Acasă INTERNAȚIONAL La Summitul G20, Ursula von der Leyen a prezentat planul global al...

La Summitul G20, Ursula von der Leyen a prezentat planul global al UE pentru dezvoltarea inteligenței artificiale

377
© EC - Audiovisual Service

La Summitul G20, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj clar: viitorul inteligenței artificale trebuie să servească binele comun. „Acum este momentul să acționăm împreună, pentru a fi de partea bună a istoriei.”

Șefa Executivului European a prezentat strategia UE pentru AI, contruită pe trei direcții majore: 

1.Investiții masive în infrastructura AI:

UE dezvoltă „AI Gigafactories”,  centre uriașe de calcul menite să ofere acces accesibil la resurse avansate de procesare pentru cercetători, start-up-uri și instituții publice, precum spitale. Dacă inițial erau planificate 15 astfel de centre, interesul companiilor este uriaș: au fost depuse peste 74 de propuneri.

 2. Adoptarea principiului „AI First”: 

Europa încurajează companiile și instituțiile să pornească de la o întrebare simplă: „Cum poate AI să ajute?” – fie că vorbim de economie, administrație sau servicii publice.

3.  Parteneriate internaționale:

UE își propune să împărtășească aceste capacități tehnologice cu restul lumii. Un exemplu este proiectul „Destination Earth”, un model digital capabil să prevadă fenomene extreme cu o precizie fără precedent.

Acesta este deja folosit global, inclusiv în Caraibe, unde modelele europene au oferit avertizări timpurii cu 15 zile înainte de uraganul Melissa , și urmează să fie extins în Africa prin parteneriate UE–Africa. Pe continentul african, UE sprijină dezvoltarea de „AI Factories” locale și conectarea acestora la ecosistemul european, inclusiv prin inițiativa „GenAI for Africa”, care facilitează colaborarea între companii europene și parteneri africani.