NEWS

Michael Flynn, dispus să dezvăluie legăturile lui Donald Trump cu Rusia în schimbul imunității

Published

on

Michael T. Flynn, fostul consilier de securitate naţională al Casei Albe, este dispus să depună mărturie despre legăturile dintre echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia în schimbul unei înțelegeri în baza căreia ar primi imunitate, relatează Wall Street Journal.

FOTO: Wikipedia

Generalul în retragere a făcut această ofertă atât FBI, cât şi Congresului, însă deocamdată, fostul oficial al Casei Albe nu a primit niciun răspuns, precizează Digi24.

Avocatul lui Flynn – Robert Kelner – nu a dorit să comenteze asupra acestor detalii, însă a ținut să puncteze că Michael T. Flynn că este un veteran decorat cu o mare experiență în serviciul public.

”Generalul Flynn are cu siguranță o poveste de spus și vrea să o spună dacă circumstanțele îi permit”, a spus avocatul fostului consilier pentru securitate națională.

Michael Flynn a fost numit consilier pentru securitate națională în noiembrie, însă a fost forțat să demisioneze la 13 februarie, după dezvăluirea unor contacte repetate cu ambasadorul rus în SUA în privința sancțiunilor americane împotriva Moscovei.

Mai multe anchete parlamentare și ale FBI analizează ingerința Rusiei în campania prezidențială din 2016 și eventuale înțelegeri între anturajul lui Donald Trump și oficiali ruși, lucru negat de președintele american.

.

Click to comment

Trending

Exit mobile version