LEGISLAȚIE

Revizuirea Constituţiei: 250.000 de cetăţeni cu drept de vot pot convoca referendumul, daca Parlamentul aproba

Published

on

Comisia de revizuire a adoptat, luni, o serie de amendamente prin care referendumul naţional poate fi convocat şi de 250.000 de cetăţeni cu drept de vot, iniţierea consultării trebuie însă aprobată de Parlament, iar pentru a fi validată trebuie să participe la vot minimum o treime din alegători, informează Mediafax.

Astfel, un prim amendament al PSD modifică actualul articolul 90 din Constituţie, precizând: “Preşedintele României sau cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot pot cere poporului să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional, cu excepţia celor referitoare la revizuirea Constituţiei. Iniţierea referendumului se aprobă de Parlament, prin hotărâre, cu votul majorităţii membrilor săi”.

De asemenea, un amendament complementar adoptat stipulează că “cetăţenii care iniţiază organizarea referendumului trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative”.

“Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin o treime din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”, prevede un alt amendament al PSD adoptat cu 16 voturi “pentru” şi 5 voturi “împotrivă”.

Sursa: Mediafax.ro

Click to comment

Trending

Exit mobile version