Acasă ROMÂNIA Ministrul Finanțelor anunță investiții de 1 miliard de lei pentru modernizarea punctelor...

Ministrul Finanțelor anunță investiții de 1 miliard de lei pentru modernizarea punctelor vamale: De acum nu mai sunt scuze

388
© Marcel Boloș - Facebook

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, anunță o investiție de 1 miliard de lei pentru modernizarea punctelor vamale din țară pentru a fi protejate interesele economice ale României, dar să se și asigure o dezvoltare sănătoasă a comerțului. 

Marcel Boloș trage un semnal de alarmă cu privire la lipsa unor facilități de bază cu care se confruntă 91 de birouri vamale din întreaga țară: „Mă refer aici la elemente de bază: hale de control adecvate, echipamente de control specifice și sisteme digitale care să permită simplificarea procedurilor vamale.”

Ministrul a subliniat rezultatele remarcabile produse de câteva scanere montate în țară, precum cel din vama Siret: „Vedeți ce rezultate produc câteva scanere, vă imaginați cum vom funcționa când întreaga activitate va fi modernizată? Este intrebare retorică pe care am pus-o atunci când am propus Programul de investiții pentru modernizarea birourilor vamale ale Autoritatea Vamală Română, care a fost azi aprobat de Guvernul României.”

„De acum nu mai sunt scuze: avem alocați 1 miliard de lei pentru 123 de obiective de investiții pentru ca birourile vamale să fie echipate cu tehnologie de ultimă generație. Las mai multe detalii în comentarii. Ne-am asumat intensificarea eforturilor pentru combaterea evaziunii fiscale, dar și să asigurăm o mai bună securitate la frontiere, iar astăzi am făcut un nou pas crucial în acest sens”, a conchis acesta.

   Citiți și: În vama Siret se îndeplinesc ultimele formalități procedurale pentru ca din octombrie să avem în funcțiune un scaner pentru camioane, anunță ministrul Marcel Boloș


26 scanere în cele mai importante puncte de trecere vamală din țară

Cele 26 de scanere fac parte din proiectul „Dotarea birourilor vamale de frontieră cu sisteme de scanare autovehicule și containere (sisteme de securitate) și înființarea Centrului național de analiză imagistică în cadrul căruia se vor integra sistemele de scanare autovehicule și containere din dotarea A.V.R.”, semnat pe 4 decembrie 2023.

Beneficiarul proiectului este Autoritatea Vamală Română, iar finanțarea este asigurată din bugetul național și din bugetul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Programul face parte Pilonul III al PNRR – Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice, Componenta 8 – Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii, Reforma R2 – Modernizarea sistemului vamal și implementarea vămii electronice, Investiția I4 – Implementarea vămii electronice.

Potrivit ministerului, obiectivele generale ale proiectului sunt:

  • eficientizarea controlului vamal asupra mijloacelor de transport prin dotarea autorităţii vamale, în punctele de trecere a frontierei, cu sisteme de securitate;
  • integrarea sistemelor de securitate în Centrul Naţional de Analiză Imagistică şi realizarea monitorizării în timp real a analizelor imagistice asupra rezultatelor scanărilor efectuate cu echipamentele de scanat;
  • îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor prestate de echipele de control operativ (în frontieră şi echipe mobile) pentru asigurarea securităţii şi siguranţei cetăţenilor şi protejarea intereselor financiare ale Uniunii şi ale statelor membre.

Conform ministerului, beneficiile aduse de utilizarea scanerelor cu raze X în controlul vamal sunt următoarele: 

  • Economie: Contribuie la combaterea fraudei vamale, oferind astfel autorităților o modalitate eficientă de a verifica conținutul coletelor sau compartimentelor de transport mărfuri ale mijloacelor de transport.
  • Siguranța națională: Permite autorităților să detecteze obiecte sau substanțe periculoase, cum ar fi materiale explozive, arme sau substanțe chimice periculoase, care pot reprezenta o amenințare pentru securitatea națională.
  • Contrabandă: Ajută la identificarea oricăror bunuri sau substanțe interzise, nedeclarate sau disimulate care ar putea fi introduse ilegal în țară, cum ar fi droguri, arme interzise sau alte mărfuri interzise.
  • Protecția mediului: Permite identificarea substanțelor sau materialelor care pot avea impact negativ asupra mediului înconjurător și care pot fi interzise sau restricționate.
  • Eficiența operațională: Desfășurarea mai rapidă a operațiunilor vamale prin scurtarea timpului de inspecție fizică a fiecărui colet, container sau mijloc de transport duce la reducerea timpului de așteptare la trecerea frontierei.

Calendar estimativ al operaționalizării scanerelor

În anul 2025 vor fi amplasate 8 scanere în birourile vamale de frontieră: Giurgiulești, Albița, Constanța Sud, Isaccea, Sighet, Stânca Costești, Oancea.

În 2026 vor fi operaționale 9 scanere în birourile vamale de frontieră: Constanța Sud, Halmeu, Moravița, Calafat, Nădlac, Borș, Stânca Costești, Porțile de Fier, Petea.