NATO

Ministrul apărării Nicolae Ciucă: Nu există nicio îndoială că regiunea Mării Negre are o importanță strategică atât pentru NATO, cât și pentru Uniunea Europeană

Published

on

© MApN/ Facebook

Ministrul apărării naţionale, Nicolae Ciucă a participat joi, 23 septembrie, la deschiderea conferinţei „Security and prosperity at the Black Sea”, eveniment organizat de Bursa Română de Afaceri la Radisson Blu Hotel, din Bucureşti, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În cuvântul de deschidere, ministrul Ciucă a subliniat importanţa pe care o are România în regiunea Mării Negre ca pivot important pentru consolidarea securităţii şi stabilităţii în zonă, alături de parteneri şi aliaţi.

În acest context, ministrul apărării naţionale a amintit că în luna iunie, la Summit-ul de la Bruxelles, NATO şi-a reafirmat hotărârea de a consolida în continuare poziţia de descurajare şi apărare a aliaţilor pe flancul său estic, iar relevanţa strategică specială a regiunii Mării Negre a fost confirmată la cel mai înalt nivel al Alianţei.

“Nu există nicio îndoială că regiunea Mării Negre are o importanţă strategică atât pentru NATO, cât şi pentru Uniunea Europeană”, a afirmat ministrul Ciucă, subliniind totodată că “prosperitatea în regiunea Mării Negre depinde în mare măsură de stabilitatea şi predictibilitatea regiunii, securitatea şi apărarea fiind strâns legate de economie”.

“Security and prosperity at the Black Sea” este cea a cincea conferinţă internaţională organizată de “Diplomacy 360”.

La deschiderea evenimentului au mai participat Dan Neculăescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, David Muniz, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, diplomaţi şi specialişti în domenii conectate la dezvoltarea durabilă a prosperităţii globale.

Click to comment

Trending

Exit mobile version