POLITICĂ

Mihnea Năstase, fiul cel mic al fostului premier Adrian Năstase, numit consilier onorific al vicepremierului Mihai Fifor

Published

on

© Mihnea Năstase/Facebook

Mihnea Năstase, fiul cel mic al fostului premier Adrian Năstase, a fost numit consilier onorific  al viceprim-ministrului pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Mihai Fifor, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.

Numirea în această funcție a lui Mihnea Năstase a fost făcută la solicitarea vicepremierului Mihai Fifor și este o poziție neremunerată.

„Având în vedere propunerea viceprim-ministrului pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României formulă prin Adresa nr. 1/MVF din 25 iulie 2019, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/4.664 din 25 iulie 2019, în temeiul art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prim-ministrul emite prezenta decizie.

Art. 1 – Se acordă domnului Mihnea-Daniel Năstase calitatea de consilier onorific al viceprim-ministrului pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României. Art. 2 – Activitatea domnului Mihnea-Daniel Năstase este neremunerată”, arată hotărârea premierului Viorica Dăncilă publicată în Monitorul Oficial.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru numirea lui Mihai Fifor ca vicepremier pentru parteneriate strategice. De asemenea, șeful statului a semnat decretele pentru numirea lui Nicolae Moga la conducerea MAI și a Ramonei Mănescu la MAE. Cei trei au depus în aceeași zi jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni.

Mihnea Năstase, în vârstă de 26 de ani, este membru PSD din 2017. Anterior poziției actuale din Guvern, acesta a mai fost consilier al fostului europarlamentar PSD Cătălin Ivan, după care a devenit consilier în delegația socialiștilor români din Parlamentul European odată cu declanșarea conflictului dintre Ivan și fostul președinte ale formațiunii, Liviu Dragnea.

Consilierul onorific al vicepremierului Mihai Fifor a urmat cursuri liceale în Elveția, urmate de studii superioare în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și un master la London School of Economics and Political Sciences. A urmat, de asemenea, cursurile Universității Americane din Paris. 

Click to comment

Trending

Exit mobile version