internațională de Justiție și de justiția americană, Maduro se teme de viabilitatea în timp a unei asemenea oferte.
După Maduro: Machado și premiul Nobel pentru pace
Schimbarea regimului chavist nu e posibilă, s-a văzut, fără sprijinul armatei. Nici măcar eliminarea lui Maduro nu ar fi o garanție în acest sens. Opoziția a câștigat cu brio alegerile din 2024, fapt recunoscut de numeroase democrații, dar regimul a rămas în funcție. Acordarea Premiului Nobel pentru pace pentru Maria Corina Machado și legătura acesteia cu administrația Trump ar putea fi o altă cheie a acțiunilor americane de astăzi. Machado l-a susținut pe contracandidatul lui Maduro, și a fost, desigur, frustrată când acesta nu a ajuns în funcție. Acțiunea sa de a aborda temele schimbării de regim prin metode non-violente, democratice, au fost salutate de către Comitetul Nubel, însă această abordare nu a dus la un rezultat real, palpabil, pe teren, chiar dacă a demonstrat o dată în plus că Maduro se agață de putere și că legitimitatea acestuia a scăzut dramatic.
Machado a avut o forță de convingere enormă și personalitatea sa a determinat rezultatul la alegeri, dar fără componenta de forță militară în spate, e puțin probabilă înlocuirea regimului. Iar aici e vorba în primul rând despre componente ale armatei venezuelene care să defecteze, păstrându-și capacitatea de luptă, muniția și armele. Machado a promis armatei și amnistie dacă trece de partea poporului, dar promisiunea a avut rezonanță redusă din cauza abordării sale în forță și a radicalismului său. Pentru o schimbare lină și negociată, e nevoie de un politician cu experiență și credibilitate pentru a face trecerea spre o variantă de împărțire a puterii sau ruptură în cadrul regimului.
Azi cei mai importanți factori pentru schimbarea în Venezuela sunt voința președintelui Trump de a schimba regimul, indiferent de instrumentarul necesar utilizat, adică inclusiv invazie și forța brută și capacitatea lui Maduro de a controla propria armată. Evenimentele din relația SUA-Venezuela influențează, desigur, și competiția SUA-China în rest, țintele fiind regimurile de stânga din Brazilia și Columbia. Protecționismul administrației Trump și postura sa agresivă au dat deja semnalele iar liderii din America de Sud cu altă bază ideologică decât Trump încearcă să contrabalanseze presiunile americane cu o cooperate tehnologică și militară cu China.
Lidera opoziției și deținătoarea premiului Nobel pentru pace Machado a vorbit deja telefonic cu Trump, așa cum a anunțat acesta public, oferindu-i chiar să-i cedeze premiul său, numai să salveze Venezuela. Ea i-a cerut lui Trump și altor lideri cu care a intrat în contact să-l preseze pe Maduro să plece din funcție și să onoreze rezultatele unor alegeri autentice desfășurate, deci să-i cedeze puterea. Guvernul Maduro ar fi slab și divizat, și chiar o demonstrație limitată de forță ar putea fi suficientă pentru a accentua fisurile și a-l îndepărta pe liderul de la Caracas din poziția de președinte etern.
Pentru moment cel mai probabil curs de acțiune este dat de lovituri la adresa unor elemente ale Cartel de los Soles, organizație de traficanți de droguri care ar fi condusă de către Maduro însuși, dovada fiind simbolurile similare cu cele de pe însemnele generalilor venezueleni. E posibil ca aceasta să fie chiar filiația și mulți dintre generali să fie finanțați de cartelurile de traficanți, ba chiar să existe implicări ale forțelor armate venezuelene în anumite tranzacții cu droguri, dar experții International Crisis Group pun sub semnul întrebării însăși existența unui asemenea cartel. În narațiunea americană, acest cartel al lui Maduro ar oferi sprijin material și logistic Cartelului Sinaloa și organizației Tren de Aragua, două grupuri listate deja ca organizații teroriste, alături de cea virtual inexistentă, condusă de Maduro.
* Iulian Chifu este profesor universitar doctor habilitat la UNAp, președintele Centrului de Prevenirea Conflictelor și Early Warning. Este specializat în Analiză de Conflict și decizie în criză, spațiul post-sovietic și studii prospective. A fost consilier prezidențial pentru afaceri strategice, securitate și politică externă (2011-2014) și consilier de stat al Prim-Ministrului pentru politică externă, securitate și afaceri strategice (2021-2023). Este autor a numeroase cărți, publicații și articole de specialitate.