JUSTIȚIE

LIVE VIDEO. Membrii CSM îşi aleg astăzi noua conducere. Traian Băsescu va fi prezent la şedinţă

Published

on

UPDATE 11:40

Traian Băsescu s-a adresat astăzi plenului CSM. Şeful statului a declarat că “nu suntem la stadiul în care să spunem că independenţa justiţiei este un bun deja câştigat” şi că “România nu este pe deplin consolidată”.

“România n-are nicio şansă să meargă înainte dacă justiţia nu va fi o justiţie care să nu fie influenţată de politic. Am văzut situaţii de magistraţi care au fost predispuşi la a apleca urechea la influenţa politică. Dacă nu este independent este numai datorită voinţei lui. Astăzi, judecătorii şi procurorii nu sunt independenţi numai dacă nu vor ei “, a declarat Traian Băsescu la şedinţa CSM.

URMĂRIŢI AICI TRANSMISIA LIVE.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) se reuneşte vineri pentru a alege noul preşedinte şi noul vicepreşedinte care vor conduce Consiliul în anul 2013. Departamentul de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale a transmis că preşedintele Traian Băsescu va participa, la ora 11:00, la şedinţa plenului CSM, potrivit Jurnalul.ro.

Mandatul actualei conduceri a CSM – Alina Ghica, preşedinte, şi Oana Schmidt-Hăineală, vicepreşedinte – expiră în 6 ianuarie.

Până acum, judecătorul Mircea Aron, membru în Consiliul Superior al Magistraturii din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi-a depus oficial candidatura pentru functia de preşedinte al CSM, dar şi procurorul Oana Schmidt-Hăineală, membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi actualul vicepreşedinte.

Membrii Consiliului se pot înscrie în cursa pentru cele două funcţii de conducere şi în timpul şedintei.

Mai multe detalii aici.

Sursa: Jurnalul.ro
Foto:  presidency.ro

Click to comment

Trending

Exit mobile version